Arhiva etichetelor: Doru Andrei
Polistul Doru Andrei revine accidentat de la Euro U19 și trece doar o zi prin Timișoara, FC Voluntari fiind intrată pe fir
România U19 a fost oglinda ”fotbalului lui 272-0” la Euro U19, arătându-și marile limitări cât se poate de firești prin a fi unica națională de juniori mari care n-a smuls nici un punct în Slovacia, însă groapa de potențial din ”fotbalul lui 272-0” cât și goana nebună după talente încă neconfirmate nici măcar pe plan intern pot genera situații în care aspiranți dovediți momentan ca fiind rudimentari și mediocri în joc să devină măr al discordiei între cluburi, fie și în condițiile revenirii cu o accidentare de la turneul final. ”Fotbalul mare” e greu pentru cei pe care-i ai așa cum au fost crescuți în ”fotbalul lui 272-0”, un fotbal mioritic tot mai departe de rigorile celui ”mare”. Iar restul sunt simple amănunte, conform comunicatului din partea Politehnicii Timișoara despre alb-violetul Doru Andrei, măsura decăderii crunte a ”fotbalului lui 272-0” ținând și de postura chiar unor prim-divizionare de a ajunge să alerge după asemenea absolvenți ai sistemului juvenil. Nu mai are România fotbal pentru că nu mai are fotbaliști, încă denumiți astfel dat fiind că sunt deținători de ”carnet” și bocanci cu crampoane. Eventual așa-ziși fotbaliști.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara
Etichete CNSL, Departament Competiții FRF, Doru Andrei, FC Voluntari, FRF, Politehnica Timişoara, soluționare litigiu fotbal
Lasă un comentariu
Învinsă și de Franța, România U19 e eliminată înainte de termen din turneul final. ”Fotbalul lui 272-0”, zero puncte din 6 la Euro

Publicat în Fotbal, Internațional, Juniori, Liga 1, Liga 2
Etichete Doru Andrei, euro 2022, Franta - Romania 2-1, România U19, Văsâi
Lasă un comentariu
România U19 egalează Italia dar nu evită eșecul la startul Euro U19: 2-1 (0-0)
În săptămâna copleșitorului 0-3 din Giulești după alte eșecuri oficiale la zero ale ”tricolorilor” în iunie tot cu ex-iugoslavi, fotbalul lui 272-0 avea nevoie cumva de undeva de un balon de oxigen, ivit prin debutul selecționatei de juniori mari a României la turneul final al Campionatului European sub 19 ani. Dar cum fotbalul adevărat nu-i răsplătește pe trădători, nici fotbalul lui 272-0 n-a avut satisfacția salvării aparențelor prin reprezentanții juvenili ai unui sector altfel în general insuficient luat cu adevărat în serios în spațiul carpatin. Insuficiență constatată de decenii sub forma absenței selecționatelor ”tricolore” de juniori de la turneele finale mondiale, prezențele naționalelor sub 21 de ani respectiv sub 19 ani la reuniunile europene din 2019 și din această vară fiind doar excepțiile care confirmă regula. Ba mai mult, în timp ce federațiile competente folosesc loturile juvenile pentru principalul scop al acestora, și anume de alimentare a reprezentativelor de seniori prin ”promovări” cu cap, fotbalul lui 272-0 le utilizează pe post de trâmbiță pentru acoperirea bruiajului constant al crizei de rezultate de la ”naționala mare”, dar și de colac de salvare în ideea că speranța moare întotdeauna ultima, poate, poate o scoate cumva la cale și fotbalul românesc, prin mai tinerii săi exponenți. Dar și ai atât cât investești cu adevărat.
Publicat în Fotbal, Internațional, Juniori
Etichete Doru Andrei, Euro U19, Italia - România 2-1, Luca Andronache, România U19, Văsîi
Lasă un comentariu
”Violeții” Doru Andrei și Denis Radu în lotul României U19 la ”Euro”. Sâmbătă debutul, cu Italia, marți cu Franța
Politehnica Timişoara are 2 componenţi selecţionaţi în lotul final al naţionalei României sub 19 ani pentru turneul final Euro 2022 din Slovacia, programat începând de săptămâna aceasta, în perioada 18 iunie-1 iulie.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara
Etichete Denis Radu, Doru Andrei, Euro U19, Politehnica Timişoara, România U19, Văsâi
Lasă un comentariu
Politehnica – CSC Dumbrăviţa 7-0. Declaraţii Croitoru, Stan

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara
Etichete Baza 2 UPT, Croitoru, Doru Andrei, Iamandache, Politehnica - Dumbrăvița 7-0, Stan
Lasă un comentariu
Politehnica pe litoral, nu în vacanță ci la pescuit de puncte. Dorin Toma: ”Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ.” Doru Andrei: ”Sper să repet figura și la Constanța.” Fotbal de Liga 2 la Techirghiol. Ura! Ura!

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara
Etichete Dorin Toma, Doru Andrei, Liga 2, unirea constanta - politehnica timisoara
Lasă un comentariu
ASU Politehnica schimbă placa dar nu sparge gheața: al 4-lea joc fără gol marcat din 5 meciuri în play-off. 0-1 cu Csikszereda

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara
Etichete asu poli - csikszereda 0-1, Doru Andrei, Jurj, Liga 2, pamfile, playoff liga 2, Schieb
Lasă un comentariu
ASU Politehnica Timişoara – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 5-0 (3-0). Repriza și echipa, un sărbătorit căpitan. Alexa: ”E greu cu restricțiile pe care le avem” Cojocaru: ”Am jucat foarte, foarte prost!” + FOTO

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara
Etichete ASU - Astra, ASU Politehnica, Dan Alexa, Doru Andrei, fotbal, foto ASU Politehnica, Liga 2
Lasă un comentariu