Greu de înțeles

Tagma antrenorilor este una eterogenă în România. Deși s-a hotărât că în liga întâi nu au dreptul de a antrena decât tehnicienii cu licența PRO, iată că hotărârea nu se respectă. Evident că s-au găsit diverse subterfugii care să ocolească această decizie. Apar antrenori care nu au calificarea necesară, dar în documente figurează antrenori cu licență cu rol pur decorativ. Și atunci ce rost mai are să urmezi școala de antrenori și să cheltui o grămadă de bani?

În plus, mai există un aspect: unii antrenori sunt numiți în funcție în urma insistențelor unor oameni influenți din fotbal. Cazul lui Flavius Stoican de la Poli Iași este unul elocvent. Acesta a ajuns la echipa ieșeană prin influența unei impresare care i-a adus și jucători. Când noul investitor de la Iași și-a dat seama de acest aspect și a încercat să-și impună punctul de vedere, conflictul a fost declanșat.

În fiecare etapă din primele două ligi apar mari greșeli de arbitraj, greșeli trecute cu vederea. Dacă un arbitru greșește la o partidă din liga întâi, suprema pedeapsă este că în etapa următoare este delegat la un meci important din liga a doua. Este uman să greșești, dar trebuie să fii sancționat după regulament, nu să fii mereu menajat.

Ne tot lăudăm că vom organiza meciuri din turneul final al Campionatului European, dar nimeni nu vrea să vadă starea gazonului de pe stadioanele din București, Ploiești, Cluj și Craiova.

După cum era de așteptat, echipele CFR Cluj și FCSB s-au calificat în play-off-ul Europa League. În această fază, ambele echipe vor întâlni adversari accesibili, FC Dudelange din Luxembourg și Rapid Viena. În vederea acestor partide și nu numai, cele două echipe au făcut niște achiziții care trezesc cel puțin nedumerire. De exemplu, CFR Cluj l-a achiziționat pe Julio Baptisa, în vârstă de 36 de ani, care nu a mai activat de doi ani. Nu știu câtă eficiență va avea acest jucător.

Primele două locuri din liga întâi sunt ocupate de cele două reprezentante ale noastre în Europa League, CFR Cluj și FCSB. Au fost greșeli de arbitraj, care poate au influențat defășurarea ulterioară a partidelor. De exemplu, echipei Gaz Metan Mediaș i-a fost refuzat un gol, după care a urmat al doilea gol al Viitorului, care a pecetluit partida.

La finele partidei Astra – Dunărea Călărași mai trebuia întinsă o horă a prieteniei. Călărașiul a avut doi jucători în plus timp de 25 de minute, dar nu a atacat poarta adversă, mulțumindu-se cu un joc de așteptare.

În liga a doua, ACS Poli a obținut o victorie nesperată în chiar ultimul minut de joc în fața Ripensiei, meciul desfășurându-se până atunci sub semnul echilibrului. UTA a obținut un rezultat de egalitate la Brăila de care este mulțumită parțial. Dacă în primele două etape ASU Poli a întâlnit adversari puternici, de această dată a avut parte de un adversar accesibil, Luceafărul Oradea, pe care nu a reușit să-l învingă. Undeva în angrenaj s-a strecurat un fir de nisip.

Există un curent pro Petrolul de care toată lumea trebuie să țină seama. La partida cu Pandurii Târgu Jiu, arbitrul Sergiu Popa i-a ajutat copios pe ploieșteni, acordând un penalty inexistent în favoarea lor. În schimb U Cluj a învins categoric echipa Energeticianul, tăind puțin din elanul oaspeților.

Regimul comunist ne-a inoculat ideea că baza de plecare în fotbalul românesc este perioada postbelică. Nu s-a ținut seama de perioada interbelică, când echipa națională a României a participat la trei turnee finale de Campionat Mondial, iar echipele Ripensia Timișoara și Rapid București au eliminat din Cupa Europei Centrale formațiile AC Milan și Ujpest Budapesta. Cine nu-și aduce aminte de cvintetul de atac al Ripensiei,  Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay, care, în această formulă, juca în echipa națională a României? După mulți ani s-a făcut o reparație morală: stadionul din Dumbrăvița a primit denumirea „Ștefan Dobay” în memoria marelui fotbalist născut în această localitate.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: