Parcă lipsea ceva… De ce s-a dat astfel la fund?

Și tot din fotbalul juvenil, ”NE-NTREBĂM și NOI…”, în rubrica de pe coloana dreaptă a paginii I, de ce s-a amuțit pe parcurs, după inițiale intonații dintre cele mai captivante…

Salutară inițiativă, Vest Liga U8-U9 a fost lansată cu surle și trâmbițe, toate bune și frumoase, dar n-a mai zis nici pâs despre amintitele 5 runde din cursul toamnei.

În primăvara acestui an, cu intenția de a genera un impact care să stârnească interesul, una dintre mai noile grupări de fotbal juvenil din bătătura locală, FC Juventus Timișoara, s-a prezentat în cadrul unor conferințe de presă, o raritate în acest domeniul al sportului rege ”mic”, și prin intermediul unor comunicate de presă, cu ocazia prefațării ediției inaugurale a ”Vest Liga U8-U9”, concepută pentru început sub forma a câte 5 runde din timp în timp, în primăvară respectiv în toamnă, la dispoziția unor grupări din întreaga zonă central-sud-vestică a țării.

Vest Liga U8-U9 a demarat în primăvara lui 2014 cu 5 etape pe Colterm şi la Covaci

 

Excelent demers, căci fotbalul românesc are nevoie de cât mai multe asemenea competiții! Până și Balaci sau Belodedici au fost port-drapel la lansare…

Iar cele prefațate pe parcursul lunii martie și-au găsit într-adevăr transpunerea în fapte deja pe 29 ale aceleiași luni, cu o mare defășurare de forțe pe terenurile Colterm și din Covaci, planurile devenind realitate prin cele nu mai puțin decât 48 de jocuri disputate în cadrul rundei inaugurale, la categoriile 2005-2006. Veniseră grupări până și din Dolj sau Sibiu, dar și din Alba ori Bihor, așadar nu doar din județele limitrofe. E drept, la etapele următoare, din luna mai, a mai aruncat câte una-alta prosopul, ținând de distanțe și de propriul program, dar în general au fost înlocuite și competiția și-a văzut binișor de drum.

După etapa a patra însă, din 7 iunie, a urmat o tăcere profundă, devenită suspectă la orele toamnei. La câtă vâlvă s-a făcut în jurul clubului cu inițiativa și implicit în jurul noii binevenite competiții, contrastul devenise cum nu se poate mai strident. Să se fi jucat și restul rundelor, dar să nu mai fi fost anunțate de către organizatori!? Foarte puțin probabil.

Nu. Pur și simplu s-a pus punct ediției inaugurale cu o a cincea etapă derulată la începutul verii, dar în tăcere, fără a mai fi fost prefațată și fără a mai avea parte de tradiționalele concluzii la capăt de drum. Iar schițatele și anunțatele runde de toamnă au fost lăsate deoparte.

Ceea ce n-au realizat organizatorii este că prin amplitudinea pe care au dat-o lansării demersului lor, care chiar a generat un impact imagistic și mediatic, măcar un semnal de rămas bun ar fi fost mai mult decât necesar. Ne revedem cu proxima ocazie! N-are presa memorie de elefant ci pur și simplu ne-a zornăit în urechi zumzetul lansării, rămas peste vară, în așteptarea continuării din toamnă și a deznodământului ediției de debut. Așa încât tocmai liniștea în sine a născut întrebări…

Căci oricum s-ar fi privit jumătatea plină a paharului, ținând de buna inițiativă și de lansarea unei noi competiții, și nu s-ar fi insistat pe renunțarea la ”sezonul” de toamnă. Se știe mult prea bine cât de mari sunt dificultățile întâmpinate de cluburile mici în a putea pune pe roate asemenea demersuri, așa încât plusul conferit de startul unei noi întreceri era mai consistent și mai semnificativ decât neajunsul înjumătățirii parcursului.

Pentru credibilitate, ar fi fost însă totuși ideal să se spună lucrurilor pe nume, ”uite, atât s-a putut momentan, ne-am rezumat pentru prima ediție doar la etapele de primăvară”. Nici o problemă. Mai ales că ar urma și a doua ediție, în 2015.

Fără a fi cinici, ne venea greu a crede că grupările de la sute de kilometri distanță ar tot putea reveni lunar la Timișoara, pentru o jumătate de weekend, de mai multe ori pe an, însă am preferat să fim binevoitori și optimiști, ”pozitivi”, și să nu conturăm încă din start unele întrebări care se prefigurau la orizont.

Dacă intențiile au fost dintre cele mai bune, și așa se pare că ar fi fost cazul, atunci e de neînțeles de ce organizatorii au preferat să tacă subit, la retragerea prematură din scenă a primei ediții. Suntem de acord că în cavalcada evenimentelor actuale, pe toate planurile, memoria colectivă e din ce în ce mai scurtă, însă lucrurile bune și planurile frumoase tinzi totuși să le păstrezi într-un cufăr al amintirilor, așa încât era practic imposibil ca măcar cineva să nu se fi sesizat că parcă lipsește ceva.

Se putea îndruga orice argument, de genul reapariției în calendar a turneelor dotate cu ”Memorialul Gheorghe Ola” și ”Gheorghe Ene”, sub egida FRF, sau că ediția-pilot și-a definitivat menirea deja din cursul primăverii, dar să se fi spus ceva, mai ales ținând cont de ofensiva imagistică din preambulul întrecerii.

Așa însă, lăsată fiind în coadă de pește cel puțin din perspectiva jurnalistică de pe margine, credibilitatea competiției în întregul ei a lăsat și de dorit. Poate că, la anvergura dorită de inițiatori, care implica un susținut efort organizatoric, logistic și financiar, întrecerea ar fi trebuit să aibă parte în prealabil de mai puține surle și trâmbițe, pentru a intra încet-încet în scenă și a se constata cum s-a lansat la apă, și abia apoi să se insiste pe concluzii. Dar așa…

Iar la anul, cel mai probabil, iar vom fi invitați la alte repetitive conferințe de presă, pentru a prefața cea de-a doua ediție, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat și așa ar fi trebuit să fie, doar că am înțeles noi greșit și ne-am notat anapoda. Da, deseori suntem folosiți, ca o dovadă destul de elocventă a percepției subiecților noștri despre cei prin care vor să își expună planurile și reușitele…

Haideți atunci, pe viitor, să punem mai degrabă boii în fața căruței și să insistăm cu mai mult joc de glezne dar ceva mai puțină vorbărie. Dat fiind nivelul la care se târâie fotbalul nostru, cât mai mult joc de glezne și cât mai puține cuvinte ar fi proporția cuvenită.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − 9 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: