Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean, fiu de sportiv în orientare turistică. Model ianuarie 1973 care nu se mai fabrică. Lansator Sporttim.

Mama Mia Becichierecu Mic – Dumbrăviţa 3-0

Valentin Sorescu, antrenorul codaşei Mama Mia Becichierecu Mic în seria a V-a a Diviziei C, se confruntă în aceste zile de pregătire a returului cu conturarea unui lot care să dispună de mai mult decât „11-12 jucători de bază,

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Debutul selecţionatei judeţene în faza a doua, amânat

În cea mai bună tradiţie a locului, prima etapă a fazei secunde a Campionatului Naţional al selecţionatelor judeţene de juniori sub 16 ani, organizată sub egida Federaţiei Române de Fotbal în colaborare cu asociaţiile judeţene, şi care era programată în data de 6 martie, a fost amânată cu o săptămână, pentru 13 ale lunii viitoare.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Mi-e mai frică de Mediaş decât de Steaua”

"Va fi foarte greu şi cred că am avea nevoie de o mare doză de noroc pentru a câştiga titlul. Dar nici nu cred că vom cădea mai jos de locul 4", mi-a răspuns Costel, un suporter polist, la începutul meciului de sâmbătă cu Vojvodina Novi Sad, întrebându-l ce crede că vor face alb-violeţii în următoarele 16 etape ale Ligii 1.
Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişorencele vizează revanşa, sâmbătă, cu SCM CSS Craiova

BCM Bega Danzio debutează miercuri în partea secundă a întrecerii Seriei A1, în deplasare la ICIM Universitatea V. Goldiş Arad, însă Dan Ionescu şi jucătoarele pe care le antrenează îşi concentrează toată atenţia mai ales pe jocul de sâmbăta viitoare …

Publicat în Baschet | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

BCM Bega Danzio chiar că visează frumos: 78-65 la Bucureşti

mg_8316-dan-ionescu BCM Bega Danzio Timişoara a învins sâmbătă la amiază la Bucureşti, în ultima etapă a turului, a şaptea, în Seria A1 a primei ligi de baschet feminin, dovedindu-se revelaţia incontestabilă a sezonului între cluburile locale cu sporturi de echipă şi fiind îndreptăţită să "viseze frumos", vorba antrenorului Ionescu după victoria de sâmbăta trecută, cu Alexandria.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dumitrache, Banda-David şi Ilie, şi ei la „Cupa de Cristal”

Atleţii timişoreni care s-au aliniat sâmbătă la start în cea de-a doua zi a „Cupei de Cristal”, competiţie din cadrul Campionatului Naţional de sală pentru seniori şi tineret, n-au reuşit între cei mai buni timpi ai probelor în care …

Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoreni şi lugojeni la etapa judeţeană, cu gândul la… Felix

Nici o sută de atleţi, dintre care majoritatea copii şi juniori, au înfruntat sâmbătă dimineaţă vremea neprielnică, alergând cu ocazia fazei judeţene a Campionatului Naţional de Cros rezervat tuturor categoriilor de vârstă, care a fost găzduită în zona hipodromului din Lugoj
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rectorul Robu, viceprimarul Orza şi Chivorchian, dialog în ploaie

Nicolae Robu, rectorul Universităţii „Politehnica”, Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei, şi Gheorghe Chivorchian, preşedinte al Comitetului Director la club, au rămas la discuţii în trei vreme de aproape treisferturi de oră după încheierea jocului amical FC Timişoara –

Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ghionea, fără vorbe contra unui fost club de-al său

Sorin Ghionea, titularizat de fiecare dată de la sosirea sa la alb-violeţi, în toate cele trei jocuri amicale din ultimele opt zile, n-a căzut marţi la Jimbolia, cu ocazia meciului cu ACU Arad, în capcana de a răspunde asmuţirilor …

Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vojvodina veni, vidi, vici la MV

Clubul timişorean şi-a protejat suprafeţele de joc, alegând să evolueze sâmbătă după-amiază pe terenul din incinta Universităţii „Politehnica”, al cărui gazon n-a putut rămâne însă imun la vremea ploioasă, căpitanul Alexa folosind cuvântul „impracticabil” când s-a referit după meci la …

Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , | Lasă un comentariu

Alexa: „Marica este un jucător de care avem nevoie”

Dan Alexa, căpitan al alb-violeţilor care a primit un cartonaş galben în repriza secundă a jocului cu Vojvodina, a admis la conferinţa de presă organizată ad-hoc undeva între Căminul MV găzduind vestiarele arenei cu pistă de tartan şi tunelul …

Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Lasă un comentariu

Alb-violeţii zero: „Duşane, jucăm şi noi ceva!?”

Poliştii au fost din nou învinşi cu 1-0 de un club sârbesc, la unsprezece zile după ce alb-violeţii cedaseră la Zrenjanin, în faţa lui FK Banat, venind acum rândul Vojvodinei să nu scoată mingea din propria plasă. Sâmbătă după-amiază, pe terenul din incinta Universităţii "Politehnica", FC Timişoara a pus punct cu un eşec seriei meciurilor amicale
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Şi Vartex nu mai vine! „U”, 3-0 prin neprezentare

"N-au venit adversarii. S-au împotmolit pe drum!" l-a întâmpinat profesorul Grădinescu, antrenor al Universităţii Timişoara, pe unul dintre venerabilii şi foarte puţinii spectatori sosiţi sâmbătă dimineaţă la jocul din Seria SV a Diviziei A2 de volei masculin. "Şi n-au dat şi ei un celular?" a sunat întrebarea, explicaţiile venind de la cei câţiva vâlceni sosiţi totuşi la sală...
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Leii” obţin acel vital succes extern: 94-77 la Iaşi

BC Timişoara a înregistrat vineri seară al zecelea triumf stagional în Divizia A, impunându-se în primul joc al etapei a XXII-a cu 94-77 la codaşa cu doar 4 victorii CSU Politehnica Iaşi şi absolvind un test de tărie psihică prin contracararea cu un succes a usturătoarei eliminări din Cupa României, înregistrată cu doar 48 de ore înainte
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pastor, locul 3 pe 400 metri la „Cupa de Cristal”

Sezonul atletic de sală îşi intră şi mai mult în drepturi, vineri şi sâmbătă derulându-se în complexul "Lia Manoliu" întrecerea "Cupa de Cristal" din cadrul Campionatului Naţional pentru seniori şi tineret, premergătoare Campionatului Naţional de juniori I de sâmbătă viitoare, concurs vizat de sportivii timişoreni ai LPS Banatul, în frunte cu campioana Adelina Pastor.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

În derby timişorean la Naţional, Pârligras – Nevednichy 1-0

Mircea-Emilian Pârligras, fost campion naţional de şah în openul individual, a dispus vineri seară cu piesele albe, după 44 de mutări, de colegul său de club de la CS AEM Luxten, Vladislav Nevednichy, la rândul său ex-campion în această competiţie, în meciul de la masa 2 al etapei a IX-a, antepenultima la Campionatul Naţional individual pentru seniori de la Sărata Monteoru
Publicat în Şah | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega câştigă la Naţionalul de ergo prin Atofanei şi Pravda

Succes al canotajului timişorean, vineri, în sala Colegiului Tehnic Anghel Saligny din Bucureşti, unde juniorul Ionuţ Atofanei a cucerit pentru CSS Bega atât proba individuală cât şi pe echipe, în pereche cu colegul Darius Pravda, a categoriei uşoare în cadrul Campionatului Naţional de ergometru
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

FC Marcel Baban Jimbolia cooptează alţi juniori

Pepinierei Jimboliei i s-au mai adăugat câţiva juniori din zonă, arădeanul Şerban evoluând vineri după-amiază ca mijlocaş dreapta în echipa generaţiei 1996 a F.C. Marcel Baban, învinsă cu 6-3 în cel de-al doilea meci al cuplajului amical disputat în deplasare la Centrul de Fotbal Liberty Oradea
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Alb-violeţii, sâmbătă 26 februarie de la ora 19 contra Mediaşului

LPF a înştiinţat într-un comunicat de presă remis cu nouă zile înaintea jocului ridicare de cortină în 2011 în Liga 1, Pandurii Târgu Jiu - Oţelul Galaţi, programat vineri 25 februarie ora 14,30, care sunt orele de disputare ale partidelor din etapa a XIX-a a diviziei de elită, alb-violeţii urmând să evolueze în compania lui Gaz Metan Mediaş sâmbătă 26 februarie, cu începere de la ora 19
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sportul, cu peste 7 milioane mai puţin în bugetul local pe 2011

Consiliul Local al Municipiului Timişoara a dezbătut în şedinţa ordinară de marţi 15 februarie bugetul de cheltuieli locale pentru anul 2011, înaintându-se o propunere bugetară al cărei amendament a fost votat în majoritate în favoarea reducerii drastice a fondurilor de finanţare destinate culturii şi sportului.
Publicat în Sport sabotat | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Şase timişoreni la „Cupa de Cristal”

Şase atleţi timişoreni reprezentând cluburile locale CSM şi LPS Banatul concurează vineri şi sâmbătă în cadrul Campionatului Naţional de sală pentru seniori şi tineret găzduit de complexul "Lia Manoliu" din Bucureşti, competiţie dotată cu "Cupa de Cristal".
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sâmbătă seniorii, duminică juniorii

Universitatea Timişoara se aliniază sâmbătă de la ora 11,30 în sala "Universităţii" pentru penultimul joc pe teren propriu din sezonul regulat al Diviziei A seria de sud-vest la volei masculin, primind vizita lui Vartex Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea, de care a dispus de toate cele trei dăţi în această ediţie
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

BC Timişoara, surclasată în Cupa României

BC Timişoara a ieşit din cursa pentru a-şi apăra trofeul Cupei României, cucerit în aprilie 2010, ratând calificarea în Final Four printr-un categoric eşec în returul sferturilor de finală ale competiţiei, miercuri seară, în sala "Regimentul de Gardă Mihai Viteazul" din Bucureşti. Steaua Turabo s-a impus cu 96-63 (21-18, 26-16, 26-13, 23-16)
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Mama Mia – Flacăra Făget 1-1

Mama Mia Becichierecu Mic, pentru care a marcat Gârz, i-a aliniat în jocul amical disputat miercuri cu Flacăra Făget, lidera Diviziei D Timiş, pe Culda, portar revenit de la Chişoda, Ştefanovici, Solomon, ambii transferaţi în această iarnă, Opriş, …

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Poli II – Gloria Arad 4-1: Jitaru două, Bartolomeo Versace pe dreapta

Samuel Jitaru, care a efectuat ambele pregătiri centralizate de iarnă cu prima garnitură polistă, a marcat astăzi după-amiază golurile al doilea respectiv al patrulea în succesul lui Poli II cu Gloria Arad, scor 4-1, joc în care au …

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu