Şi portarul Adelin Iliescu la „verzii” Dumbrăviţei

CSC Dumbrăviţa a anunţat în dimineaţa zilei startului pregătirilor de vară pentru noul sezon aducerea şi unui portar în alb-verde, şi anume Adelin Iliescu, ultima dată la terţ divizionara CS Şoimii Lipova.

Portarul Adelin Iliescu a semnat pe un an cu CSC Dumbrăviţa, sosind de pe malurile Mureşului, de la Şoimii, ultima oară în faza play-out a Ligii a III-a, pentru clubul din Lipova goalkeeper-ul evoluând în două perioade, cu începere din 2018. 

Toroc, portar cu care dumbrăviţenii s-au salvat în luna mai de la retrogradare, a luat calea Slatinei, iar Iliescu a fost preluat în cadru, la cei 25 de ani ai săi.

Născut la 5 ianuarie 1999 la Drobeta Turnu Severin, a început fotbalul pe malul Dunării şi a continuat junioratul în Belgia, la KV Mechelen, devenind internaţional de juniori al României cu prezenţe în loturile sub 15, 16 respectiv 17 ani.

Adelin Iliescu mai activa şi la SC Oţelul Galaţi. Iar noi achiziţii sunt de aşteptat, în condiţiile în care timişenii joacă săptămâna aceasta deja primele două meciuri amicale, în deplasare cu juniori de la UTA miercuri iar sâmbătă la Craiova cu prim-divizionara surogat CS Universitatea. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: