Ce are Banatul sârbesc şi n-are cel timişorean

Ar fi ele multe. Referindu-ne însă strict la înot, baza de selecţie şi baza materială sunt incomparabil mai bune la sud-vest de graniţă, nataţia timişoreană suferind atât ca număr restrâns de competitori cât şi ca infrastructură, aspecte demne de sesizat înaintea startului în luna martie a unui nou sezon competiţional oficial intern de primăvară-vară.

Antrenament înaintea "Cupei de Iarnă", găzduită de bazinul de 25 metri al Complexului Sportiv Bega, unul dintre foarte puţinele din oraş pentru competiţii

Revenit de la „Kikinda Kup”, o competiţie internaţională reunind în weekendul trecut 410 copii şi juniori de la 28 de cluburi din zece ţări, venerabilul Gheorghe Szuhanek, cu 60 de ani la activ în înotul local, ca sportiv de performanţă şi actualmente antrenor la C.S. Delfin, a testat apele la sud-vest de hotarele Timişului, ape călduţe ce scot şi mai mult în evidenţă tulburătoarea stare de fapt din jurul bazinelor noastre.

Ce-i drept, înotul juvenil timişorean a învins într-una dintre probe şi a obţinut alte şapte medalii în acest prim concurs în care s-a aliniat în 2011, “Kikinda Kup”, Radu Biriboacă, născut în 1998 şi campion naţional la bras, confirmându-şi statutul în proba sa forte, pe 50 de metri.

La o privire însă de ansamblu, “este foarte greu la ora actuală să practici înot de performanţă în Timişoara”, conform aprecierii lui Szuhanek, care califică drept “o utopie” năzuinţa unui tânăr de condiţie modestă de a deprinde tainele acestui sport întru a se plasa pe blocstarturi. “Noi încă suntem ca în urmă cu 50 de ani în acest oraş în ceea ce priveşte de exemplu cronometrarea concurenţilor”, adaugă antrenorul, care estimează la circa 150 de copii şi juniori, plus “seniori cât pe degetele unei mâini”, dintre localnicii care se aliniază în concursuri.

„Deoarece nu prea sunt mulţi înotători legitimaţi între copiii şi juniorii Timişoarei, de-obicei aliniem o echipă unită la concursurile internaţionale, cum a fost cazul şi acum, în Serbia. Avem foarte bune înţelegeri pe bază de reciprocitate cu cluburile de înot de-acolo, ceea ce include gratuitatea cazării şi a mesei pentru oaspeţi”, a explicat Gheorghe Szuhanek, antrenor la C.S. Delfin, care a făcut parte din corpul tehnic al delegaţiei timişorene împreună cu profesorii Tiberiu Sucan, Relu şi Ildico Bădescu, de la CSŞ1 Timişoara.

Copii cu antrenorii lor...

„Însă de fiecare dată când revenim de la o întrecere în străinătate, oftăm cu regret la imposibilitatea de a găzdui la rândul nostru competiţii asemănătoare, la fel de mari. Maxim 200 de tineri pot cu-adevărat participa într-o reuniune de nataţie la bazinul cu 6 culoare, 25 metri pe 16, al Complexului Sportiv Bega din Circumvalaţiunii. Spaţiul este foarte restrâns iar de cronometraj electronic nici nu poate fi vorba, ceea ce constituie un impediment, antrenorii dorind să verifice timpii exacţi ai elevilor lor. Cât despre Arena Aqua Sport, deşi are opt culoare şi dimensiuni olimpice, de 50 metri, nu este nicidecum pentru sportul de performanţă, fiind destinată agrementului, şi din nou fără cronometraj electronic iar cu blocstarturile doar la un capăt al bazinului”, a făcut comparaţia Szuhanek, amintind că anul trecut, la competiţia cât de cât cea mai finanţată pe care a organizat-o în Timişoara, tradiţionalul „Memorial Petre Lovaş”, pentru care a generat un buget de 3.200 ron după rectificarea sa plus alţi 2.000 din partea organismului Sportul pentru Toţi, „abia am reuşit să găzduiesc în contrapartidă patru cluburi străine, şi asta în condiţiile în care una dintre delegaţii a fost cazată gratis, prin intervenţii, graţie înţelegerii unui hotel din oraş”. Remarcabil este că în 2010 a reuşit organizarea “Cupei 1 Iunie” încadrându-se într-un buget de doar… 800 ron.

„Kikinda Kup a fost o competiţie puternică, cu participarea celor mai puternice centre sârbeşti dinafara Beogradului, cu o menţiune specială pentru Plivacki Klub Proleter Zrenjanin, iar faptul că am concurat acolo nu poate decât să vină în sprijinul copiilor noştri”, a mai spus Szuhanek, practicant şi suflet al nataţiei locale în ultimele şase decenii, enumerând şi alte grupări de peste graniţă, toate cu o bază materială peste posibilităţile organizatorice ale Timişoarei.

Sunt părinţi temerari care-şi îndrumă copiii spre înot, însă costurile practicării, orarele, locaţiile insuficiente pot constitui tot atâtea pietre de moară în progresul elevului

“În Kikinda cel puţin sunt două cluburi, Banat Kikinda şi Kikinda Kikinda, şi ar mai fi Becej Plivacki Klub Swim Star şi Delfin Ada. Iar oraşul Novi Sad este capabil să găzduiască anual un foarte mare concurs internaţional la nivel juvenil. Un alt bun exemplu ar fi PK Proleter Zrenjanin, organizat într-o structură piramidală, cu 3-4 antrenori implicaţi la grupele mici şi unul ocupându-se exclusiv de cei 3-4 performeri de vârf ai clubului, care se mândreşte cu doi înotători prezenţi la Jocurile Olimpice, şi de unde sunt cooptaţi în baza unor burse sportive viitori studenţi la facultăţi din Statele Unite. Ei doar trebuie să fie foarte buni înotători pentru a prinde un loc în respectiva universitate. E drept, bazinul din Zrenjanin e momentan închis în 2011, pentru renovare, ceea ce implică faptul că probabil vom sări participarea în acest an la întrecerea organizată de ei, dar alături Proleter dispune oricum de un altul, de dimensiuni olimpice, în aer liber ”, mai explică Szuhanek, care se apleacă şi asupra detaliilor tehnice, semnificative în timpul competiţiilor.

“Bazinele din Serbia sunt în general schiţate pentru a se preta organizării meciurilor de polo, disciplină care are suprafaţa de joc de 30 metri pe maxim 25, aşa încât multe concursuri se desfăşoară în bazine de 25 pe 33, înotându-se pe lăţimea sa, şi implicit existând mai multe culoare paralele de-a lungul lungimii sale. Remarcabil este numărul panourilor publicitare de pe margini, cu zecile, aspect incipient în nataţia noastră, iar un alt aspect interesant ţine de montarea cronometrelor electronice valorând şi 30.000 euro doar înaintea începerii concursului”, mai divulgă antrenorul de la C.S. Delfin din reţeta nataţiei Banatului sârbesc.

Cel mai mare şi nou bazin din oraş, Arena Aqua Sport, de dimensiuni olimpice, e însă de agrement, nu de competiţii şi, o spun mulţi, doar o primă picătură în ceea ce ar trebui să însemne o infrastructură a nataţiei pretabilă la o populaţie de aproape 400.000 locuitori

La Kikinda, în organizarea clubului „Banat Kikinda”, au înotat copii şi juniori de la cluburi din Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Cehia, România şi Serbia, “în total să tot fi fost vreo 150 de străini, dintre care cei mai mulţi, români. Şi logistica găzduirii atâtor sportivi e o problemă în sine, trebuind să-i ţii cu casă, masă, medalii, şi toate costă. De exemplu Kikinda a oferit premii în bani la toate categoriile de vârstă ale concursului, şi n-au fost puţine, ceea ce spune multe despre puterea financiară a organizatorilor şi sprijinul de care se bucură. Ah, şi-ar mai fi protocolul, cu banchet la sfârşitul competiţiei! De aceea, ca şi club străin, este potrivit să te aliniezi cu un număr rezonabil de înotători, pentru a-i putea ulterior găzdui la rândul tău pe sârbi sau maghiari, în contrapartidă. Nu se cade, dacă ei se prezintă vreo zece aici, noi să mergem cu mult mai mulţi, ceea ce poate complica oarecum lucrurile în privinţa selecţiei… Cine merge, cine nu…”, explică Gheorghe Szuhanek.

Aici au învăţat generaţii de copii iar ILSA s-a ţinut deasupra apei încă şi-n anii ´90. Ce-a mai rămas din bazin...

Aducându-l… mai acasă, îl întreb pe omul nataţiei ce speranţe nutreşte pentru 2011. Se poate totuşi face ceva? “Desigur, din nou, inspirându-ne de la vecinii noştri. Am dori organizarea Zilei Begheiului, care să reînnoade tradiţia “Cupei de Fond”, concurs local pentru copii, juniori şi seniori, în care se înnota în aval, până la baza Voinţa, spre Iosefin. Seniorii plecau de la Turbină, juniorii din dreptul Pieţei Badea Cârţan iar copiii de la Neptun. La sosire erau amplasate două cazane mari, cu foc pe lemne, înotătorii se degresau şi îşi recuperau hainele din maşinile care le transportaseră din zonele de start, cu toţii mergând la cina festivă, cu festivitate de premiere, la restaurantul Sinaia. Era o zi plăcută. Maghiarii organizează un asemenea concurs la Szarvas, pe un braţ mort al Crişului, de ziua naţională a Ungariei, 20 august, şi mai sunt întreceri tradiţionale pe Criş, Tisa sau Mureş. Desigur, pe tronsoanele din ţara vecină…”

Marea problemă, după cum remarcă antrenorul, este finanţarea modestă a acestei discipline. Este de domeniul trecutului existenţa în oraş, în acelaşi timp, a cluburilor cu secţii de înot CSŞ, Şcoala Sportivă de Elevi, ILSA, Voinţa, CFR sau Progresul, pentru a nu mai lua în calcul cei aproximativ 60 de jucători plus alţi 60 de aspiranţi în jocul de polo pe apă, dispărut pe malurile Begăi în anul 2000, după ce oraşul campion naţional imediat după război în ramura cu mingea pe apă ajungea mai apoi să o alinieze în prima ligă pe ILSA iar în eşalonul secund pe Voinţa, CFR, Ştiinţa şi Progresul. De actualitate este faptul că “legea sponsorizării există şi nu prea, de unde pleacă dandanalele. Atâtea formalităţi trebuie să îndeplinească un sponsor pentru a sprijini o activitate sportivă încât sfârşeşte prin a spune <uite, ia-i pe ăştia dar te rog lasă-mă în pace>. De exemplu C.S. Delfin este nesubvenţionat, de sine stătător, noi completându-ne fondurile şi din cele 2% din impozitul anual pe venit. E ceva mai bine pentru CSŞ1, care are cât de cât avantajul subvenţiei bugetare, dar şi acolo fondurile ajung doar pentru potenţialii medaliaţi, restul descurcându-se mai uşor dacă părinţii sunt dispuşi. Iar cum nici Primăria nu se implică, mai ales în finanţarea sporturilor individuale, e greu de pus ban lângă ban. E drept, înotul nu-i o treabă ieftină, însă oricum ai lua-o, din păcate, sportul în întregul său nu e undeva sus între priorităţile edililor noştri. Ah, că mi-am amintit, de exemplu la Kikinda a fost prezent, în cadrul delegaţiei juniorilor reşiţeni, şi primarul oraşului, pentru a fortifica schimburile lor cultural-sportive. Pe când noi, deşi reprezentăm Timişoara în străinătate, mai fiind invitaţi curând la Kikinda şi Becej, în aprilie, şi-apoi la Bratislava şi Brno, o facem mai mult în baza contactelor noastre, menţinute peste ani”.

Szuhanek mai pomeneşte de orarul inconvenabil pentru grupele sale la C.S. Delfin, “seara de la orele 20 la 21,30, căci Arena Aqua Sport este un bazin de agrement, în care abonaţii sau plătitorii sosesc pentru a se destinde practicând înotul, şi nu să audă fluierele şi instrucţiunile antrenamentului meu. Pe banii lor, au dreptate. Problema este că unii părinţi prefer să aibă alt program de weekend cu copiii lor, decât de a-i aduce la pregătire, ceea ce e păcat din punctual meu de vedere, ca antrenor de înot, căci altfel ar deprinde tehnicile, în linişte şi tihnă, odihniţi, dimineaţa. Iar multe alte variante nu sunt în oraş! Atât Arena Aqua Sport cât şi bazinul din Zona Soarelui al Şcolii Generale numărul 30, care este pur pentru ABC la cei doar 19 metri lungime ai săi, în care nu se poate face absolut nimic, sunt relativ depărtate ca poziţionare de multe cartiere mari ale oraşului, şi cum bazinul din Circumvalaţiunii nu este utilizabil pentru cursuri de înot, este foarte dificil să-ţi dai copilul la acest sport în Timişoara”.

Radu Vaipan, campion naţional la zi, trecut spre binele său în 1 ianuarie de la CS Delfin la CSŞ1

“Iar multe depind în cursul procesului de instruire al copilului atât de talentul său nativ cât şi de disponibilitatea părinţilor, ca timp, resurse şi voinţă pentru susţinerea ascensiunii fiului. Unii pot considera prea intens efortul depus şi există posibilitatea aruncării prosopului. Multe se pot întâmpla de la 8-9 ani, când îi legitimez, pregătitor pentru concursuri…”, spune Szuhanek, care antrenează maxim 15 copii şi doi juniori la C.S. Delfin.

Drept un caz remarcabil, Gheorghe Szuhanek aminteşte de Radu Vaipan, născut în anul 2000 şi proaspăt campion naţional la finele anului trecut, care a fost transferat la 1 ianuarie de la CS Delfin la CSŞ1 Timişoara, pentru a-i uşura programul de îmbinare a studiilor cu practicarea înotului, dificil în trecut datorită problemelor cu transportul între destinaţii, acesta constituind un alt model al întrajutorării la nivel juvenil în înotul local, care la Kikinda a aliniat o echipă comună. “Tatăl său îl aducea şi lua zilnic, navetând de la Săcălaz, unde ei locuiesc, pentru ca Radu să practice înotul de performanţă. Îl mai costa intrarea la bazin şi tot ceea ce implică antrenamentele zilnice. Până într-o zi, când a simţit că distanţa de 30 kilometri dus-întors îşi face efectul. La care am propus, în interesul copilului, esenţial şi mai presus de orice altceva, să treacă la CSŞ1, în Circumvalaţiunii, und ear fi mult mai aproape de casă şi la ore convenabile, 13-15, mai ales în raport cu programul său de la 8 la 12 la Generală 18. Am cedat un sportiv dar tocmai pentru că înţelesesem că astfel îl pot ajuta cel mai bine”, a mai explicat Szuhanek despre plecarea campionului pe care îl antrena de la vârsta de 5 ani. Dar câţi ar face oare gestul lui Szuhanek? Altruist, lispit de egocentrism, dezinteresat, şi doar în folosul ascensiunii unui copil cu potenţial…

Lucia Giurca, CSŞ1, medalii la Kikinda Kup

În fine, revenind la concursul din Serbia, unde timişorenii s-au prezentat după stagii de 7-10 zile de pregătire generală la Gărâna şi Straja, şi care concurs e pregătitor pentru debutul sezonului competiţional oficial de primăvara-vară, delegaţia de pe malul Begăi, reprezentând oraşul în Serbia cu opt sportivi legitimaţi la CSŞ1 şi cu şase de la gruparea privată C.S. Delfin, s-a clasat pe locul secund prin acelaşi Radu Biriboacă, în proba de 100 metri mixt, şi prin Radu Vaipan, născut în anul 2000, tot în proba de 50 metri bras, respectiv Lucia Giurca, la categoria 2001, la 50 de metri spate.

Radu Biriboacă, antrenat la CSŞ1 de profesorul Tiberiu Sucan, a obţinut şi două locuri trei, în probele de 50 metri spate şi 50 metri delfin, aceeaşi poziţie pe podium prinzând Alexandru Epure, la 50 metri liber, şi juniorul I Sergiu Deznan, născut în 1993, în proba de 200 metri mixt.