CFR Timişoara îşi onorează poziţia a doua în Superligă: 4-0 la Bucureşti

Prin zăpadă trecută de glezne dar şi mocirlă, fotbalistele de la CFR Timişoara au încheiat astăzi de la ora 13 anul 2013 pe dreptunghiurile verzi cu un concludent 4-0 conturat până în minutul 38 al deplasării la Bucureşti, în cea de-a zecea etapă a Superligii feminine, fortificându-şi astfel postura de vicecampioană de toamnă în elita de 8 echipe, în ton cu aspiraţiile pentru întregul sezon dar depăşind reuşita din 2012-2013, când încheiau pe 3.

Iar acest 0-4 (0-4) cu AFC Fair Play Bucureşti a venit la 48 de ore după calificarea adjudecată în sferturile Cupei României, undeva tot în sudul ţării, în Teleorman, alb-vişiniile revenindu-şi după eliminatoria cu prelungiri de la Alexandria şi închizând conturile deja din prima jumătate a reprizei întâi.

În care Loredana Sas a fost mai întâi marcatoare, în minutul 11, la capătul unui contraatac cu şutul Larisei Sîrbovan, deviat de portar, iar apoi coautoare din lovitură liberă, frumos fructificată cu capul de Floare Liheţ, în minutul 23.

Ulterior a ieşit la rampă Larisa „Săgeata Carpaţilor” Sîrbovan, în minutul 35 după un atac poziţional, cu un vole sub bară, iar în minutul 38 după cursa Manuelei Voica pe stânga, de parcă n-ar fi avut ca adversar şi omătul, marcatoarea atacând colţul scurt, unde a pus latul. Iar aceeaşi Sîrbovan a mai avut şi o bară.

Pe parcurs, jocul de fotbal s-a redus la un duel în noroi, îngrozitor chiar şi pentru fotbalişti, dar mai pentru reprezentantele sexului frumos, dublat de viscol pe frig, terenul Facultăţii Politehnica fiind astfel măcar protejat de calitatea sa reală, complet denivelat şi desfundat. Zăpada, înger şi demon…

„Niciodată n-au mai avut parte fetele de asemenea condiţii, dar au luptat cu ambiţie şi îndârjire, pentru care le felicit, şi şi-au adus meciul la discreţia lor. Le felicit pentru locul 2, este tocmai ceea ce ne-am propus de la acest sezon!”, a spus Florin Bugar. CFR are astfel linia de clasament 10 7 0 3 29-14 21 puncte, iar în privinţa Cupei va aştepta şi deznodământul celorlalte optimi, după ce Cex al FRF a decis azi amânarea programării din 8 decembrie, datorită vremii nefavorabile.

CFR Timişoara: Mirela Abălaşei – Melisa Sodinca (46, Heleni Christopoulou), Elena Mirică, Mihaela Durlă, Denisa Heisu, Claudia Bistrian (50, Elena Obrad), Floare Liheţ, Mihaela Molnar, Manuela Voica – Loredana Sas (50, Andreea Lauruc), Sîrbovan Larisa (46, Ioana Stroia).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Feminin: