Safta atrage atenţia AJF Timiş: „Chişoda respectă competiţia”

Cristian Safta, suspendat de către AJF Timiş pentru două etape, dintre care a ispăşit deja una, cu ocazia remizei echipei sale, FC Chişoda, 1-1 la CFR Timişoara, a semnalat presei că nu i se pare normal a nu avea nici un cuvânt de spus pe marginea unor decizii venite dinspre vârful forului federal local, şi care hotărâri afectează activitatea grupării sale, una dintre cele două neînvinse după 5 etape.

Safta, care a urmărit jocul de <D> de pe arena CFR din primele rânduri ale tribunei opuse băncilor de rezervă, a argumentat prin faptul că „FC Chişoda respectă competiţia Diviziei D Timiş, o abordează cât se poate de serios, drept dovadă fiind ciclul normal de pregătire imprimat componenţilor lotului, şi numai noi ştim câte eforturi depunem şi câtă grijă avem în acest sens, pe nervii noştri, întru a-i avea pe jucători conectaţi la atmosfera de competiţie, şi de aceea ne aşteptăm să şi fim respectaţi în schimb, atât printr-o grijă acordată delegării brigăzilor de arbitri cât şi prin maniera de arbitraj la meciuri”.

Safta a invocat interpretarea unor faze din cursul jocului FC Auto – FC Chişoda, câştigat cu 1-0 de oaspeţi în runda intermediară din urmă cu 10 zile, comparând ceea ce a numit faulturi repetate asupra jucătorilor săi, şi rămase nesancţionate, cu un prea lesne cartonaş galben acordat în tabăra sa, pentru o primă intervenţie similară: „Cum să nu fi revoltat!?” Safta s-a mai apărat spunând că fie şi dacă a adresat injurii din tribună, ceea ce este regretabil, a făcut-o în calitate de spectator, din moment ce fusese eliminat de pe banca tehnică, nădăjduind totodată la clemenţă din partea forului federal judeţean vizavi de pedeapsa pecuniară: „Şi-aşa n-am primit salar de două luni de zile…”

Cert este un lucru, că antrenorul chişodenilor nu este nici pe departe unicul care se declară nemulţumit de maniera şi prestaţiile brigăzilor de arbitri pe acest început de sezon, cu diferenţa că Safta este foarte deschis în privinţa unor aspecte ce le-ar dori grabnic remediate: „Ce-ar trebui să facem, să stăm drepţi fără să nu semnalăm nimic, aidoma anilor de comunism, şi să păţim una sau alta!?”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × 5 =

 


Alte articole legate de acest subiect: