Rică Neaga, curtat de Millenium Giarmata: „Dacă nici acum…”
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene Etichete buget, Călin Cojocaru, Chimia Brazi, Constantin Nedela, CS Mioveni, Flacăra Făget, Liga 3, Millenium Giarmata, Miloevici, Minerul Motru, Primăria Giarmata, Rică Neaga, sport, sporttim, timişene, Ungureanu, Virgil Bunescu Lasă un comentariu
Cadeţii lui CSŞ Bega încheie şi returul fără set pierdut
La o zi după ce voleibaliştii seniori ai Timişoarei, de la CS Universitatea, s-au impus cu 3:0 pe malul Oltului, şi cadeţii lui CSŞ Bega au dispus la zero, conform normei sezonului, de pepiniera Colegiul Naţional Mircea cel Bătrîn, tot la Râmnicu Vâlcea. Dar profesorul Dan Mihai Jitaru, antrenorul bănăţenilor, a avertizat că greul abia începe... Publicat în Juniori, Volei Etichete aniversare, CNMB Râmnicu Vâlcea, CSŞ Bega Timişoara, Dan Jitaru, Divizia Cadeţi, Marius Roşu, Mircea Roşu, rezultate, sport, sporttim Lasă un comentariu
Vine Gaio iar CFR Timişoara vrea chiar o tripletă lusitană
Unica grupare fotbalistică prim-divizionară din Timişoara, este vorba de CFR, în întrecerea feminină, nu se împacă doar cu iminenta calificare în play-off-ul Ligii 1, ci ţinteşte în 2014 detronarea multiplei campioane Olimpia Universitatea Tehnică Cluj, motiv pentru care clubul alb-vişiniu a demarat o campanie de achiziţii inclusiv din Peninsula Iberică. Publicat în Feminin, Fotbal Etichete CFR juniori 1, CFR Timişoara, Claudia Buză, Cupa României, Elena Pasăre, Florin Bugar, fotbal feminin, Francine Nziyonsenga, FRF, Liga 1, Marta Vaio, Negrea Reşiţa, Olimpia Universitatea Tehnică Cluj, Rwanda, sport, sporttim, UTA, Viitorul 2010 Buzău 2 comentarii
U Timişoara nu se dezminte: 3:0 pe malul Oltului
Universitatea Timişoara a cîştigat astăzi pentru a 13-a oară din 14 meciuri disputate în Divizia A2 Vest, 3:0 la Râmnicu Vâlcea, cu Colegiul Naţional Mircea cel Bătrîn Vartex. Publicat în Volei Etichete Bălulescu, Chimszed Cluj, CNMB Vartex Rm Vâlcea, Dincă, Divizia A2 Vest, Flonta, Grama, LPS Bihorul Oradea, Mirea, Reitmayer, rezultate, Schiesz, Sorin Grădinaru, sport, sporttim, Stănoiu, Toma, U Timişoara, Unguraș, Ungureanu Lasă un comentariu
Salvaţi Universitatea! „U” Timişoara, 40 de ani de la jucarea finalei Cupei Campionilor Europeni. Episodul VI
Continuăm serialul traiectoriei handbalistelor de la Universitatea Timişoara spre finala Cupei Campionilor Europeni din aprilie 1973, de această dată prin cuvintele antrenorului echipei, Constantin Lache, după returul victorios al sferturilor de finală, din Danemarca. Publicat în Exclusiv, Handbal Etichete aeroportul Otopeni, CCE, Constantin Lache, Danemarca, FIF Copenhaga, handbal fete, Ibadula, istorie, rezultate, SC Leipzig, sport, sporttim, U Timişoara Lasă un comentariu
Gargară curată, Gală fără răsplată. Sportivii timişoreni nu şi-au primit de la Primărie banii premiilor pe 2012
A trecut Crăciunul, a trecut Anul Nou, au trecut de fapt peste două luni, dar premiile oricum modice repartizate de Primăria Timişoara recompensării performerilor locali la finele lui 2012, cu ocazia Galei Sportului timişorean, tot n-au intrat încă în buzunarul unora dintre sportivi. Publicat în Exclusiv, Sport juvenil, Sport sabotat Etichete blocaj economic, CJT, Diplomă de Excelenţă, DJST Timiş, Gala Sportului Timişorean, Ioan Boici, premii, sport, sporttim, sumă, Teatrul Naţional Timişoara Lasă un comentariu
Pastor, Vătămanu şi Dumitrache, în lotul României pentru Balcaniada indoor de seniori de la Istanbul
Adelina Pastor, Sorin Vătămanu şi Cosmin Dumitrache, care mai are încă mîine de concurat în proba de 60 metri garduri a Campionatului Naţional de sală pentru juniori 1, se vor alinia sîmbăta viitoare, pe 23 februarie, la startul celei de-a 16-a ediţii a Balcaniadei de sală pentru seniori. Publicat în Atletism Etichete Adelina Pastor, atletism, Balcaniada indoor de atletism, CE indoor, Cosmin Dumitrache, Goteborg, Ioan Damaschin, România, Sorin Vătămanu, sport, sporttim, Timişoara Lasă un comentariu
Emulaţie: „Părinţii fac eforturi, le aduc la sală, avem 50 la începătoare!” Timişoara, pe punctul relasării în voleiul fete divizionar, prin CSŞ Bega
Cerasela Şerban, fostă voleibalistă prim-divizionară a Universităţii Timişoara, se zbate să înscrie CSŞ Bega şi în circuitul senioarelor, în cadrul ligii secunde, ca reprezentantă a oraşului, în care să se regăsească actuale componente ale unei pepiniere mergînd întins cu toate cele 4 grupe ale sale spre turneele semifinale ale Campionatului Naţional juvenil. Publicat în Exclusiv, Juniori, Timişene, Volei Etichete Adina Ungurean, Adriana Fantaziu, Aleksandra Indic, Alexandra Dumitraşcu, Anca Pienescu, Andrada Buric, Andreea Niculiţă, Aryana Gădianu, Carina Pleş, Cerasela Şerban, Claudia Fantaziu, Codruţa Dragomir, Cristina Ban, Cristina Florea, CS Banatul Caransebeş, CSŞ Bega Timişoara, CSŞ Lugoj, Cybel Catargiu, Daiana Vlaicu, Delia Semaca, Denisa Nistor, Denisa Sfetescu, Divizia Cadeţi, Divizia Minivolei, Divizia Speranţe, Ioan Erşigan, Ioana Ordean, Iovanca Demian, junioare, kinetoterapie, Maria Costi, Medicina Târgu Mureş, Noemi Ignat, Paula Suru, rezultate, sala Profesor Mircea Albu, Sorin Schiesz, sport, sporttim, Tania Gligorovici, Teodora Cotumbianu, U Timişoara, volei divizionar Lasă un comentariu
La concret: dezastrul contraperformant al C.S. Universitatea Timişoara, în date, cifre şi… atitudini
Pe rînd şi la obiect, cu date concrete, punctăm contraperformanţele chiar dezastruoase peste ani ale Universităţii Timişoara în special în sporturile de echipă, generate de managementul defectuos de la cîrma clubului studenţesc, cauză-efect în mare măsură însă ignorat şi trecut sub tăcere în mass-media locală, datorită unui cult al fricii vizavi de a spune lucrurilor pe nume cînd vine vorba de iniţialele CSU. În acest context, succesele din week-end ale secund-divizionarelor Universităţii, binevenite de altfel, nici nu pot aduce primăvara şi nici nu acoperă metehne şi atitudini adeverind zicala "peştele de la cap se împute". Publicat în Exclusiv, Handbal Etichete Alexandru Diaconu, atletism, canotaj, DJST Timiş, handbal, handbal băieţi, istoric, palmares, performanţă, Poli Timişoara, rezultate, rugby, secţii, Silviu Nişu, sport, sporttim, U Jolidon Cluj, U Timişoara 2 comentarii
Foişor şi Nevednichy îşi apără titlurile naţionale la Olăneşti
Cristina Adela Foişor (foto) şi Vladislav Nevednichy îşi vor apăra începînd de sîmbătă laurii cuceriţi la ediţia din 2012 a Campionatului Naţional individual de şah. Marii maeştrii vor muta zilnic, din 16 pînă duminică 24 februarie, în cadrul competiţiei pe ţară găzduite la hotelul Parîng din Olăneşti, alături de alţi 9 colegi de la CS AEM Luxten Timişoara. Publicat în Şah Etichete Cristina Adela Foişor, CS AEM Luxten Timişoara, hotelul Parîng Olăneşti, Mare Maestru, mutare, şah, sport, Veronica Foişor, Vladislav Nevednichy Lasă un comentariu
GALERIE FOTO. Va releva auditul la CSŞ1 Timişoara ceva în privinţa Usoda? O bază-pată pe obrazul Timişoarei
Continuăm fotoreportajele pe tema bazelor sportive pierdute de Timişoara cu cîteva clişee la zi din ultracentrala "bombă" Usoda, nume ce ar putea reveni în discuţie prin prisma auditului financiar realizat la gruparea şcolară CSŞ1, vizînd perioada finală a mandatului ex-directoarei Tamara Savu, după ce anul trecut aceeaşi fostă perlă a arenelor de pe Bega era subiect al contactării Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de către F.R. Baschet, în vederea regenerării sale pentru a găzdui pe viitor o Academie sub panouri. Publicat în Exclusiv, Înot, Sport de masă, Sport juvenil Etichete anchetă, audit financiar, bază sportivă, bazin de înot, BC Timişoara, beach-volley, CSŞ Bega, CSŞ1 Timişoara, degradare, fotoreportaj, FRB, înot, Leontin Demaio, MECTS, minister, Parcul Central Timişoara, Splaiul Nicolae Titulescu, sport, sporttim, Tamara Savu, terenuri de baschet, Usoda Lasă un comentariu
BCM Danzio Timişoara U23 înscrie cu toate cele 10 fete, dar…
După 71:23 cu CS Olimpia Bucureşti, duminică, baschetbalistele de la BCM Danzio Timişoara au încheiat cu încă un categoric succes cel de-al treilea turneu al Campionatului Naţional sub 23 de ani, la Cluj, dispunînd cu 63:27 (29:9) de codaşa SCM U Craiova, dar întreaga competiţie desfăşurată între doar 4 cluburi din ţară nu are întru totul darul de a stimula jucătoarele pe măsura potenţialului existent şi nici de a fi edificatoare în privinţa progresului înregistrat. Publicat în Baschet Etichete Adina Stoiedin, BCM Danzio Timişoara U23, Bianca Blănaru, Dan Ionescu, FRB, Marta Fodor, Olimpia Bucureşti, rezultate, SCM U Craiova, sport, sporttim, Steiner, Tunde Kilin, U Cluj Lasă un comentariu
Crosul Firmelor Timişoara 2013, în 12 mai
Cu îndemnul "Acum poţi să-l întreci pe şeful tău!", Atletic Club Maraton a inaugurat înscrierile la cea de-a noua ediţie a Crosului Firmelor ® Timişoara, ce va avea loc peste exact 3 luni, duminică 12 mai, cu startul în Piaţa Huniade, la Liceul MIU, la ora 10, probele fiind de alergare pe 5 kilometri şi ciclism, pe 10 kilometri. Publicat în Atletism, Ciclism, Sport de masă Etichete Administraţia Domeniului Public, alergare 5km, Atletic Club Maraton, Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş., Champion Chip, ciclism 10km, Crosul Firmelor 2013, Piaţa Huniade, Piaţa Victoriei, Primăria Municipiului Timişoara, sport, sporttim, Timişoara Lasă un comentariu
Pînă se trage, de ceva decenii, o piscină olimpică, juniorii Timişoarei iau la Kikinda 7 locuri întîi şi 28 de medalii
CSŞ 1 şi CSM Timişoara au urcat cu mare folos pe blocstarturi în concursul de nataţie rezervat la Kikinda categoriilor de vîrstă de la 11 la 18 ani, păşind ca o consecinţă de 7 ori pe prima treaptă a podiumului competiţiei internaţionale cu 200 de participanţi din generaţiile 1995-2002. Fără doar şi poate, rezultatele înotătorilor juniori localnici au înflorit ca un efect firesc al îmbunătăţirii în cele din urmă a condiţiilor lor de pregătire, dovadă perfectă a faptului că pledoaria susţinută a www.sporttim.ro de a atrage atenţia în privinţa dificultăţilor întîmpinate de nataţia de pe Bega a avut un scop în sine, ceea ce este din păcate mai greu însă de înţeles la prima vedere şi mai mereu interpretat în mediile noastre birocratice cu cap pătrat. Publicat în Înot, Sport juvenil Etichete Alexandru Oproiu, Andrei Crîsnic, copii, CSM Timişoara, CSŞ 1 Timişoara, Emil Dăncăneţ, înot, Ioan Bădescu, juniori, Leonard Leucuţa, Lucia Giurcă, Mario Sîrbulov, rezultate, sport, sporttim, Tamaş Talpai, Vlad Tabora Lasă un comentariu
Salvaţi Universitatea! „U” Timişoara, 40 de ani de la jucarea finalei Cupei Campionilor Europeni. Episodul V
Continuăm serialul ascensiunii echipei de handbal fete a Universităţii Timişoara spre piscul de vicecampioană europeană în întrecerile intercluburi, parcurs reuşit în urmă cu 40 de ani, în prima treime a anului 1973, cu momentul victoriei şi calificării obţinute în Danemarca, în returul sferturilor de finală ale C.C.E. 1972-´73. Iar "filmul" va avea un deznodămînt neaşteptat, pecete a respectivelor vremuri. De urmărit. Publicat în Exclusiv, Handbal Etichete antrenor federal, CCE 1973, Constantin Lache, Copenhaga, Cristina Metzenrath, Danemarca, episod, FIF Copenhaga, Gabriel Zugrăvescu, handbal fete, istoric, Nadire Ibadula, palmares, sala Olimpia, Salvaţi Universitatea, sport, sporttim, Terezia Popa, turneu de sală, U Timişoara Lasă un comentariu
Nu vă e frig? Juniorii au parte la ACS Poli de radiatoare cu ulei şi jaluzele… reparate în barăci prefabricate, pe cînd vestiarele lui „Dan Păltinişanu” se înjumătăţesc, devenind birouri
Au revenit sîmbătă de la Donji Milanovac, în Serbia, unde au avut parte de 7 zile pline de cantonament, o noutate de bine în ultimele ierni pentru juniorii din pepiniera lui ACS Poli Timişoara, dar realitatea de acasă echivalează cu faptul că tot ceea ce s-a întreprins în ultimul an pentru îmbunătăţirea bazei materiale a centrului juvenil constă în... repararea jaluzelelor din vestiarele - barăci, asta în vreme ce vestiarele autentice, din arena "Dan Păltinişanu", sunt preschimbate în... birouri. Iar despre cum este să te echipezi şi dezechipezi pentru "echipa Timişoarei" lîngă calorifere de ulei află de-acum şi Eduard Pap. Dar s-a mai trecut o iarnă iar norocul juniorilor e că vine totuşi primăvara. Publicat în Fotbal, Liga 2 Etichete ACS Poli Timişoara, Călin Rosenblum, cantonament, condiţii de pregătire, Cristian Contescu, Dan Păltinişanu, Eduard Pap, fotbal, galerie, Gârlea, Gherasim, jaluzele, Liga 2, Marcel Baban, organigramă, Ovidiu Petre, Robu, sport, sporttim, Velcea 4 comentarii
GALERIE FOTO. CSŞ1 şi CSM Timişoara, 28 medalii la sîrbi
Miimile cronometrelor nu au răbdare, aşa încît înotătorii juniori timişoreni cîştigă 7 probe şi iau 28 de medalii în Serbia, în concursul internaţional de la Kikinda, asta în vreme ce mai auzim de o mie de ori ceea ce tot înghiţim de mii şi mii de zile, şi anume că Timişoara face şi drege. Un bazin olimpic. Pas înainte la cît au fost purtaţi pe drumuri ca navetişti la Arad, pentru a se pregăti în vederea sezonului trecut, juniorii localnici au revenit nu demult în apele Complexului Sportiv Bega, iar rezultatele ies la suprafaţă. Publicat în Exclusiv, Înot, Sport juvenil Etichete bazin, Complexul Sportiv Bega, CSM Timişoara, CSŞ1 Timişoara, Ildiko Toth, înot, Ioan Bădescu, Kikinda, Lucia Giurcă, nataţie, piscină, sport, sporttim 1 comentariu
CS U Poli Timişoara, un egal cît o victorie în derby-ul Banatului
Handbaliştii polişti au smuls luni seară la Reşiţa un egal cît o victorie, 24-24 cu gazda CS Caraş Severin, golgeterul Andrei Grasu egalînd într-o dublă inferioritate a alb-violeţilor cu al 12-lea său gol iar apoi Milan Djuricin apărînd aruncarea lui Petrea din 7 metri, pe fondul unui extrem de tensionat final, în care lui Marius Ignat i s-a controlat dantura iar căpitanul Fenici a fost azvîrlit în propria bancă de rezerve. Egale la puncte, dar pe locurile 7-8 şi acum la opt lungimi de barcă în urma primelor 4 clasate, rivalele din Banat au trebuit să se mulţumească în cele din urmă cu cîte o "boabă", după ce au trecut pe rînd pe lîngă victorie. Publicat în Handbal Etichete Aihan Omer, Andrei Grasu, Banat, clasament, Cristian Fenici, CS Caraş Severin, derby, Eremia Piriianu, Gligore Czari, handbal băieţi, Ioan Stan, Liga Naţională, Poli Timişoara, rezultate, sport Lasă un comentariu
Dan Jitaru încearcă să aducă Naţionalul de juniori şi cadeţi precum şi Balcaniada U20 la Timişoara
Dan Mihai Jitaru, selecţioner al loturilor naţionale de volei pe plajă, îşi pregăteşte deja terenul pentru sezonul estival, în care tinde să aducă la Timişoara atît întreceri juvenile la nivel naţional cît şi o competiţie balcanică, găzduită anul trecut la Reşiţa. Publicat în Volei Etichete Adriana Melniciuc, Balcaniada de volei pe plajă, CSM Timişoara, CSŞ Bega Timişoara, Dan Jitaru, Reşiţa 2012, sport, volei pe plajă Lasă un comentariu
Juniorii lui CSŞ Bega Timişoara îşi iau revanşa pe Olt
Prima dintre cele două deplasări în duminici consecutive a unora dintre tinerii voleibalişti ai Timişoarei la Râmnicu Vâlcea s-a încheiat cu succes. Juniorii de la CSŞ Bega s-au revanşat ieri cu 3:1 pentru eşecul din tur, urmînd ca şi colegii lor cadeţi, care n-au pierdut încă nici un set în actualul sezon, să-şi apere recordul în fieful Colegiului Naţional Mircea cel Bătrîn, pe malurile Oltului. Publicat în Juniori, Volei Etichete CNMB Râmnicu Vâlcea, CSŞ Bega Timişoara, CSS Oţelu Roşu, Dan Jitaru, Divizia Cadeţi, Divizia juniori, Robert Vîrlan, sport, sporttim, U Timişoara, volei juniori Lasă un comentariu
Cosmin Dumitrache (CSM Timişoara), cel mai iute din ţară la 60 metri garduri, în Naţionalul de sală
Cosmin Ilie Dumitrache, cel mai tînăr finalist al probei de 60 metri garduri şi unul dintre cei 2 juniori la start, a cîştigat astăzi după-amiază în etapa finală a Campionatului Naţional de sală pentru seniori şi tineret. Juniorul 1 născut în 1994 şi pregătit la CSM Timişoara de antrenorul emerit Ioan Damaschin, a întrecut hurdleri seniori în marea lor majoritate, învingînd cu timpul de 8,07 secunde. Publicat în Atletism Etichete 60 m garduri, Adelina Pastor, atletism, Cosmin Ilie Dumitrache, CSA Steaua, CSU Cluj, Cupa de Cristal, Ioan Damaschin, LPS Banatul, sport, ştafeta 4x400 metri Lasă un comentariu
Românii, 6 locuri întîi la înot masters, în Serbia
Înotătorii timişoreni s-au clasat de 5 ori pe prima treaptă a podiumului unui concurs internaţional anual de înot masters, desfăşurat sîmbătă 9 februarie în oraşul Sombor, din Serbia. Publicat în Înot, Sport de masă Etichete amatori, categorie de vîrstă, CSM Timişoara, Gheorghe Szuhanek, înot, Înot Masters, Reşiţa 07, rezultate, Sombor, sport, sport de masă, sporttim, Tibor Novak, Traian Bogdan, veterani Lasă un comentariu


