CSC Dumbrăviţa ia startul în Liga 2 pe „Ştefan Dobay” în faţa unicei echipe care a marcat acasă din acţiune în etapa I, Corvinul, totodată singura care a înscris mai mult de un gol pe propriul teren. „Verzii” încep cu 3 jocuri oficiale într-o săptămână, acasă, la Ghiroda şi Reşiţa

Rămas pe margine şi în aşteptare cu ocazia rundei inaugurale a Ligii 2 de sâmbăta trecută, CSC Dumbrăviţa începe noul campionat sâmbătă la matineu, odată cu etapa a II-a, primind vizita nou-promovatei hunedorene care s-a remarcat în runda de debut prin a fi singura formaţie gazdă care să înscrie din acţiune, din totalul celor 9 grupări organizatoare de meciuri, dar totodată şi unica autoare a mai mult decât un gol acasă, 2-1 (1-0) cu Ceahlăul, în condiţiile în care localnicii au marcat de numai 5 ori în cele 9 întâlniri, celelalte 3 goluri fiind din faze fixe iar majoritatea gazdelor, 5 din 9, nereuşind să scuture plasa porţii vizitatorilor. Nereuşită pe care alb-verzii sunt ferm decişi să o evite în prima dintre cele 3 apariţii oficiale într-o săptămână la lansarea în noul sezon, miercuri la 17:30 având programată deplasarea la Ghiroda pentru jocul eliminatoriu în vederea intrării în faza din 30 august a Cupei României, decisivă în ideea calificării în faza grupelor, iar sâmbăta viitoare la Reşiţa în etapa a III-a, aşadar în compania celeilalte nou-promovate din vest.

Dar, vorba aceea, primul meci este întotdeauna şi cel mai greu, iar până la aflarea datei partidei amânate din etapa inaugurală a Ligii 2, şi care urmează a fi reprogramată, bănăţenii având de jucat în deplasare la Progresul 1944 Spartac Bucureşti – retrogradată dar reprimită în eşalonul secund ca înlocuitoare a braşovenilor, al căror drept de participare în campionat a fost declinat, verdict validat şi la TAS, CSC Dumbrăviţa aşteaptă cu nerăbdare lansarea în cel de-al doilea sezon în anticamera elitei, întâlnire de debut pe stadionul „Ştefan Dobay” cu alb-albaştrii Corvinului 1921 Hunedoara, reveniţi după un deceniu şi jumătate la acest nivel şi triumfători pe arena „Michael Klein” duminica trecută de la ora 12.

Într-o reuniune a nou-promovatelor după ani bun, Corvinul 15, Ceahlăul 7, adjudecată de hunedoreni în ultimele nici 10 minute prin reuşita lui Marius Lupu, 2-1 în minutul 83 pentru campionii Seriei 9 a Ligii 3 în 2022/3, la nici 5 minute după ce antrenorul Florin Maxim efectua o cvadruplă schimbare în unsprezecele localnicilor, introducându-l şi pe Lupu tocmai în locul celui care deschidea scorul tot din acţiune încă din minutul 8, căpitanul Alexandru Neacşa, modificările venind ca o reacţie imediată a tehnicianului gazdelor la egalarea reuşită în minutul 78 de nemţenii pregătiţi de Cristian Pustai prin Robert Ciobanu.

Într-adevăr, după ce în sâmbăta inaugurală, în cele 6 meciuri care au luat totuşi startul în etapa I, doar Unirea Dej şi nou-promovata din Tunari au marcat dintre echipele gazdă, câte un gol însă strict din faze fixe şi abia în minutele de prelungire de la final, clujenii smulgând un 1-0 cu nou-promovata din Alexandria iar cei din zona capitalei punctând de consolare la 0-3 cu CSM Slatina, Corvinul 1921 Hunedoara a devenit duminică la prânz unica grupare localnică marcatoare din acţiune în runda de debut a Ligii 2, unicitatea faptului fiind dublată de aspectul că alb-albaştrii au fost şi singurii care să înscrie mai mult decât un gol pe propriul gazon în cele 9 partide ale etapei.  

Căci marţi, în completarea rundei, CS Mioveni – Gloria Buzău s-a încheiat 0-0 iar Chindia – Clubul Sportiv al Armatei 1-1 (1-0) după ce târgoviştenii preluaţi de Dragoş Militaru înscriau dintr-un penalty obţinut încă din primul minut de acelaşi Moldoveanu, care va să zică Neacşa şi Lupu fiind unicii marcatori localnici din acţiune în etapa I.

În care majoritatea echipelor gazdă, 5 din 9, n-au înscris deloc, iar alte trei o singură dată din faze fixe. Aşadar un prim pas cu dreptul pentru elevii lui Florin Maxim, fost coleg de lot cu antrenorul principal al dumbrăviţenilor, Cosmin Stan, la prim-divizionara timişoreană UMT în sezonul alb-negrilor în elită, 2001-2002.

Sâmbătă în spaţii tehnice diferite pe „Ştefan Dobay”, Stan în speranţa unui triumf la debut precum anul trecut la întâia apariţie a alb-verzilor în Liga 2, 1-0 la Târgu Jiu, Maxim cu nădejdea că invincibilitatea „albaştrilor” în campionat se va fi conservat, de subliniat fiind aspectul că hunedorenii n-au cedat deloc în ediţia anterioară de campionat în Liga 3, nici în sezonul regulat, nici în play-off – aşadar în 28 de partide, după care în semifinalele şi finalele barajelor în dublă manşă au câştigat pe linie, evitând astfel mâhnirea resimţită în 2022, la ratarea promovării în Liga 2, 2-1 acasă cu băimărenii dar şi 4-1 pentru nordici în returul din Maramureş.

Timişenii nici nu vor a concepe startul greoi acasă din campionatul trecut, la lansarea în Liga 2, cu eşecuri în serie în etapele a doua, a 4-a şi a şasea pe „Ştefan Dobay”, 1-2 cu Unirea Dej, 0-3 cu CSA şi 2-4 cu Unirea Slobozia, abia runda a opta aducându-le primele puncte pe propriul gazon, 1-0 cu Ripensia, şi cu menţiunea că alb-verzii n-aveau parte în sezonul trecut de o întâlnire din Cupa României în luna august, ci abia în miez de septembrie, 1-0 la Periam în turul 3, tocmai după acel eşec pe teren propriu cu ialomiţenii în runda a şasea, în urma căruia băieţii lui Stan deţineau doar pe 4 puncte din 18 posibile, obţinute strict în deplasare, plasaţi fiind pe un loc de retrogradare.

Sezonul a continuat însă cu bine iar „verzii” s-au menţinut cu brio pe scena secundă, vizând acum consolidarea în Liga 2, în condiţiile în care se numără printre cele mai bune 9 formaţii secund-divizionare la startul acestui nou campionat dintre cele care au continuat de la o ediţie la alta pe palierul secund, prin prisma punctelor cu care acestea încheiau parcursul 2022-2023. Devansaţi fiind la acest capitol doar de CSA, Gloria Buzău, Unirea Dej, Concordia, Csikszereda, CSC Şelimbăr, CSM Slatina şi Unirea Slobozia – ultimele două, cu un singur punct în plus. 

Prin prisma acestei ierarhii, timişenii pornesc cu prima şansă acasă, însă şi alb-albaştrii au nădejdile lor, hunedoreni care au smuls primele puncte în componenţa Lefter – Iacob, Lică (minutul 79, D. Pop), Elton da Silva (28, A. Manolache), Velisar – Mitran (79, S. Ion), Neacşa – cpt. (79, Lupu), Hrezdac, Antonov (79, Bradu), Pîrvulescu – Coman, dintre care fundaşul lateral Iacob a fost eliminat încă din minutul 41 pentru un fault ca ultim apărător, în 10 jucători rămânând şi Ceahlăul încă din minutul 58, când Anton primea al doilea cartonaş galben.

Prima etapă este deja istorie, cu excepţia întâlnirii Progresul Spartac – Dumbrăviţa, ce urmează a fi reprogramată, runda secundă pune alte puncte în joc, după care „verzii” vor lua săptămâna viitoare calea Ghirodei dar şi a Reşiţei – în runda a III-a, la CSM, etapa a patra aducându-i pe „Ştefan Dobay” pe gorjenii cu care remizau alb în iulie în amicalul de la Dunăre. 

Pentru Corvinul va urma săptămâna viitoare deplasarea la Petroşani în Cupa României, în compania localnicei CSM Jiul, din liga a III-a, iar apoi primirea harghitenilor de la Csikszereda în runda a treia din Liga 2, mai apoi ieşirea la Progresul Spartac. Cât despre CSM Reşiţa – prima gazdă a alb-verzilor în campionat, miercuri va juca din nou în Cupa României, în Timiş, la Lugoj, cu Phoenix Buziaş, după ce cărăşenii s-au calificat miercuri cu 3-1 la Lupac, în urma înfrângerii la revenirea în Liga 2, 0-1 în Valea Domanului cu ialomiţenii de la care l-au preluat pe portarul Mario Contra.

Cosmin Stan a mărturisit astăzi dimineaţă că „aşteptăm cu nerăbdare debutul în noul campionat, mai ales că nu am mai jucat un meci oficial de vreo 3 luni de zile. După o perioadă de pregătire foarte lungă, de 7 săptămâni, suntem nerăbdători, suntem entuziaşti, aşteptăm cu sufletul la gură primul meci. Prin mişcările de trupe care s-au făcut la marea majoritate a echipelor, cred că va fi un campionat mai puternic, sunt foarte mulți jucători de primă ligă care au venit să joace în Liga a II-a, sunt echipe cu bugete mult mai mari față de anul trecut. Acest lucru ne motivează, ne ambiționează și vrem să facem un sezon mai bun decât cel precedent. Strategia noastră de transferuri a fost de a aduce în mare parte jucători tineri, care au jucat la nivelul Ligii a II-a și care au debutat ori s-au pregătit cu echipe de primă ligă. Avem şi noi problemele noastre de lot. Ghinescu a început pregătirea doar de ieri, după aproape o lună de pauză. Va mai dura până când va face parte din lotul de 20 pentru joc. El ar fi problema cea mai mare, pentru că e un jucător exponențial pentru noi, un jucător de bază, fiind și al doilea căpitan al echipei. Sperăm ca într-un timp cât mai scurt să revină pe teren. Mai avem probleme medicale, dar nu atât de grave ca jucătorii să nu poată evolua mâine. Băieţii strâng din dinţi şi pot juca împotriva Corvinului. Bruce Nortey mi-a lăsat până acum o impresie foarte bună. A și jucat miercuri în amicalul pe care l-am avut cu juniorii clubului. Un jucător care cred că va ridica nivelul nostru ofensiv. E pozitiv în tot ceea ce face, chiar de la primul antrenament am văzut că își încurajează colegii, în momentul în care greșește își cere imediat scuze. Are o tehnică foarte bună în regim de viteză și cred că ne va ajuta foarte mult. Şi el are o mică problemă medicală, dar s-ar putea să îl vedem chiar mâine în teren”.

Despre oaspeţi, Cosmin Stan a remarcat că au „o echipă bună, cu jucători experimentaţi. Chiar dacă e o echipă nou-promovată, are foarte mulți jucători care au evoluat în prima divizie. La prima vedere, va fi un meci foarte dificil. I-am văzut în prima etapă, au făcu un joc foarte bun contra Ceahlăului, chiar am apreciat nivelul jocului la debutul lor în Liga a II-a. De altfel, și Ceahlăul a făcut un meci foarte bun. Am văzut statistica jocurilor directe, care spune că Dumbrăvița nu a învins niciodată Corvinul într-un joc oficial. Acest lucru ne ambiționează și mai mult ca mâine să reușim să îi învingem pentru prima dată. Am fost coleg cu Florin Maxim la UMT în 2001, am jucat amândoi în acea perioadă a UMT-ului din prima ligă şi chiar pot să spun că ne-am înţeles foarte bine. E de apreciat ceea ce face Florin la Corvinul. În doi ani de zile, au pierdut doar unul sau două meciuri oficiale. Dar trebuie să ţinem cont că, la Liga a III-a, a avut parte de un lot de jucători foarte valoros şi cu un buget foarte bun”.

Fabiano Cibi, adus de alb-verzi de la Arad, a spus la rândul său că „meciul de mâine e unul foarte important. Trebuie să începem cu o victorie, ar fi important și pentru moralul nostru în următoarele jocuri. E un adversar puternic, dar eu cred că dacă vom juca exact ceea ce ne spune «Mister», vom trece cu bine peste acest meci. Colegii m-au primit foarte bine, m-am și adaptat destul de repede la Dumbrăvița. Îmi place stilul de joc abordat de antrenorul nostru. Îmi propun să îmi ajut cât mai mult echipa, iar ca obiectiv personal, să am cât mai multe assist-uri și goluri, pentru a face din nou pasul spre prima ligă. La UTA nu mi s-au dat minutele pe care le-aș fi dorit, probabil nici n-aș fi jucat atât de mult dacă aș fi rămas. De aceea, am căzut de acord cu domnul Rednic că e mai bine să merg în Liga a II-a, să progresez, să am meciuri în picioare. Dumbrăvița cred că e mediul propice pentru mine, de aceea am și venit aici. Important e să mă impun și să fac meciuri bune”.

Iar atacantul ucrainean Mykhailo Plokhotnyuk, transferat de la slătineni, a mărturisit că „ceea ce mi-a plăcut din prima zi, a fost atmosfera foarte bună din vestiar. Îmi place nivelul echipei și sper să putem în acest sezon să ne apropiem chiar de play-off. Vom vedea, pentru că jucăm pe teren, nu pe hârtie. Corvinul Hunedoara e o echipă bună, cu suporteri, cu un buget foarte bun, dar nici noi nu suntem răi și putem juca la un nivel mai bun decât anul trecut. Am jucat un amical cu Corvinul, a fost un joc bun, intens, dar din punctul meu de vedere, mâine va fi un meci de luptă, ne pregătim de o partidă dificilă. Dacă vom fi concentrați, putem să batem. Am venit la Dumbrăviţa alături de soția mea, Natalia, care e jucătoare de tenis de masă și va semna și ea un contract cu clubul nostru. Dumbrăvița ne-a lăsat amândurora o impresie plăcută până acum. Să vedem și ea cum se va descurca în sezonul ce vine!”

Programul etapei a II-a în Liga 2, pe coloana clasamentelor la zi. În celălalt meci din Cupa României cu implicarea unui club timişean programat miercurea viitoare, Phoenix Buziaş – CSM Reşiţa. (foto: cscdumbravita.ro)

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = cincizeci patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: