Runda de Paşte se încheie cu victorii „afară” la 6 şi 3 goluri diferenţă, două fiind marcate de portarul Toth, atacant pentru Gătaia: Divizia D Timiş, 31. Ierarhia golgeterilor: Drăghici >50

Oaspeţii întâlnirilor din seara Joii Mari au mai dres busuiocul pentru echipele vizitatoare la căderea cortinei peste etapa de Paşte în Divizia D Timiş, CSM Lugoj detaşându-se la 6 goluri diferenţă la Moşniţa Nouă iar cei din Gătaia cu 3-0 la Belinţ, astfel încât bilanţul general al rundei a 31-a în eşalonul 4 judeţean a devenit 10 5 2 3 30-15, cu jumătate dintre partide adjudecate de localnici, care au şi marcat de două ori mai multe goluri. Iar apropo de înscrierea acestora, principalul marcator al campionatului, Octavian Drăghici, a trecut în Săptămâna Sfântă de „cota” a 50 de reuşite, uriaşă în condiţiile în care mai sunt 7 etape de jucat, ceea ce suscită nişte întrebări. Să fie oare într-adevăr într-atât de prolific veteranul ex-prim-divizionar? Sau poate că fragilitatea defensivelor oponenţilor e chiar într-atât de severă? Iar asta fără a ştirbi deloc din meritele puncherului liderului la zi, precum şi cu tot respectul pentru longevitatea sa fructuoasă. 

Mai jos, scurt tur de orizont al meciuilor jucate în această seară, precum şi clasamentul golgeterilor.

Iar pe coloana tradiţională a secţiunii Fotbal, toate rezultatele, ierarhia actualizată a Diviziei D Timiş şi programul viitor din etapa a 13-a în retur, din Săptămâna Luminată, cea viitoare. În care se vor stabili şi semifinalistele fazei judeţene a competiţiei K.O. 

Marţi şi miercuri fiind programate sferturile de finală din Cupa României pe Timiş, chiar dacă site-ul frf-ajf.ro nu publică pentru acele date programul Unirea Sînnicolau Mare- CSM Lugoj, Viitorul Cruceni – Timişul Şag, CSC Liebling – CSC Millenium Giarmata şi Gloria Moşniţa Nouă – CS Comloșu Mare. De urmărit.

Joi de la ora 18, în continuarea celei de-a XII-a runde din 2024, CS Gloria Moşniţa Nouă – CSM Lugoj 1-7 (0-3).

Marcatori: Andrei Rus (min. 4), Dan Silaghi (min. 29), Răzvan Rus (min. 37), Alex Maier (min. 58), Dorin Mărmăneanu (min. 74 şi 86 din lovitură de la 11 metri) şi Ioan Mihoc (min. 84), gazdele reducând din diferență în minutul 68 din lovitură de la 11 metri, prin Raul Duţu.

Antrenorul Dafin Danciu a folosit următorii jucători: Amarinei – Andrei Rus, Radak, Vlădia, Popescu, Breșneni, Mărmăneanu, Herci, Răzvan Rus, Silaghi, Mihoc.

Au mai intrat: Maier, Petresc, Pițigoi, Doboș, Talpă.

Pe bancă: Birăescu, Repede, Valentin Grigore.

CSC Belinţ – CS Progresul Gătaia 0-3 (0-1).

Petru Gîtin a deschis scorul în minutul 31, din lovitură liberă de la 35 de metri, direct la vinclu. După pauză, portarul titular Ciprian Toth, folosit în teren din lipsă de efectiv, a marcat de două ori, în minutele 68 şi 85.

De remarcat că și antrenorul Flavius Ion a jucat 85 de minute, schimbat fiind de către singura rezervă înscrisă pe raportul de arbitraj, şi anume Bogdan Almăjan.

Au jucat: Paul Trică – Miodrag Ichim, Petru Gîtin, Răzvan Solomon, Darius Apro, Paul Daniel, Daniel Vlădulescu, Gabriel Cruceru, Andrei Mîţu.

Antrenor secund: Manu Roşu.

Octavian Drăghici, golgheter al campionatului şi lider în clasamentul din „D” cu echipa sa, Timişul Şag, a trecut de „borna” 50 cu un gol, stabilind un record absolut în liga a patra.

Clasamentul golgheterilor după etapa 31, cu marcatorii a minimum trei goluri.

51 goluri… Octavian Drăghici (CS Timişul Şag).

29 goluri… Bogdan Moroşan (Flacăra Parţa, ex-Timişul Şag).

28 goluri… Deian Pecarov Sânandrei-Carani), Dan Silaghi (CSM Lugoj, ex Sânandrei-Carani).

23 goluri… Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare), Daniel Adrian Cioată (Comloșu Mare).

20 goluri… Patrick Niţă (Moșnița Nouă, ex-Maşloc).

17 goluri… Alexandru Maier (Lugoj), Adrian Boghian (Progresul Ciacova, ex-Pobeda Star Bișnov), Tomas Cozma (Unirea Sânnicolau Mare), Petre Ivanovici (Timișul Şag),

16 goluri… Florin Nanu (Deta),   Beniamin Dobra (CSM Lugoj), Denis Ştefoni (Cocoşul Orţişoara), Răzvan Rus (CSM Lugoj).

15 goluri…  Ionuţ Mihoc (Lugoj).

14 goluri… Vasile Dzițac (Avântul Topolovățu Mare), Sergiu Precupanu (Belinț), Eugen Pistrițu (Liebling),

13 goluri… Liviu Herci (CSM Lugoj), Cristian Melinte (Moșnița Nouă), Alex Nichiforel (Gelu, ex-Parța), Sorin Avramescu (Voința Mașloc), Dorin Mărmăneanu (CSM Lugoj),
12 goluri…  Dacian Bîrză (Șag), Alexandar Radovan (Gătaia), Vasile Vincu (Pobeda Star Bișnov), Andrei Marius Rus (Lugoj),Alexandru Daniel Birău (Sânandrei-Carani), Cristian Berbece (Gelu).
11 goluri…  Caius Marta (Millenium Giarmata), Adrian Sevici (Giarmata), Lucian Stoica (Topolovătu Mare, ex-Moșnița Nouă).
10 goluri… Mihăiță Socaci (Belinț), Gabriel Gînju (Progresul Ciacova),

9 goluri…  Marco Muscă (Șag), Ovidiu Agapie (Liebling). 8 goluri… Adrian Butura (Cocoșul Orțișoara), Bogdan Constantin Andriucă (Moșnița Nouă), Sebastian Lobonea (Comloșu Mare), Andrei Ţugui (Universitarea de Vest din Timişoara) ,Ionuț Coman (Comloșu Mare). 

8 goluri…Răzvan Banu (Cocoșul Orțișoara).

7 goluri… Marcus Antemie (Jimbolia), Daniel Galea (Unirea Sânnicolau Mare), Andrei Păianu (Gelu), Sebastian Stoica (Giarmata), Miroslav Radak (Lugoj), Cristian Tăbăcaru (Ciacova),Dan Rațiu (Liebling), Roberto Cristian Artimon (Sânandrei-Carani), Darius Bubulici (Comloșu Mare), Robert Ehling (Giarmata), Tiberiu Matei (Comloșu Mare).
6 goluri… Cosmin Saizu (Mașloc), Patrick Peter ( Sânandrei-Carani, Rocky Tranculov (Pobed ex-Deta), Răzvan Dragomir (Giarmata, ex-Belinț), Andrei Tudorel Luca ( Ciacova ex Gătaia), Cosmin Pau (Comloşu Mare), Ifeany Anagor (Mașloc), Daniel Nicolaescu (Parța), Gueye Sergigne Ousmane (Unirea Sânnicolau Mare), Alex Munteanu (Timişul Şag), Roberto Ardelean (Belinț), Denis Botoşneanu (UVT), Dragoș Croitoru (Sânandrei-Carani), Adrian Zaluschi (Șag), Petru Gâtin (Gătaia),
5 goluri…  Raul Briciu (Șag), Andrei Hodiș (Sânandrei-Carani), Robert Anton (Jimbolia), Marius Stănilă (Ciacova), Daniel Crișan (Moșnița Nouă), Daniel Grigoriu (Parța), Florin Olariu (UVT). Flavius Vlădia (CSM Lugoj), Marian Talpă (Lugoj), Moses Wamala (Universitatea de Vest din Timișoara), Emanuel Michi (Unirea Sânnicolau Mare), Alin Pîrjol (Moșnița Nouă ex-Gelu), Marco Fabian Contescu (Universitatea de Vest Timișoara), Ovidiu Semeniuc (Timișul Șag), Zoran Cristian Radu (Sânandrei-Carani), Andrei Făgărășanu (Șag), Sergiu Iorgovan (Ciacova),

4 goluri… Raul Repede, Laurențiu Breşneni (Lugoj), Darius Buzdugan (AS Gelu), Alessandro Prială (Topolovăţu Mare), Valentin Grigore (Lugoj), Alexandru Olar (Orţişoara), Alexandru Vlad (Liebling), Alin Muntean (Topolovăţu Mare), Florin Darius Covaci (Jimbolia), Florin Natanticu (Parţa), Mircea Casian (Gelu), Răzvan Solomon (Gătaia), Mădălin Ciurariu (Ciacova), Mario Petruș (Timișul Șag), Robert Szalkai (Sânandrei-Carani), Stelian Argatu (Mașloc), Mihai Jorza (Universitatea de vest Timișoara).  Ovidiu Dan (Liebling), Roberto Ardelean (Belinț). Ionel Marius Rus (Sânandrei-Carani), Daniel Buzdugan (Gelu), Ionuț Spulber (Universitatea de Vest Timișoara),

3 goluri… Claudiu Roșie, Răzvan Pițigoi (Lugoj), Adrian Cristian Sebastian (Ciacova), Florin Călin (Deta), Gheorghe Pais (Deta), Flavius Toboșaru (Sânandrei-Carani, ex-Deta), Răzvan Popovici (Moșnița Nouă), Nicu Făgețan (Pobeda), Fabian Novac (Pobeda Dudeștii Vechi), Andrei Octavian Popescu (Lugoj), Eugen Miculescu (Belinț), Alex Ienovan și Ovidiu Ștefan (Pobeda Star Bișnov), Adrian Roman (Gelu), Raul Duțu (Moșnița Nouă), Levente Parvany (Gătaia), Cosmin Marius Toma (Sânandrei -Carani),Răzvan Radu Popescu (Topolovățu Mare), Raul Leonard Moldovan (Unirea Sânnicolau Mare), Sebasian Bobină (Parța) Bogdan Inoveanu (Mașloc), Ladik Lavrincsik (Moșnița Nouă), Iulian David (Cocoșul Orțișoara), Darius Apro (Gătaia), Răzvan Onosă (Giarmata),

În această etapă numai puțin de 32 de jucători au marcat 44 de goluri., iar cel mai eficace marcator a fost Deian Pecarov (Sânandrei-Carani) cu cinci goluri marcate în poarta celor de la Unirea Jimbolia. Octavian Drăghici și Adrian Zaluschi (Șag) câte o triplă .

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × sapte =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: