Ce vă sugerează decesul aşa-zis „subit şi din senin” la doar 53 de ani al medicului-şef adjunct al nimeni alteia decât prima echipă, „mare”, de seniori, a liderului la zi din La Liga, totodată a doua clasată în recent încheiata grupă cu 8 etape a UEFA Champions League?
Ce vă spune aşa ceva, foarte realist vorbind?
Când se stinge chiar de tânăr tocmai cel care veghează la starea de sănătate a unor sportivi competitivi cu mare cotă de piaţă în sfera performanţei, toate indiciile sunt cât se poate de semnificative în a semnala simbolic că însuşi „buletinul medical” general al întregului domeniu de activitate e doar aparent „tun”.
Medic şi nu doar unul oarecare, ci chiar medic-şef adjunct din acest sezon al nimănui altora decât Lewandowski şi compania, rămaşi fruntaşi în La Liga chiar şi fără a mai juca, dar şi calificaţi de pe locul 2, numai din umbra lui Liverpool, în optimile Ligii Campionilor.
Clasări sugerând totodată şi acestea că la clubul catalan se întreprinde ceva de un înalt nivel al calificării profesionale, la care îşi aduce fără doar şi poate beneficul aport inclusiv personalul medical.
În frunte cu Carles Miñarro Garcia, cel decedat sâmbătă după-amiază la numai 53 de ani, tocmai în zi de meci acasă în La Liga, în care ar fi fost implicat ca medic-şef adjunct al lotului de seniori al cvintuplei campioane a Europei, de 27 de ori campioană a Spaniei.
FC Barcelona, medic-şef adjunct al „echipei mari”, 53 de ani, deces aşa-zis „din senin”.
„Mai şi mor fie şi de tineri chiar şi medici-şefi ai unor grupări sportive de faimă mondială”, vor spune cel mai probabil cinicii mereu atotştiutori din cercul naivilor îmbrăţişând zisele „crede şi nu cerceta”, în tipica lor impetuozitate fără dubii.
Cum că n-ar fi chiar un capăt de ţară şi sfârşitul lumii, cu totul ieşit din comun.
Ori tocmai această retorică „pe pilot automat” a ignoranţei superficiale, nedetectând semnificaţia profundă a tragediei, este emblematică pecete a însăşi… maladiei societale în care naţiunile aşa-zis „dezvoltate şi civilizate” ale atotputernicului occident secularizat şi pe cale de… apus s-au cufundat pe nesimţite şi orbeşte ca modus vivendi cuplat strict „progresului”, însă cu faţetele sale, mai bine zis cu două tăişuri.
Şi majoritatea românilor adoptând prin încetăţenita copiere fără filtrul raţiunii, ci doar drept dovadă în sine a reflexului de a flata, strict iluzoria percepţie a faţetei cosmetizate şi lipsite de tăiş a „progresului”.
Şi desigur, nu se sfârşeşte nicidecum lumea iar viaţa merge înainte.
Însă semnificaţiile mult mai mult decât doar oarecare ale tragediei sunt potent exemplu pe post de strident semnal de alarmă cu rolul trezirii în vie simţire vizavi de realitatea factuală obiectivă în raport cu adevărul nespus, subiect tabu.
Şi anume că ingredientele „progresului” mult clamat, legate de a fi mai „eficient”, mai performant, mai competitiv şi superior pe liniile acelui „mai iute, mai mult şi mai bine”, mai toate la un loc, nu constituie nicidecum o cheie existenţială.
Ci realmente însuşi strict doar mecanismul psihologic aplicat interesat la scară mondială de acţionarii la propriu şi la figurat din culisele cu pârghii la dispoziţie, iar aplicat şi este din plin subiecţilor marii majorităţi.
Sub forma vieţii de zi cu zi a acestora, până chiar în detaliu, cu ramificaţii şi implicaţii impactându-le traiul cotidian, ceea ce mai simt şi gândesc, cât despre ceea ce fiecare înfăptuieşte…
Încât, într-un plan simbolic, sâmbătă nu s-a stins „doar” un tânăr medic-şef adjunct al unei reputate echipe de fotbal cu atracţie în sfera jocului globalizat.
Atracţie generând „pe repede-nainte” în consumismul generalizat acea predispoziţie instalată de a constata gradientul următoarei „doze de adrenalină”.
Dacă şi cum va adăuga FC Barcelona bilanţului la zi 26 18 3 5 71-25 57 în fruntea La Liga, respectiv în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor acelui 8 6 1 1 28-13 19 din grupa recent născocită de UEFA.
Iar săptămâna viitoare se va fi şi estompat deja în percepţia opiniei publice generale dispariţia tatălui a doi copii, medic-şef adjunct al lotului Raphinha&Co, lider în competitiva La Liga.
Căci, nu-i aşa?, mai se referă cumva multă lume la… Helmut Duckadam!?
Constrânsă de tragica împrejurare şi în plin sezon fiind, inevitabil, Barça va învesti un înlocuitor în continuarea cursei în trei cu madrilenele şi în tentativa de a reînvia seara de iunie 2015 a câştigării de către Blaugrana pentru ultima dată acum aproape 10 ani a Ligii Campionilor.
Însă sumbra realitate dă târcoale în sensul că „buletinul medical” real al sportului – doar în aparenţă „sănătos tun” după pLandemia „sperietoare” Stupid-19 pe post de pretext pentru aşa-zisa „campanie de vaccinare” din 2021-2022 şi de fapt… la nesfârşit pe viitor – se complică incremental încet şi sigur.
Şi desigur, se va realimenta salvarea aparenţelor şi răspândirea falselor impresii de „mai mult şi mai bine”.
Şi mai bine ca duşman al binelui.
Însă asta va şi rămâne mincinoasa promisiune de la începutul deceniului, a „revenirii la normalitate” – strict un fals ca toate altele, căci nu doar vreun tânăr medic-şef adjunct al unui lider în La Liga îşi găseşte prematur sfârşitul sau se confruntă cu stări debilitante ale sănătăţii.
Lista celor vremelnic stinşi şi-n continuare din lumea arenelor la trecerea din februarie spre martie fiind într-atât de stufoasă în tragismul ei, cu mic, cu mare pe toate meridianele, „de la vlădică la opincă”, de la protagonişti cât de cât cunoscuţi la anonimi practicanţi ai sportului, încât nu doar din raţiuni de timp nu s-a mai încumetat Sporttim a prezenta enumerarea.
Ci tocmai pentru că nu mai e deja nimic în plus de constatat şi de spus, nici atât de dovedit, şi nu că s-ar fi ţinut forţat a se dovedi ceva în aceste pagini.
Mai tragic fiind faptul ţinând de realitatea obiectivă că nu mai prea sunt tare multe de făcut.
În afară de… constatarea pagubelor.
Şi de… imunizarea la constatarea pagubelor. Nimic altceva decât consecinţe ale unor realmente efecte adverse ca atare. Fie acestea şi fără urme asociate cauzei în sine, înadins nedetectabile prin însuşi conceptul comenzii date spre fabricaţie din camuflate sfere militare şi astfel executată pentru a debilita şi chiar anihila recipientul pe o scală în timp. Variabilă.
Decesul prematur al medicului-şef adjunct al primei echipe a Barcelonei lider în La Liga şi secund clasată în grupa Ligii Campionilor – care activa de opt ani la clubul catalan, până în 2024 la gruparea sa de futsal – fiind simptomatic drept elocvent şi edificator capac la toate de-a lungul consecinţelor lanţului slăbiciunilor.
Căci atunci când tocmai medicul-şef adjunct al primei echipe a unui club de prim-plan la nivel mondial se stinge aşa-zis „din senin” – etichetă şiret adoptată şi fals aplicată din 2021 odată cu aşa-zisa „campanie de vaccinare”, nu multe ar mai fi de zis pe viitor în completare.
„Campanie de vaccinare” bineînţeles „sigură şi eficientă”, ca o paranteză, şi fără doar şi poate drept „unică soluţie necesară”, tot conform terminologiei propagandei mincinoase.
Încât, trăindu-se orbeşte în minciună ca modus vivendi în România evlavios prostituată prin trădătorii săi slugoi ai apusului pe cale de inexorabilă dezintegrare, această ştire cap de afiş în sport la început de martie a fost în consecinţă „îngropată” şi răstălmăcită prin dezinformare.
Degradat fiind de exemplu din tastatură statutul oficial real al celui decedat în staff-ul medical al Barcelonei.
Ca fiind doar – conform ruşinii naţionale gsp – un component oarecare al personalului medical al catalanilor, şi nu medicul-şef adjunct al primei echipe, „cea mare”.
La fel cum ambii poli ai „marilor campioni ai presei sportive” de pe Dâmboviţa au îngropat această ştire chiar cap de afiş în sport la început de martie sub avalanşa „becalismelor” şi banalităţilor cotidiene din lumea arenelor.
Cealaltă parte a binomului deversării diversioniste „de la centru”, din capitală, referindu-se printre rânduri cu titlu de părerologie la un… atac de cord.
Când de fapt fiecărui semen stins îi încetează în cele din urmă funcţiunea inimii, însă nu drept cauză în sine a decesului, cel mai adesea nespusă mai ales de când cu aşa-zisa „campanie de vaccinare” demarată în decembrie 2020.
Deşi în neştire era în prealabil dar şi ulterior cu insistenţă trâmbiţată „oficial” pe de altă parte aşa-zisa „cauză”, „de CoVID”, „de CoVID”, „de CoVID”, aidoma celui mai destoinic papagal. Repetată în „circul mediatic” chiar până şi-n cazul unor de exemplu… accidente motocicliste rutiere.
Iar un „circ mediatic” în toată puterea cuvântului este actualul malaxor al purjării… „pâinii şi circului” cu iz de stână cu valenţe „latifundiare” şi tot tacâmul aferent.
„Totul pentru becalisme, totul pentru alienarea publicului sănătos la cap!”
Încât tragicele realităţi factuale obiective ale prezentului pe post de implacabil viitor sunt „îngropate” la Bucureşti.
Nu doar prin extirparea caracterului de cap de afiş în sport la început de martie a ştirii decesului prematur al unui medic-şef adjunct al „echipei mari” a unui club proeminent în lume.
Ci chiar prin dezinformarea crasă de a răstălmăci sub forma degradării din pix a rolului major al celui vremelnic stins în rândurile personalului medical al liderului catalan, influent de fapt în repunerea pe picioare, printre alţii, de exemplu a lui Ter Stegen.
Dar acestea-s urmările în timp ale încetăţenirii suptului în serie şi-n paralel la ugerele „latifundiarului” de la stână tras. Şi care reflex a contaminat mare parte din fenomen prin revărsarea în spirit de turmă a „circului mediatic”.
Încât sugestivul deces „din senin” în somn la siesta după prânz în zi de meci, în hotel cu echipa, e deja „consumat” pe apa Dâmboviţei şi-oricum drept unul oarecare, din componenţa staff-ului, în plus deja „parafat” prin capitala României ca fiind de la un… atac de cord.
Ori chiar tuturor ni se opreşte cândva muşchiul inimii, dar depinde şi din ce cauză, esenţial şi-n ce stadiu al conştiinţei spirituale, o cu totul altă… nu doar „poveste”.
Însă fie chiar şi-aşa, de la un… „atac de cord”, tot pe lista celor 1.201 efecte adverse ale aşa-zisei „vaccinări” e şi… atacul de cord.
Aruncată fiind în schimb din nou batista pe ţambal, nimic, nimic despre urmările „campaniei de vaccinare”, deşi mereu şi-ntr-una era altfel bombardată opinia publică mondială cu minciuna „mort de CoVID”, bieţi semeni stinşi de varii afecţiuni.
În rest, tipica pioşenie de protocol, cât cuprinde cu mesaje de condoleanţe care mai de care în cascadă în spaţiul public. Nou reflex al condiţionării psihologice la starea de traumă reactivată şi cu caracter retroactiv, în locul prevenţiei prealabile în sensul evitării inducerii premizelor cauzatoare de debilitare şi moarte.
Căci nu-i oare mai firesc, normal şi mai ales… natural a nu recurge iniţial individual şi colectiv la mania ocultă a degradării speciei şi prin încuviinţarea în necunoştinţă de cauză printre altele şi a unor aşa-zise „măsuri” şi „vaccinări”? Încât să nu se-ajungă ulterior la regrete şi păreri de rău, la patetica stare de schadenfreude sau chiar la pioase condoleanţe?!
Ba bine că nu!
Dar cui oare îi şi puteau fi deschişi ochii, prea preocupată fiind majoritatea a desconsidera dispreţuitor „de sus” mesagerul!?
Apusul fiind prea „înşurubat” în propria-i deşertăciune, iar cohorta dâmboviţeană cu ramificaţii-n Carpaţi mult prea slugarnic călcându-i pe urmele rătăcirii, încât să prevină cumva „efectul de turmă” şi conformismul convenţional al pistei false „crede şi nu cerceta”.
Blocată fiind în schimb încurajarea gândirii critice raţional lucide. Una sub asediu societal.
Şi s-a dus aşadar între cei mult prea mulţi stinşi din suflarea sportivă şi la-nceput de martie, sau măcar debilitaţi, şi Carles Miñarro Garcia, specializat în traumatologie şi medicină sportivă, respectiv fizioterapie, activând la Centre d’Alt Rendiment de Sant Cugat – un centru de înaltă performanţă sportivă, şi drept adjunct al medicului-şef al Barcelonei, Ricard Pruna. Foto: mundodeportivo.com
