Ziua 19. ”… Trag oblonul, hei, ce ploaie e afară / Dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiți și-n altă seară!”

Ioan Dan Gașpar a ajuns în Spania dar nu la destinația finală, punând punct în avans, vineri 1 aprilie, călătoriei sale pe bicicletă Timișoara – Madrid. Medicul stomatolog timișorean n-a mai rulat până la capătul rutei propuse ci a tras pe dreapta, împărtășind cu noi decizia de a renunța. Ionuc a ajuns în Barcelona, unde în acest deceniu alerga popularul maraton, dar n-a mai completat în cele din urmă pelerinajul ciclist, abandonând pesemne mult mai călit și în mod cert chiar mult mai înțelept. De-aici, din comoditatea scaunului de la birou, îi spun ca unul știind prea bine cât de anevoios poate fi câteodată să duci de exemplu un maraton la bun sfârșit, că a izbutit un lucru demn de admirat doar prin temeritatea de a fi pornit la drum, scuturând inerția, conveniențele și tot ceea ce este de fapt banalul cotidian. Dar să-l lecturăm și pentru ultima oară, după ziua cea mai scurtă, a 19-a.

Charles Bukowski said: “If it doesn’t come bursting out of you in spite of everything, don’t do it. Unless it comes unasked out of your heart and your mind and your mouth and your gut, don’t do it.”

DSC_0382 (1)

 

Vestea este că e ultimul mail, am hotărât să închei aventura pe bicicletă! Mintea poate să găsească și pro și contra argumente.

Dacă ați văzut ”Forest Gump”, când în toiul alergării se oprește și zice ”I m going home!” Cam așa ceva și la mine, mi-a dispărut brusc motivația. 

M-am culcat aseară epuizat, cu frisoane, îmbrăcat cu ce am avut mai gros, în sacul de dormit și acoperit cu păturile de la Casa de Pelerini. După două ore m-am trezit, credeam că trebuie să plec. Tremuram de frig. Apoi numai ațipeli fugare. Dimineața, pelerini olandezi m-au anunțat că ei pleacă acasă și se întorc la vară, când e vremea mai bună. Se anunțase ploaie la Santiago, 7 zile din 10, și scăderea temperaturii sub 0. La Burgos, zăpadă.

Am ieșit afară, frig și ploaie. Începuseră să dea semne încheieturile de la mâini de câteva zile, probabil poziția ciudată pe ghidon și frigul de ieri a accentuat disconfortul. După 4 km m-am decis, m-am dus la gară și zgribulit și ud am așteptat trenul de Barcelona. Sunt din nou la Robi și Gyongy. Nu știu ce o să fac restul zilelor dar am renunțat să mai merg spre Santiago.

Aventura comună a Sporttim-ului și a mea s-a încheiat. Îi mulțumesc lui Mihai Comșulea, fondator al cotidianului, că ziarul lui promovează toate sporturile, că educă publicul prin informare!

Până la următoarea chestie năstrușnică, o să-i dau liniște facebook-ului.

Așa că versurile din Pasărea Colibri par să se potrivească: ”…trag oblonul, hei, ce ploaie e afară, Dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiți și-n altă seară!” 

Deci ați văzut: mare amator de aventură, dispus să fac efort, descurcăreț și cu ceva suport financiar. Mă decid repede. Aștept propuneri.

Charles Bukowski said: “I feel strangely normal.”

-SFÂRȘIT-

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.