Elveţia, prima sfertfinalistă a Euro 2024: elimină cu 2-0 campioana continentală Italia

Învinsă a României toamna trecută la Bucureşti şi în urma „tricolorilor” la finele grupei preliminare de calificare la UEFA Euro 2024, Elveţia a devenit aproape la pas prima sfertfinalistă a turneului, eliminând deţinătoarea trofeului, Italia, tocmai la Berlin, unde Azzurri cucereau Cupa Mondială în 2006.

Roş-albii lui Murat Yakin, care au fost la un pas de a câştiga Grupa A, egalaţi fiind în prelungiri de gazda Germania în ultima întâlnire a patrulaterului, n-au avut mari dificultăţi în a repeta performanţa din urmă cu 3 ani, de a depăşi faza optimilor la Campionatul European.

În 2021, la Bucureşti, helveţii îi eliminau la lovituri de departajare pe vecinii francezi, la vremea aceea campioni ai lumii, iar doar la penalty-uri le veneau apoi spaniolii de hac în sferturile de la Sankt Petersburg.

Acum, având o zi în plus de recuperare şi refacere la dispoziţie, foarte bine organizata naţională a Ţării Cantoanelor va aştepta sâmbăta viitoare la Düsseldorf, de la ora 19, învingătoarea optimii de mâine dintre Anglia şi egala României miercuri, Slovacia. 

Pentru Italia a fost în schimb o eliminare apăsătoare din postura de deţinătoare a titlului continental, părăsind întrecerea tocmai pe gazonul pe care Azzurri cucereau Cupa Mondială la 9 iulie 2006, 5-3 la lovituri de departajare contra Franţei, egalată la unu în minutul 19 de Materazzi.

Atunci cu Buffon în poartă, Cannavaro căpitan, Pirlo şi Totti în componenţă, iar Del Piero intrat spre final, Squadra Azzurra câştiga pentru a patra oară turneul final mondial, după o aşteptare de 24 de ani, însă altele sunt datele problemei după ce peninsularii n-au mai ajuns de dată recentă la „Mondiale”, în 2018 şi 2022. 

În vreme ce helveţii, abonaţi de regularitate ai turneelor finale, i-au aşteptat cu încredere la cotitură în capitala Germaniei, la adăpostul celor 723 de selecţii deţinute la comun de titularii aliniaţi de Yakin, închegând o garnitură omogenă, solidă defensiv, combativă median şi periculoasă în ofensivă, desprinsă meritat.

Egalii Germaniei n-au mai putut conta pe Widmer, suspendat, dar la mijlocul primei reprize au fost deja la un pas de deschiderea scorului, portarul Donnarumma salvându-i pe campionii europeni la pătrunderea lui Embolo.

Fără Calafiori, suspendat, şi Dimarco – accidentat, selecţionerul italian Luciano Spalletti a revenit la o defensivă de 4 jucători şi a reapelat la Mancini – la debutul în competiţie, Darmian, Fagioli, Chiesa, Scamacca şi El Shaarawy, însă peninsularii nu şi-au găsit ritmul şi s-au văzut de-a binelea pe picior greşit.

Iar să nu fi fost din nou salvatorul Donnarumma şi înaintea intrării la vestiare, putea fi deja şi 2-0, deturnând totuşi în bara propriei porţi reluarea lui Rieder.

După ce nu mai avusese ce să facă la deschiderea de scor semnată de Reno Freuler în minutul 37, jucătorul în vârstă de 32 de ani al Bolognei înscriindu-se la rândul său pe lista marcatorilor lui Yakin, şi în continuare de fiecare dată altul şi după faza grupelor.

Iar tradiţia s-a păstrat şi în primul minut după pauză, când helveţii au mai taxat o eroare peninsulară şi Ruben Vargas, jucătorul de 25 de ani de la Augsburg a punctat după numai 27 de secunde: 2-0 – foto.

Şi plumb în picioarele Azzurri, care apelau de la pauză şi la Zaccagni.

Toate speranţele unui reviriment erau spulberate din faşă de Xhaka şi compania, campionul din Bundesliga cu Bayer 04 Leverkusen orchestrând o eliminare fără replică a deţinătoarei trofeului. 

Învinsă după 31 de ani de Elveţia, timp în care se înregistrau 6 remize şi 5 succese peninsulare în jocurile directe, toate de la un 1-0 în mai 1993 în preliminariile „Mondialului” nord-american.

De 2 bani speranţă, Azzurri au trimis pe poartă abia în minutul 73, iar fundaşul helvet Schar le-ar fi putut face cea mai mare favoare când a trimis în propria bară, bară atinsă spre final şi de Scamacca, însă „albaştrii” n-au dat cu adevărat senzaţia că ar mai repeta egalarea smulsă târziu în prelungiri în dauna Croaţiei, atunci de la 1-0.

Fiind 2-0, adică pentru prima oară în cazul Italiei în situaţia de a fi încasat mai mult decât un gol într-un meci la turneele finale de la usturătorul 4-0 din partea Spaniei la UEFA Euro 2012.

Trecând şi mai mult timp, din 2004, de când italienii s-au trezit în neplăcuta postură de a nu juca în sferturile de finală la „Europene”. 

Elveţienii învinşi o singură dată în ultimele 18 apariţii, şi tocmai la Bucureşti de către România în toamna trecută, dejucându-i chiar mai facil decât o arată scorul. 

Cu goalkeeper-ul campioanei din Serie A, Internazionale, şi anume Sommer, „Babilonia” Elveţia a semnat a doua victorie la două goluri diferenţă la turneul final din Germania, după acel 3-1 cu Ungaria, astăzi aliniindu-se cu Schär, Akanji, Rodríguez- Aebischer (minutul 90 plus 2, Steffen), Freuler, Xhaka, Rieder (71, Stergiou) – Vargas (71, Zuber), Embolo (77, Duah), Ndoye (77, Sierro).

Italia s-a înclinat prea dureros pentru o deţinătoare a titlului în componenţa Donnarumma – Mancini, Bastoni, Darmian (minutul 75, Cambiaso) – Di Lorenzo, Cristante (75, Pellegrini), Fagioli (86, Frattesi), Barella (64, Retegui), El Shaarawy (46, Zaccagni) – Scamacca, Chiesa. 

Orice altceva decât o revenire a cvadruplilor campioni ai lumii în cadrul „Mondialului” din 2026 de peste Atlantic putând echivala cu o tragedie fotbalistică naţională în peninsulă. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × 5 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: