Scriam aici data trecută despre o frumoasă reușită timișoreană, ca organizare și găzduire în Sala ”Constantin Jude” a Internaționalelor de Badminton ale României. Un sugestiv exemplu despre potențialul uman local bine valorificat și pus în scenă și cu ocazia celei de-a XIII-a ediții.

Luna martie însă a trecut iar acest fascicul punctual se va lăsa așteptat pentru alte 12 luni, răstimp în care întrebările ne dau târcoale, reamintindu-ne cum stăm cu adevărat. Căci ”Internaționalele” au radiat strălucitor, dând vechii săli a Timișoarei un aer de sărbătoare vreme de 4-5 zile, dar fardul a căzut cât ai clipi.

Chiar și la propriu, tencuiala desprinzându-se pe exterior dintr-un capăt al înaltului tribunei, și bine că s-a întâmplat noaptea, căci pe dedesubt e un vad de trecere frecventat nu doar de cei cărora li se îndreaptă pașii spre evenimentele sportive.

Decrepită și spre capătul dinspre benzinărie, și ce mai potlogărie, să fie amplasată o stație de alimentare lângă o sală de sport cu mii de locuri, ”Constantin Jude” prezintă actualmente o simetrie în privința tencuielii căzute, și capătul dinspre Hotel Boavista arătându-și urât anii, fără ca precedenta deteriorare să fie cumva înlăturată.

Astfel va întâmpina Timișoara întrecerea la vârf Euro Basket 2015, în care se va arunca la coș pe malurile Begăi deja în 11 iunie!

Despre Sala Polivalentă, în construcție, se putea băga mâna în foc că Timișoara se va face de râs cu întârzierea predării la cheie. Și ce mai snoave lansa Nicolae Robu făcând primăvara trecută campanie electorală pe șantier, bineînțeles, cu toți microfonacii strânși la apel, prelucrați la cheie și încolonați la fața locului…

S-au mai recepționat amenzi în baschet în acest deceniu, când cu participarea lui BC Timișoara în întreceri internaționale, așa încât obiceiul este creat iar cotizantă ar fi pușculița Consiliului Local, așadar pe spezele fraierilor care în cel mai bun caz habar n-au, și sublimă este ignoranța! Dar cacealmaua cu magnetizarea unei grupe a competiției feminine pe malurile Begăi, în condițiile în care infrastructura sportivă din capitala Banatului aduce aidoma trecerii unui raid al maleficei și tiranicei nato nu numai peste Beograd, va arde suplimentar nu doar la buzunar. Sunt și aspecte legate de onoare, credibilitate, imagine.

Însă nu este absolut deloc de mirare că Timișoara gâfâie pe ultima sută de metri înaintea turneului final. Ar fi fost o minune să fie altfel.

Căci ”Sala Polivalentă” e de 4 ani și jumătate în chinurile facerii, și degeaba. Căci LPS Banatul, instituție de învățământ bugetară finanțată de Minister dar și de Consiliul Local, stă pe loc repaus de zeci de ani în privința unui teren de handbal în incintă, unică anomalie de acest gen în România. Dar bani trebuie totuși că se încasează de pe urma cedării unor juni fotbaliști.

Căci ”Școala Generală 7”, una dintre cele mai ticsite din Timișoara, bătând spre o mie de elevi dintr-o zonă, Calea Lipovei, cu mare densitate de populație, așteaptă de ani buni cu buzele umflate o sală de sport adecvată, în ciuda potențialului uman evident, care-i transformă pe admirabilii tineri de la ”Sfânta Maria” în semifinaliști naționali în competițiile Federației Române de Handbal, nu altele!, încât nu s-ar exagera estimându-se că ”Șapte” ar deveni liniștit campioană națională de handbal în aer liber. Și a mai fost cândva Timișoara…

Să mai enumerăm? N-are rost.

Atâtea ar fi de pus la punct în infrastructura sportivă dar dările contribuabililor sunt tocate în neștire, ineficient și într-un total dispreț la adresa resurselor comunității, ce mai!, sfidând inteligența celor cu un dram de chibzuință și rațiune, încât dezbaterea subiectului ”buget” ar necesita o abordare radical modificată.

Căci însăși finanțarea sporturilor în jocuri de echipă prin tot soiul de artificii și așa-zise asocieri este un anacronism în sine, când de fapt disciplinele individuale tind să sufere înzecit la capitolul susținere, atragere de sponsori, promovare și mediatizare, având implicit net mai mare nevoie de sprijin. În plus, referindu-ne strict la felia sus amintitelor ramuri cu sporturi de echipă, nu mai plictisim în privința disparităților strigătoare la cer între alocațiile puse de-o parte ”asociaților” și leii tramvai azvârliți parcă-n scârbă altor grupări, chiar dacă respectivele evoluează la același nivel al eșaloanelor unu sau doi.

Crahul constănțean, cu retragerea Farului, trepidațiile HCM-ului la handbal masculin și naufragiul pe semicercul feminin, exemplifică sugestiv conotațiile acestui anacronism în lungul și latul sportului mioritic. Dar ochelarii de cal cu lentile roz sunt indispensabili purtătorilor cu drept de vot, așa încât s-a pompat, se pompează și se va pompa fără noimă pentru întreținerea unor strategii manageriale care de care mai deocheate și îndoielnice, căci de unde oare atâția vizionari cârmaci la cluburile din bătătura capitalei Banatului!?! Care grupări nu produc mai nimic, nu tu asistență consistentă la meciuri și nici un interes real major în rândul maselor, nu tu încasări substanțiale din vânzarea de bilete sau merchandising, prea puțin din drepturi de difuzare și pe măsură de puțin în privința gloriei sportive.

Este o întreținere camuflată a eșecului, în absența coerenței și clarviziunii în privința priorităților. Atâtea ar fi de spus și atâtea sunt subiectele cu groase semne de întrebare în sportul local, încât întregul duhnește ca fiind deja prea alterat. Și cine oare să purceadă la dezlegarea întortochelilor!?! Păcălicii?

Iar anacronismul finanțării după ureche, impresii și amiciții a sportului local și prin extensie carpatin e de fapt doar o picătură într-un ocean al colosalei păcăleli din viața publică. Minciuni sfruntate și nenumărate, de calibrul și ordinul miliardelor furate în bancnote cu mai mare trecere la prădători dar de fapt fără pic de valoare reală, într-o alienantă manipulare voită și fățișă din partea celor care, mai sus puși sau mici executanți, în fotolii mai capitonate sau mai strâmte, promit marea cu sarea dar întreprind exact atât cât să-și atingă scopul sau să-și urmeze interesul, bineînțeles, cu reflexul primar de rigoare, de a-și acoperi și asigura propriul spate.