Ultim amical acasă, victorie cu 8-0 (5-0). Stan: „Până acum nu am pus preț pe rezultate, dar cum ne apropiem de începutul campionatului, am zis că avem nevoie atât de victorii, cât și de cât mai multe goluri marcate, pentru a ne crește încrederea”

CSC Dumbrăviţa a jucat ultimul meci amical acasă înaintea debutului oficial pe teren propriu cu nou-promovata AFC Metalul Buzău, peste 10 zile.

Programul etapei I a Ligii 2, din jur de 3 august, pe coloana datelor tehnice, a ierarhiilor, rezultatelor din categoria Fotbal a cotidianului Sporttim.

Până la startul campionatului, verzi-albii mai au de disputat un singur amical, sâmbătă de la ora 12 a României, în deplasare la echipa secundă a celor de la Szeged-Csanad Grosics Akademia, la baza de pregătire a maghiarilor, 

CSC Dumbrăviţa a câștigat cu 8-0 penultimul test din această perioadă de pregătire, contra formației de liga a III-a Progresul Pecica.

Este a doua victorie succesivă acasă pentru verzi, 4-3 vineri cu cei din Satu Mare, 8-0 cu Progresul, triumf la scor la care au contribuit 22 de jucători, prima modificare fiind efectuată in minutul 25 iar următoarele 4 in minutul 57: Iliescu – Burdeț (minutul 69, Băluțoiu), Zurbagiu – cpt. (min. 79, Joldea), Apro (76, Horcea) – Morariu (57, Vasluian), Adam (57, Sima), Ristin (69, Olaru), Salhi (66, Ghinescu), Martinov (57, Bodri) – Modan (57, Paulevici), Pădurariu (25, Sofran; 83, Hitian)

În fața unui stadion „Ștefan Dobay” bine populat, alb-verzii au arătat poftă de fotbal și au marcat de opt ori, având și alte câteva ocazii clare de a majora și mai mult diferența.

Realist vorbind, antrenorul principal Cosmin Stan semnala la final: „Nu ne uităm foarte mult la adversari, dar adevărul e că Pecica a schimbat destul de mult față de sezonul trecut, iar lucrul acesta s-a văzut. Au avut foarte mulți copii și nu au făcut față. E adevărat, noi suntem și la finalul pregătirii, începem să prindem culoare și în ceea ce privește prospețimea”.

 

Scorul a fost deschis în minutul 4, de Cristian Pădurariu, care a reluat din fața porții, după o așezare a lui Modan, scăpat pe contraatac.

În minutul 20, Nicu Modan a trecut în rolul marcatorului, reușind să scuture plasa cu un șut din lateral dreapta, în forță, la colțul lung.

3-0 s-a făcut în minutul 29, când a înscris nou-intratul Nicolae Sofran, cu un șut la firul ierbii, din interiorul careului.

Finalul primei reprize i-a aparținut lui Nicu Modan, punctând în minutul 40, pe contraatac, și apoi în minutul 44, după o recuperare în treimea adversă a lui Ristin.

Între cele două reușite, mai e de consemnat șutul îl bara laterală trimis de Sofran, în minutul 43.

Deși la pauză era deja 5-0, pofta de goluri a dumbrăvițenilor nu s-a oprit nici în repriza a doua.

6-0 s-a făcut în minutul 65, atunci când Claudiu Apro a împins balonul în plasă, din fața porții, după ce portarul Gakos a parat șutul lui Paulevici.

Fundașul Apro a reușit „dubla” în minutul 75, când a transformat un penalty obținut de Paulevici.

Scorul final a fost stabilit în minutul 88 de fundașul Vlad Băluțoiu cu o reluare din fața porții.

După meci, antrenorul Cosmin Stan a mai remarcat: „Am ratat foarte mult în toate amicalele din această vară, începând de la primul meci, cel cu juniorii UTA-ei, până la jocul de sâmbăta trecută, de la Oradea. Astăzi, am reușit să marcăm de opt ori și puteam să înscriem și mai mult, dar am tratat și azi câteva faze cu lejeritate. Le-am și spus băieților înainte de joc că până acum nu am pus preț pe rezultate, dar cum ne apropiem de începutul campionatului, am zis că avem nevoie atât de victorii, cât și de cât mai multe goluri marcate, pentru a ne crește încrederea. Cred că jocul acesta e un pas în acest sens. Au lipsit azi Scutaru și Cibi. La Scutaru nu e o problemă foarte complicată, de la meciul cu FC Bihor are o contuzie foarte puternică la degetul mare al mâinii. L-am menajat, dar de mâine intră în programul normal al echipei. Cibi a făcut azi primul antrenament separat, pe iarbă. Toată săptămâna va face doar alergări, iar dacă totul decurge bine și nu mai resimte dureri, de luni va intra în programul echipei”.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: