Arhiva etichetelor: Extrem Baia Mare
Unirea Sânnicolau Mare, debut cu eșecuri la turneul final național FRH de la Reșița, de juniori IV. Fetele Unirii, prim triumf la Târgu Mureș
CS Unirea Sânnicolau Mare s-a înclinat astăzi de două ori, de la orele 12 și 17, în Sala ”Polivalentă” din Reșița, la primele două din totalul de 7 apariții pe care și le-a câștigat prin calificarea la turneul final al Campionatului Național FRH de handbal masculin pentru juniori IV, din generațiile 2002/3.
EXCLUSIV, înainte de Poli – Minaur. Băimăreanul Călin Leordean, extrema dreaptă a Politehnicii Timișoara: ”Cel mai tare m-a impresionat galeria lui Poli! Să-ți cânte un meci întreg… Și la sfârșit ne-au încurajat, deși pierdusem!”
Între cele două antrenamente de astăzi, unul, de la 9,30, urmat de 45 de minute de vizualizare, și cel de la ora 16,30, programate înaintea redebutului oficial al returului Ligii Naționale, de miercuri de la ora 17, din sala ”Constantin Jude”, Poli – Minaur, tânăra extremă dreapta Călin Leordean, băimărean sosit vara trecută la Timișoara tocmai de la oaspeții maramureșeni, și-a găsit timp cu amabilitate, la ora mesei, să ne ofere un interviu în exclusivitate. Despre titlul de campion național de juniori I, cu Extrem, cu care devenea și vicecampion al României, dar și despre perioada la Centrul Național de Excelență ”Marian Cozma” Sighișoara sau despre sosirea pe malurile Begăi...
Publicat în Exclusiv, Handbal
Etichete Călin Leordean, Centrul Național de Excelență Sighișoara, CSU Suceava, Demis Grigoraş, Extrem Baia Mare, extremă dreapta, handbal masculin, interviu exclusiv, interviu Leordean, Liga Naţională, Octavian Hârţoagă, Poli Timişoara, Poli Timişoara - Minaur Baia Mare, sport, Srdjan Gavrilovic
Lasă un comentariu
GALERIE FOTO. „Cupa 1 Iunie”, şi pe semicerc, în organizarea AS CH Politehnica Timişoara: 100 de juniori, mai multe vârste, şi mai multe speranţe
Ziua Copilului a fost punctată şi pe semicercul timişorean, mai exact în plăcuta ambianţă a sălii-„balon” a Bazei Sportive 2 a Universităţii Politehnica Timişoara, bună gazdă a celei de-a V-a ediţii a „Cupei 1 Iunie” la handbal pentru juniori de 10-15 ani, în care a fost implicată şi o generaţie de pe Bega care joi dimineaţa va debuta contra lui Extrem Baia Mare în turneul final al Campionatului Naţional de minihandbal.
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Attila Horvath, Baza 2, Bogdan Boanchiş, Bogdan Bradea, Daniela Ianto, Denis Faur, Extrem Baia Mare, Galerie foto, handbal juniori, LPS Banatul, Politehnica Timişoara, Rodica Scutelnicu, sport, UPT
Lasă un comentariu
Turneul semifinal reșițean de juniori 1 dezvăluie cumplitul marasm din handbalul românesc. FRH, rușine, de o mie de ori rușine! S-ar impune niște demiteri și demisii
Lumea handbalului carpatin se tot îmbată mai nou cu apă rece că ar putea smulge mai bune rezultate internaționale iar iubitorii sportului pe semicerc din România tot ridică din sprâncene la respectivele rezultate, de fapt modeste, din arena internațională, cât se poate însă de firești la o analiză realistă a faptelor, una dintre explicații fiind oferită, cu elocvență, de minusurile din sistemul juvenil.
CS Peciu Nou, succese pe linie în grupele Festivalului handbalului juvenil organizat de Extrem Baia Mare
Echipa de handbal fete a generației 2000-2001 de la CS Peciu Nou a înregistrat 5 victorii în grupă, fără eșec, la Festivalul Handbalului juvenil organizat în week-end de Extrem Baia Mare.
Publicat în Handbal, Juniori, Timişene
Etichete Atletik Satu Mare, Colegiul Nemeth Laszlo, CS Nădlac, CS Peciu Nou, CSS Sibiu, CSS Zalău, Extrem Baia Mare, generația 2000-2001, Gheorghe Cîrtog, handbal feminin, HCM Baia Mare, sala Lascăr Pană, sport, www.sporttim.ro. Festivalul Handbalului juvenil Baia Mare
Lasă un comentariu
Juniorii II de la LPS Banatul Timișoara pierd toate jocurile turneului semifinal
O echipă frumoasă, cu 4 de 1,95-1,96 metri, în fața unui careu tare la Mediaș: LPS Banatul Timișoara în turneul semifinal al Campionatului Național de juniori II
Probabil cea mai bună actuală generație juvenilă a handbalului masculin timișorean, cea de juniori II de la LPS Banatul, care s-a comportat ca atare, numai cu succese și un egal în 2012-2013, debutează mîine la Mediaș, într-un turneu semifinal de 5 echipe, centre unul și unul, miza fiind prinderea unuia dintre primele două locuri de acces la turneul final. Mai jos, inclusiv lotul...
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Adrian Jigovan, Alex Dascaliuc, Alin Predoi, Bogdan Vișan, centri, Centrul Național de Excelență Marian Cozma Sighișoara, Cristian Berbec, Cristian Teșan, Dan Jurcă, Daniel Micle, Daniela Ionescu, Denis Neamţu, Dinamo Braşov, Extrem Baia Mare, extreme, handbal masculin, HCM Craiova, interi, Ionuţ Ursache, juniori II, LPS Banatul Timişoara, LPS Târgu Jiu, Mădălin Măruşcă, Paul Custură, pivoţi, portar, rezultate, Robert Furak, sport, sporttim, turneu semifinal juniori II, U Transilvania Cluj, Unirea Sânnicolau Mare, Victor Niță, Vlad Inişconi, Wilhelm Vokan
Lasă un comentariu
Dacă e miercurea acasă, e eșec la un gol: Unirea Sânnicolau Mare – CSM Oradea 36-37 (19-18)
Unirea Sânnicolau Mare a ținut foarte mult să se despartă de proprii fani furnizîndu-le o plăcută surpriză în ultimul meci în sala ”Ioan Morar” din actuala stagiune, dar a risipit pe finalul acestei seri un avantaj de 3 goluri, cedînd cu 36-37 (19-18) ex-prim-divizionarei CSM Oradea, într-un scenariu similar celui din miercurea de 20 martie, 27-28 (14-13) cu HCM Făgăraș.
Handbal masculin, juniori III, Seria H: rezultate. Sânnicolau e mare: defilează spre semifinal
Venirea căldurii pe plaiurile autohtone culminează cu fazele superioare ale campionatelor naţionale de handbal, juniori, CS Unirea Sânnicolau Mare pecetluind astăzi o calificare demult asigurată la semifinal. În acest sfârşit de săptămâna a avut loc şi ultimul turneu din Seria H, juniori III, organizarea revenindu-i Şcolii Generale nr. 7 Timişoara. Rezultate...
Publicat în Handbal, Juniori, Timişene
Etichete Arad, Avram Iancu, CSŞ Lugoj, Dan Oancia, Extrem Baia Mare, Girboni, handbal masculin, juniori, juniori III, LPS Banatul Timişoara, Morar, Poli Timişoara, semifinal, Unirea Sânnicolau Mare
4 comentarii
Juniorii I, la semifinal: LPS Banatul Timişoara, spartă de nucile tari Extrem şi CSŞ Făgăraş
Nici un turneu semifinal nu este uşor, dar mai cînd dai piept cu echipe calificate fără înfrîngere din seriile lor, aşa cum a fost cazul ieri şi astăzi pentru juniorii 1 de la LPS Banatul Timişoara, care, după ce au debutat cu un succes miercuri, au cedat cel puţin la fel de clar în următoarele două confruntări.
Poli – HCM Baia Mare 35-33 iar toate noile achiziţii au probleme
CS U Politehnica Timişoara a trecut astăzi de un tradiţional adversar pînă acum 2 ani în prima ligă, HCM Baia Mare, continuator al Minaurului, într-un joc amical găzduit în sala "Constantin Jude", profitînd de lunga pauză competiţională pentru a da şansa şi celor care au evoluat mai puţin în campionat. Despre actualitate, mai jos, cu antrenorul Gligore Czari şi interul stînga Sabin Ignat...
Punctele vin în vest, dar… Unirea Sânnicolau Mare învinge la Bistriţa, 24-22 (11-10), iar gazdele se retrag azi din campionat
Ca un făcut, cea de-a doua victorie în deplasare a Unirii Sânnicolau Mare în seria vestică a ligii a doua de handbal masculin este urmată de retragerea din competiţie, în plin sezon, a gazdei învinse. CSM Bistriţa, răpusă ieri de la ora 16 de sânmiclăuşeni, în cea de-a treia etapă a returului Diviziei A Seria B, a aruncat astăzi prosopul, copiind-o astfel pe HC Arad, învinsă în tur pe Mureş de către timişeni. Care, spre lauda lor, disputînd două deplasări ardelene în zile consecutive, s-au întors pe Aranca avînd două puncte în plus.
Publicat în Handbal, Timişene
Etichete CSM Bistriţa, Dan Oancia, Daniel Mijin, Extrem Baia Mare, FRH, handbal masculin, HC Arad, HCM Baia Mare, rezultate, sport, sporttim, Unirea Sânnicolau Mare
Lasă un comentariu
Poli, extrem de constantă: succes tot cu 10 avans, cu Extrem
CS U Politehnica Timişoara a învins şi în al doilea amical disputat la finele stagiului de pregătire din Ungaria, dispunînd astăzi de secund-divizionara Extrem Baia Mare, şi tot la 10 goluri diferenţă, ca şi aseară, cu Debreceni AEC. (în foto: Adrian Cristescu, extrema cu 4 goluri pentru polişti)
Publicat în Handbal
Etichete Adrian Cristescu, Andrei Grasu, Andrei Lela, cantonament, Cristian Fenici, Debreceni AEC, Extrem Baia Mare, Gligore Czari, handbal masculin, HCM Baia Mare, Pick Szeged, sport, Ungaria
Lasă un comentariu
Halcă, primele sale goluri pentru Poli, Grasu, tot cu şase
Într-o seară în care reprezentativa Ungariei a disputat un al patrulea meci la turneul final al Campionatului Mondial de handbal masculin, cedînd cu 22-28 (14-14) gazdei Spania, alb-violeţii de la CS U Politehnica au jucat primul lor amical din 2013, pe teritoriu maghiar, la exact două săptămîni după reluarea pregătirilor, dispunînd de ultima clasată într-una dintre seriile ligii a treia din ţara vecină, gazda Debreceni EAC, cu 30-20 (15-12).
Publicat în Handbal
Etichete Ancsin, Andrei Grasu, CM handbal masculin Spania 2013, CSM Bucureşti, Dan Dumitru, Debreceni EAC, Extrem Baia Mare, Gligore Czari, handbal masculin, Iulian Halcă, Levente Szentpeteri, Mikler, Pick Szeged, sport, Tatai, Ungaria - Spania 22-28, Vadkerti, Zubai
Lasă un comentariu
Lavrenski, după 22-27: „Nu întîlnim atîta lume, şi atît de caldă, pe unde mergem prin Divizia A”
3 în 24 de ore!? Ruşine Federaţiei Române de Handbal. Şi atît!
Aşa cum am anticipat în avancronica prezenţei lui LPS Banatul Timişoara la turneul semifinal de 5 echipe de la Şcoala 11 din Braşov, unul dintre cele 4 din acest week-end, şi care cerne cele mai bune 8 finaliste pe ţară ale Campionatului Naţional de juniori II, elevii Corneliei Maria Disici au avut parte de o programare cel puţin stranie a jocurilor, care poate constitui un factor determinant mai ales în condiţiile unui accentuat echilibru valoric.
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Extrem Baia Mare, handbal juniori, juniori I, juniori II, LPS Banatul Timişoara, Rom Cri Braşov, sport, Zamfor
1 comentariu
Cu talie, juniorii LPS revin într-o sală în care luau aur în 2010
Va fi care pe care, va fi încleştarea a trei cîştigătoare de serii, va fi un duel pe muchie, tehnico-tactic, fizic şi mental, fără menajamente şi pentru doar două locuri calificante la turneul final. Astfel se anunţă Grupa a 3-a a fazei semifinale a Campionatului Naţional de juniori II, ce reuneşte de vineri pînă duminică în Şcoala 11 din Braşov cinci grupări din interiorul curburii carpatice, printre care şi una dintre cele mai promiţătoare generaţii timişorene ale ultimilor ani, cea de 1995 a LPS Banatul, pregătită de profesoara Cornelia Maria Disici.
Juniorii I de la LPS Banatul Timişoara nu trec şi de valul doi al semifinalelor
Echipa de juniori I de la LPS Banatul Timişoara n-a trecut în week-end şi de hopul celui de-al doilea turneu al fazei semifinale, care s-a dovedit a fi unul prea mare pentru elevii pregătiţi de profesorul Luciean Vasilache.
Calificaţi de …
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete băieţi, Extrem Baia Mare, handbal juniori, juniori II, LPS Banatul Timişoara, Luciean Vasilache, sport
Lasă un comentariu
Unirea detonează bomba şi Minaur poate să îi pupe tălpile
Unirea Sânnicolau Mare a furnizat duminică surpriza campionatului în seria vestică a ligii a doua, doborîndu-şi învinsa HCM Făgăraş de pe poziţia a doua a ierarhiei, calificantă la barajul de promovare în Liga Naţională, prinsă acum de HC Minaur Baia Mare, cu două etape înaintea încheierii returului. Şi cum făgărăşenii vor încheia sezonul în deplasare la... Extrem Baia Mare, se prea poate ca scalpul obţinut ieri de timişeni să fie unul foarte preţios, uniriştii decizînd practic soarta accederii la turneul final de accedere în elită!
Publicat în Handbal
Etichete Cristian Bălăoi, CSM Oradea, Dan Morar, Divizia A, Extrem Baia Mare, handbal masculin, HC Arad, HC Odorhei, HCM Făgăraş, liga a doua, Minaur Baia Mare, ONSS, Slobodan Lavrenski, sport, Unirea Sânnicolau Mare
Lasă un comentariu
Alex Morar, 13 la juniori şi chiar 14 în A, în fieful Extremului
Alexandru Morar, un tînăr care în 29 iulie va împlini 19 ani, a marcat 13 goluri în ultima etapă a returului seriei vestice a juniorilor I, pe care Unirea Sânnicolau Mare a dominat-o copios, iar după 24 de ore, şi tot în condiţii de deplasare, a înscris chiar 14 pe terenul unei fruntaşe în liga secundă de seniori, Extrem Baia Mare. Conform obiceiului, "uniriştii", cu numeroşi juniori "mari" în lot, au mai efectuat un cuplaj al turului României, sîmbătă la Târgu Jiu şi duminică la Baia Mare...
Publicat în Handbal, Timişene
Etichete Alex Morar, Dani Morar, Divizia A, Extrem Baia Mare, handbal, LPS Târgu Jiu, ONSS, pivot, sport, Unirea Sânnicolau Mare
Lasă un comentariu
Unirea Sânnicolau Mare nu ţine piept liderului şi urmează „dubla”-mamut
Unirea Sânnicolau Mare a aruncat totul în luptă duminică la amiază, în jocul de pe teren propriu cu liderul seriei vestice a ligii secunde de seniori, CSM Oradea, din cadrul unei runde a 17-a marcînd mijlocul returului Diviziei A, dar …
Publicat în Handbal
Etichete CSM Oradea, Dani Morar, Divizia A, Extrem Baia Mare, handbal masculin, juniori, Liga Naţională, Marius Roateş, Minaur, nivel, sport, Unirea Sânnicolau Mare
Lasă un comentariu
Tare! Doar 9 de cîmp, 5 juniori, două în două zile, şi un succes
De regulă avea deplasare sîmbăta cu juniorii şi duminica la seniori, în liga a doua, dar Unirea Sânnicolau Mare a bătut în week-end recorduri în materie, jucînd sîmbătă şi duminică două meciuri din Divizia A de seniori, seria vestică, asta cu doar 9 jucători de cîmp care au făcut deplasarea, dintre care 5 juniori. Şi a obţinut chiar o victorie, prima externă în acest sezon de ligă secundă!
Publicat în Handbal, Timişene
Etichete Alexandru Morar, Bogdan Balogh, Ciprian Ruican, Craiova, Cristian Bălăoi, CSM Oradea, CSM Sfântu Gheorghe, Dan Morar, Dan Oancea, Daniel Alda, Daniel Mijin, Denis Cozma, Divizia A, Extrem Baia Mare, handbal masculin, HC Odorhei II, HCM Baia Mare, HCM Făgăraş, juniori I, Lucian Boţ, portari, Raul Ienciu, seniori, seria vest, sport, Unirea Sânnicolau Mare
1 comentariu
Juniorii, succes clar afară, seniorii, 14:37 acasă cu Minaur
După un week-end precedent în care au fost scutiţi de deranj în întrecerea juvenilă, cei de la Unirea Sânnicolau Mare au avut acum parte de o nouă „dublă”, şi anume sîmbătă în antepenultima etapă a Seriei D a Campionatului Naţional …
Publicat în Handbal
Etichete Centrul de Excelenţă Marian Cosma, Divizia A, Extrem Baia Mare, handbal, handbal masculin, juniori A, LPS Arad, masculin, Minaur Baia Mare, Seria B, Sighişoara, sport, Timiş, Unirea Sânnicolau Mare
Lasă un comentariu
Ingrat. Poliştii împrumutaţi la Arad, nelăsaţi în sală. Şi neplătiţi…
Tristă, foarte tristă iarnă pentru handbaliştii împrumutaţi de CSU Politehnica Timişoara pe parcursul actualului campionat divizionarei secunde HC Arad. Se ştie, clubul alb-violet a renunţat pentru acest sezon la echipa sa "pepinieră" de liga a doua, Timişoara rămînînd implicit fără vreo reprezentantă în eşalonul secund masculin, dar parte dintre componenţi au fost strămutaţi temporar pentru rodare prin pregătiri şi jocuri, în baza unei înţelegeri, grupării din Arad. Doar că la Arad lucrurile nu decurg deloc bine...
Publicat în Handbal
Etichete Adrian Roşca, antrenament, Bogdan Ungureanu, Cristian Arseni, CSM Oradea, Dan Dumitru, Divizia A, expoziţie de haine, Extrem Baia Mare, factură, handbal masculin, HC Arad, HC Minaur Baia Mare, HCM Făgăraş, Levente Szentpeteri, Nedeljko Vuckovic, Poli Timişoara, sală polivalentă, Sala Universităţii Aurel Vlaicu, Şcoala Generală 18, sport, Teo Ţucudean, Unirea Sânnicolau Mare, Uwe Bittenbinder
Lasă un comentariu
Dramatic! Două 7 metri ratate la 23-23 şi… eşec Unirea
Unirea Sânnicolau Mare a repetat şi în acest week-end figura alinierii câtorva juniori mari ai clubului atât în competiţia de profil, din cadrul Seriei D a Campionatului Naţional, unde sâmbătă au obţinut al cincilea succes la rând, 34-29 în compania lui LPS Arad, cât şi duminică, în runda a 8-a a Diviziei A, Seria B, liga secundă de seniori
Publicat în Handbal, Timişene
Etichete Alex Morar, CS H&V Piteşti, CS Piteşti, Dan Morar, Divizia A, Extrem Baia Mare, handbal, LPS Arad, Slobodan Lavrenski, sport, Unirea Sânnicolau Mare
Lasă un comentariu