Semifinalistă a trecutei ediţii a Cupei României, CFR Timişoara va debuta în stagiunea 2013-2014 a competiţiei K.O. prin a inaugura faza optimilor de finală, sau etapa a II-a, conform denumirii din scriptele întrecerii, luni 25 noiembrie, de la ora 13, în Câmpia Română, unde o va întâlni pe Universitatea Alexandria.
Majoritatea disputelor, în care prim-divizionarele Superligii feminine au calitatea de formaţii oaspete, vor avea loc în 8 decembrie, dar clubul alb-vişiniu a cuplat deplasarea din etapa a 10-a a primei ligi, la AFC Fair Play Bucureşti, programată miercuri 27 noiembrie, de la ora 13, cu partida din Cupa României, devansată aşadar pentru luni.
Timişorencele au rămas pe locul 2 în Superliga după înfrângerea acasă cu 1-7 în faţa campioanei Olimpia U.T. Cluj Napoca, având 6 victorii şi 3 înfrângeri, ca şi REAL Craiova, şi vor evolua pe terenul bucureştencelor, clasate pe locul 5, cu 6 puncte în urmă şi un joc mai puţin disputat. Runda a zecea este a treia a returului în Superliga.
Cât despre gazda din Cupa României, U Alexandria este lider fără punct cedat în Seria Sud a ligii a II-a, fiind despărţită de două partide de încheierea returului pe primul loc.
Aşadar, la începutul săptămânii viitoare, două meciuri departe de casă pentru alb-vişiniile pregătite de Florin Bugar.