Consecinţele pseudo strategiilor catastrofale ale birocraţilor de la Bruxelles din buzunarul ocultei satanice mondiale se fac resimţite şi sunt invocate ca atare pe şleau de către investitori în sport, cel mai nou acţionar al lui Manchester United FC, din sfera petrochimiei, retrăgându-se dintr-o altă înţelegere, de sponsorizare în rugby, prin a se referi la „greutăţile” de ordin general ale respectivei industrii de profil la nivel european ca urmare a „marilor taxe energetice şi extreme ca taxă de carbon” pe fondul „dezindustrializării Europei”.
Ultimele date contabile semnalând că tripla campioană continentală a reportat o pierdere netă de aproape 136 milioane euro în anul calendaristic până la 30 iunie 2024.
Aşadar, la un an de la achiziţionarea parţială în februarie 2024 cu 1,6 miliarde euro a lui Manchester United, fanul ei de-o viaţă Sir John Ratcliffe n-a venit cu cele mai însufleţitoare semnale, dimpotrivă, prefaţând „aniversarea” prin a se referi la o nouă rundă de „decizii dificile şi nepopulare”, în condiţiile în care s-a folosit de un nou termen, „mediocru”, în legătură cu clubul de la Old Trafford.
Din interiorul căruia răzbat confirmări din partea unor surse anticipând noi reduceri de cost pe fondul unui pasiv de circa 360 de milioane de euro acumulat pe durata a trei ani şi descris ca fiind „nesustenabil” de către o persoană din club.
Fără ca gruparea în sine să nege cumva consemnările sugerând că Ineos Group – compania co-proprietară a clubului şi prezidată de Ratcliffe, cântăreşte punerea pe liber a altor circa 100-200 de angajaţi.
Detaliile, câţi, când şi care dintre departamente vor fi afectate, fiind pe cale de a fi puse la punct şi decise în circa două săptămâni.
Compania petrochimică Ineos a efectuat deja disponibilizări în cadrul clubului din Premier League la nivelul a 250 de angajaţi din organigramă, iar până şi statutul de ambasador contracost, rezervat lui Sir Alex Ferguson, a fost tăiat de pe listă, curmate fiind şi călătoriile gratuite ale angajaţilor la meciuri finale.
Nu că ar mai fi fost acestea prea multe în ultimii ani, iar nici „pericolul” de a redeveni numeroase nefiind major, deşi „Diavolii roşii” sunt implicaţi în jur de 1 martie în optimile Cupei Angliei iar tot luna viitoare şi-n optimile din UEFA Europa League.
Justificarea „tăierilor” fiind legată de către decidenţi asigurării unor noi surse de venit care să fie reinvestite direct în prima echipă, clubul estimând că ultima rundă de disponibilizări va salva anual aproximativ 54 milioane EUR.
Între disponibilizaţi numărându-se chiar şi directorul sportiv, deşi numit cu numai cinci luni înainte şi adus fiind prin a i se fi achitat lui Newcastle United o compensaţie de 3,6 milioane euro, Dan Ashworth sosind în vară însă fiind anunţat în decembrie că nu va mai continua.
Într-adevăr, odată investiţiile lui Ratcliffe confirmate acum un an şi deja mai bine de-un an în clubul de la Old Trafford, pentru procentaje de câte 25% în acţiuni de clasa A respectiv B, firma pe care o prezidează, Ineos, a devenit rapid operatorie în sensul restructurărilor, totodată şi Omar Berrada fiind învestit nou şef executiv, iar Jason Wilcox, campion în Premier League acum trei decenii ca aripă stânga a lui Blackburn Rovers, director tehnic.
Păstrat în schimb fiind atunci antrenorul Erik ten Hag, dar totuşi demis apoi în toamnă cu o pierdere de aproape 12,5 milioane euro drept compensaţii, la care s-au adăugat cele 13,2 milioane achitate lui Sporting Lisabona pentru a-l elibera de contract în plin sezon pe Ruben Amorim, adus în noiembrie, de când roş-alb-negrii au câştigat de zece ori în 20 de apariţii.
Iar deşi numeroşi membri ai organigramei grupării de la Old Trafford, şi chiar unii care au fost eliberaţi din post, au recunoscut că Manchester United devenise „balonat” în ceea ce priveşte personalul angajat, disponibilizările au fost totuşi şocante şi de-a dreptul enervante pentru destui dintre cei implicaţi.
Anunţându-se chiar şi o plecare… de bună voie, semnalată de o fostă angajată vreme de aproape trei decenii a clubului de la Old Trafford, multă vreme şefă operaţională a echipei, şi-anume Jackie Kay.
Poate chiar un semn al schimbărilor mai ample din curtea ocupantei locului 13 în Premier League, totul pe fondul pierderilor anuale, în 2022-23 de circa 34,7 milioane euro după masivul 138,6 milioane euro în 2021-22, minusul ultimilor cinci ani depăşind 444 de milioane EUR.
Şi în general pe fondul mai amplu al percepţiei mai multor cluburi de frunte din elita Albionului că trebuie găsită o sursă alternativă de generare a veniturilor „de pompat” în prima echipă, în condiţiile în care a fost deja absorbită conştientizarea că încasările din drepturile de difuzare au ajuns a stagna.
Indiciu mai mult sau mai puţin clar că „marca mondială” Premier League o fi atins un platou al expansiunii sale.
Semnalmente pe fondul cărora clubul din Manchester ar putea lua chiar o decizie „de tăiat răsuflarea”, în sensul eventualei închideri a sediului său din Londra – amplasat într-o zonă cu „vad”, Kensington, din mult mai cosmopolita capitală decât oraşul nordic postindustrial, ceea ce ar indica fără doar şi poate în ce măsură ar bate United în retragere.
Deşi este cât se poate de clară vitala menţinere în „vitrina internaţională”, conştientizată ca atare de oficiali ai clubului care au fost fără echivoc în privinţa menţinerii într-adevăr a unei prezenţe în capitală pentru asigurarea unui marketing şi ofertele pe adresele partenerilor pieţei globalizate a fotbalului.
Cu paranteza că la deschiderea sediului londonez, în 2010, veniturile comerciale ale clubului erau de circa 97,7 milioane euro, ajunse a fi de aproape patru ori mai mari conform ultimelor date din 2024, cifrate la 363,5 milioane euro.
Pasaje existenţiale în care Manchester United se regăseşte capac la toate oarecum în contratimp prin prisma învechirii fără discuţii a arenei Old Trafford, în consecinţă tot mai costisitoare ca întreţinere a sa, exact ceea ce nu i-ar fi trebuit în plus în aceşti ani în acolada provocărilor cu care se confruntă.
Încât paşii următori sunt cântăriţi cu mare grijă, John Ratcliffe fiind încă indecis dacă să fie acceptată ridicarea unui nou stadion în zonă, ceea ce ar costa peste două miliarde de lire sterline, sau să fie reamenajat Old Trafford, ceea ce ar costa circa 1,5 miliarde.
Îmbunătăţiri extinse fiind efectuate la baza de pregătire de la Carrington din cele circa 360 de milioane de euro investite deja de Ratcliffe, conform surselor, şi pentru studiile legate de arena Old Trafford.
Unde preţul de acces a fost majorat la 66 de lire sterline pe meci, fără concesii pentru copii şi pensionari, aspecte care au indus critici celor de la Ineos şi lui Ratcliffe.
Noii acţionari apărându-se sub forma cheltuirii a peste 240 de milioane de euro în cele două ferestre de transferări de când sunt implicaţi, timp în care a şi fost cedat scoţianul Scott McTominay, în vară celor de la SSC Napoli, iar un alt produs al Academiei locale, Marcus Rashford, tocmai a fost împrumutat celor de la Aston Villa pe fondul evitării de către Amorim a utilizării jucătorului de culoare, în privinţa căruia s-a exprimat până şi că ar prefera mai degrabă a-l juca pe sexagenarul antrenor de portari.
Iar Ruben Amorim a venit cu propria sa viziune de suplimentare a veniturilor sub forma exploatării potenţialului generat prin crearea propriilor talente în Academia clubului, care să fie „scoase pe piaţă”.
Momentan, semnatarii altor contracte mănoase, Jadon Sancho şi Antony, fiind împrumutaţi la rândul lor iar olandezul sosit de la Ajax şi înscriind deja la debutul său iberic, fie şi în condiţiile unei înfrângeri.
Una peste alta însă, fiind la 14 puncte în urma celei de-a patra clasate în Premier League, poziţie rampă de lansare spre încasările din Champions League, şi chiar la 27 după liderul Liverpool, Manchester United se confruntă cu clipe suficient de delicate, în plus şi dintr-o nouă postură de-un an de zile, ca parte a unui portofoliu mai larg al investitorului în sport Ineos, şi nu doar în fotbal, în care le mai deţine pe FC Lausanne-Sport şi Nice, dar şi în Formula 1 drept co-proprietar al Mercedes, respectiv pe… două roţi, în ciclism, având echipa Ineos Grenadiers.
Iar până luna trecută chiar şi-n navigaţie, însă „tăind vântul din pânze” din noul an cvadruplului campion olimpic insular Ben Ainslie, fără a mai fi efectuate aşadar şi-n continuare investiţii precum din 2018 în „flotila” Britannia la America’s Cup.
De fapt, Ineos s-a retras şi din a mai sponsoriza vicecampioana mondială All Blacks, ieri dezvăluindu-se că firma petrochimică britanică e ameninţată de o procedură legală din partea organismului tutelar ca urmare a unei presupuse încălcări a înţelegerii sub forma sustragerii cu trei ani înainte de termenul încheierii conlucrării.
Iar drept răspuns Ineos a spus lucrurilor pe nume prin a blama „măsurile de reducere a costurilor” în afacerea în care operează, citând explicit provocările industriei chemice europene ca urmare a „marilor taxe energetice şi extreme ca taxă de carbon”, laolaltă cu „dezindustrializarea Europei”.
Într-o remarcabilă recunoaştere necesară a realităţii factuale obiective.
Care n-are nimic de-a face în practică şi din perspectiva predictibilităţii dorite de antreprenori cu fantasmele ideologice în care sunt imersaţi de ani de zile „la centrul” bruxellez corupţi birocraţi fanatici ai aşa-zisului „pro-europenism” ademenitor pe hârtie dar retezând de fapt craca sustenabilităţii de sub „Bătrânul continent”.
Birocraţi inflamând necontenit respectiva retorică „pro-europeană” şi-n rândul ţărilor unionale, captive pe… „Corabia nebunilor”, una luând deja binişor apă la bord şi pe cale de a înghiţi exponenţial tot mai multă, fără mari colaci de salvare, dimpotrivă.
Ca urmare a păguboasei obsesii înadins induse cu „energia verde” ca parte a unui mult mai vast plan demult ticluit în decoruri de premeditată erodare incrementală a Europei cu tot ceea ce înseamnă „Bătrânul continent” ca sferă de influenţă în descreştere pe harta lumii, „Slava Ukraini!” constituind din urmă cu exact 3 ani strict doar un alt pretext în sine pe-aceleaşi linii prefabricate ale tocării resurselor unui continent tot mai îmbătrânit dar şi… „invadat” mai degrabă cu „balast asistat social” decât cu autentice „forţe proaspete”.
Totul în timp ce „Bau-Bau” Rusia – principala naţiune europeană nu doar ca suprafaţă statală şi populaţie, dar şi deja a treia la nivel mondial ca putere economică oficial recunoscută prin depăşirea în 2024 a Japoniei şi plasarea în coasta Chinei şi a SUA, a fost cu inconştienţă şi iresponsabilitate însă cu bună ştiinţă antagonizată, ostracizată şi injust izolată dinspre aceleaşi forţe oculte mânate de deviza „Dezbină şi domină”, prin intermediul fanaticelor paiaţe birocrate alimentând de sub steagul contrafăcut al „pro-europenismului” defetista retorică belicoasă la adresa Moscovei.
Apusul cam tăindu-şi deja craca pe calea pierzaniei şi a implacabilei dezintegrări unionale dar şi aşa-zis „euro-atlantice”, fel de fel de struţocămile fără viitor, doar simple unelte de subminare a „Bătrânului continent” deja de două ori răvăşit de conflagraţii în secolul trecut, un altul fiind deja început făr-a prinde opinia publică de veste, în cele mai subtile moduri, şi mai ales fără pic de sorţi de izbândă.
Climat în care şi fotbalul profesionist ca industrie concurenţială din piaţa reală şi autentică a mediului de afaceri – şi nu cel românesc de „partid şi de stat”, căpuşat cu „mari investitori” dintre „privatizaţii” fostului sistem securistoid – resimte fără doar şi poate nevoia de a holba ochii la indicii economici dar şi la propriile date şi cifre legate de venituri şi cheltuieli.
Realitatea muşcă din plin iar fotbalul european ca vehicul utilitar al implementatorilor variilor inginerii sociale prin intermediul său e victimă având de suferit în consecinţă.
Săptămâna viitoare vor fi efectuate tragerile la sorţi ale optimilor din martie în cele trei competiţii ale eurocupelor.
