Pentru Scutaru „nu contează banii” la ora lui Poli – UTA

„Batem pe UTA!” a spus Vali Velcea la conferinţa de presă de joi după-amiază, fiind totodată convins că jucătorii săi „vor merge pînă la capăt şi vor ieşi cu fruntea sus din acest campionat, în plan sportiv, să faceţi clar diferenţa”. Antrenorul polist, care revine cu ocazia derby-ului de vineri (ora 20) cu UTA pe banca tehnică a ocupantei locului 2 în seria a II-a s-a destăinuit că „am convingerea că se va întîmpla ceva după meciul cu UTA dar nu ştiu exact ce”, subliniind totodată importanţa existenţei unui puternic liant între banca tehnică şi echipă, prin căpitanii desemnaţi.

Căpitanul Scutaru, care speră la 15.000 de spectatori în tribune la ora derby-ului de vineri seară, a explicat că poliştii n-au nevoie de o motivaţie specială înaintea unui duel mult aşteptat: „Starea este bună, ne-am antrenat bine toată săptămîna – este un meci special, se ştie că este un derby, despre care le-am spus colegilor încă de la antrenamentul de luni, şi s-a văzut o schimbare în mobilizarea noastră generală. Noi nu ne-am gîndit la ce ni s-a promis ci ne-am gîndit doar la meci şi ne ajutăm între noi – suntem ca o familie”.

„Lepmets a revenit printre noi… ce l-a convins? Contul bancar”, a relevat Velcea faptul că portarul polist a revenit miercuri la antrenamente. „La noi rămîne ca şi pînă acum”, s-a referit căpitanul Cristian Scutaru, prezent la rîndul său la conferinţa de presă, la… conturile bancare ale celorlalţi componenţi, explicînd însă că la ora derby-ului vestului „nu contează banii, ne concentrăm numai pe acest joc şi trebuie să-l cîştigăm… eram acasă, la Reşiţa, şi am venit special pentru meciul Poli – UTA”. Dacă Sergei Lepmets este în vederile lui Velcea, în schimb Goga este la echipa a doua polistă, care evoluează vineri de la ora 17 cu Unirea Valea lui Mihai, în runda a XXII-a din C5. Cît despre Alexandru Popovici, accidentat vinerea trecută la Turnu Severin, şi care se află sub medicaţie, „probabil o să-l ţinem în lotul de 18”, conducerea tehnică urmînd a decide dacă va risca să-l alinieze sau nu.

„Nu plec de la greul acestei echipe – la bine au fost mulţi, la greu am rămas puţini”, a continuat Velcea, dezvăluind că un club de Liga 1 şi două de Liga 2 i-au solicitat serviciile, dar declarîndu-se mai degrabă uşurat că poate reveni pe banca echipei sale: „Cu siguranţă este mai bine – aşa este normal, ca o echipă să aibă antrenorul pe bancă. Este clar că atîta timp cît eşti aproape de echipă şi jucătorii simt că eşti aproape de teren, este mai bine pentru echipă. În aceste condiţii grele căpitanii desemnaţi au constituit un liant foarte important şi bun între noi şi jucători”. Scutaru s-a referit la acelaşi aspect ca purtător de cuvînt al componenţilor lotului, relevînd apropierea la greu: „Noi tot timpul, împreună cu antrenorii, ne-am mobilizat şi ne-am încurajat la greu…”

Velcea a caracterizat duelul Poli – UTA, care-şi va scrie vineri seară o nouă pagină, un derby „de ambiţie, orgolii, frustrări ale unora… Prea multe schimbări nu ştiu dacă am să fac însă în mod sigur vom încerca să etalăm un joc ofensiv”. Antrenorul polist a mai dezvăluit că fanii sunt în continuare extrem de ataşaţi de cauza echipei: „Am primit nenumărate mesaje zilele acestea… Fanii lui Poli vor rămîne inconfundabili!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Pentru Scutaru „nu contează banii” la ora lui Poli – UTA

  1. Aqwilla-Violla spune:

    Aradenii au luat 3000 de bilete, sper sa fim si noi macar 1500 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 3 = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: