Valențe

România a învins Insulele Feroe în cea de-a doua partidă a preliminariilor Campionatului European. O victorie logică dacă ținem seama de diferența de valoare dintre cele două echipe. S-a jucat de la început cu două vârfuri, ceea ce s-a văzut în consistența atacurilor. Evoluția echipei naționale a fost în general bună, cu unele excepții, zona centrală a defensivei fiind vulnerabilă.

Revenind la jocul cu Suedia, consider că introducerea lui Mitriță la echipă nu a fost o decizie inspirată. El nici nu s-a văzut între uriașii suedezi, neputând să-și facă jocul obișnuit. De aici a pornit un adevărat război al nervilor, antrenorul Contra având ultimul cuvânt.

Dar să punem punct acestor aprecieri, deoarece se pare că nu mai e voie să faci aprecieri critice la adresa echipei naționale. Aș fi curios să știu cine ar putea impune această linie presei sportive italiene, franceze sau engleze. Influența balcanică se face resimțită și în acest domeniu.

Competiția play-off a continuat cu etapa a treia. Chiar dacă a revenit Dan Petrescu la Cluj, echipa CFR-ului a câștigat la limită pe teren propriu, fără a lăsa o impresie deosebită. FCSB a învins Craiova, ce-i drept, greu și după mulți nervi.

În întrecerea play-out se pare că două echipe pierd teren: Concordia Chiajna și Dunărea Călărași. Într-un meci lipsit de griji, Gaz Metan Mediaș a învins la Iași, sporind și mai mult regretele că nu a ajuns în play-off.

În liga a doua a apărut schimbarea de lider: echipa Sportul Sangov a fost detronată de Academica Clinceni. La această schimbare a contribuit din plin UTA, care a învins Snagovul, chiar dacă în componența acestei echipe s-au regăsit nu mai puțin de șase jucători care au evoluat în liga întâi. Petrolul Ploiești, cu un nou antrenor, Gheorghe Mulțescu, a învins la limită pe U Cluj, oprindu-i pe ardeleni din ascensiunea lor spre câștigarea seriei.

ACS Poli a învins echipa din Balotești, cu care se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Ripensia a învins Pandurii, aducând liniștea necesară în abordarea partidelor viitoare. ASU Politehnica a fost învinsă la Mioveni și tocmai cei doi eroi din meciul precedent, Mera și Ursu, nu au realizat nimic, primul contribuind la golul gazdelor, al doilea ratând o lovitură de la 11 metri. În schimb, UTA a transformat ambele lovituri de pedeapsă de care a beneficiat în partida cu Sportul Snagov. Ciprian Rus și Alin Șeroni au fost autorii reușitelor. În general, UTA a jucat bine, poate a avut cea mai bună evoluție din sezonul de primăvară.

În liga a treia, beneficiara etapei a fost lidera seriei, Șoimii Lipova, care a profitat de înfrângerea neașteptată a echipei ACS Dumbrăvița la Deva. Gloria Cermei s-a apropiat la două puncte de lider, cu care se va întâlni în meci direct pe teren propriu etapa viitoare.  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + patru =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: