Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean, fiu de sportiv în orientare turistică. Model ianuarie 1973 care nu se mai fabrică. Lansator Sporttim.

Biriboacă învinge şi ia alte trei medalii la „Kikinda Kup”

Înotul juvenil timişorean a învins într-una dintre probe şi a obţinut alte şapte medalii la primul concurs la care s-a aliniat în acest an, Kikinda Kup, o competiţie internaţională reunind 410 copii şi juniori de la 28 de cluburi din zece ţări. Radu Biriboacă, născut în 1998 şi campion naţional la bras, şi-a confirmat statutul, impunându-se pe 50 metri în proba sa forte.
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Alin Artimon, temporar pe banca LPS Banatul juniori II

„Alin Artimon este de mare ajutor în acest moment, venind în sprijinul nostru”, s-a referit Cristi Petcu, antrenor al echipei de juniori II la LPS Banatul, la prezenţa pe banca tehnică a formaţiei sale a fostului fundaş central şi …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Pişchia: Miculescu două, portarul Coroeanu „scăriţă”

Juventus Pişchia, vicecampioană de toamnă în Divizia D Timiş întărită cu atacantul Vali Miculescu şi portarul Paul Burtic, fiind în aceste zile în căutarea unui fundaş central de nivelul unui eşalon superior, a învins marcând câte 5 goluri în jocurile de pregătire, unul fiind înscris tocmai de al treilea portar din lot, Coroeanu, cu o "scăriţă".
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSŞ Bega, dublă victorie cu 3-1 a cadetelor şi cadeţilor la Caransebeş

CSŞ Bega Timişoara s-a impus duminică cu 3-1 în cuplajul voleibalistic juvenil de la Caransebeş prin ambele echipe de cadeţi ale clubului, şi anume junioarele II, antrenate de profesorul Ioan Ersigan, învingătoare în faţa localnicei CSŞ în Seria G a …

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , | 2 comentarii

Flacăra Făget îşi conturează unsprezecele marţi, la Gloria Arad

Flacăra Făget, lidera Diviziei D Timiş, a încheiat duminică perioada stagiului de pregătire la Valea lui Liman, una în care „jucătorii au răspuns foarte bine solicitării la efort” impusă de noul antrenor, Adrian Săvoiu, după cum a menţionat conducătorul …

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CS Otopeni – BC Timişoara 83-68

BC Timişoara a cedat iniţiativa în ultimul sfert al deplasării de sâmbătă seară la CS Otopeni, risipind avantajul de 6 puncte şi cedând după o evoluţie fluctuantă cu 83-68 (19-26, 20-11, 7-15, 37-16) într-un joc contând pentru etapa a XX-a …

Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Uhrin jr., la meciul lui Poli II, luându-i pe Fuchs şi Zăgrean

Dusan Uhrin jr., antrenorul alb-violeţilor, a fost mulţumit de evoluţia lui Fuchs (în foto) şi Zăgrean în jocul amical câştigat duminică la amiază de Poli II, scor 4-3 cu Timişul Şag, la care a asistat pe terenul sintetic din complexul "Dan Păltinişanu".
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Radivoi Miatov, Auto: „Mă bucur că au revenit la greu!”

Fraţii Cristian şi Ionuţ Faimoc, cel mare, născut în 1987, revenit de la Bobda, iar cel mic, născut în 1990, din Germania, şi sperând să recupereze până în lunile martie-aprilie accidentarea suferită la genunchi, se numără printre jucătorii întorşi la divizionara D Auto Timişoara. "Mă bucur că revin la greu, aici, în Freidorf, unde e straşnic alături de noi şi tatăl băieţilor
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Universitatea în grafic la Olt, 3-0 şi 3-0 cu Teo

Albaştrii au nevoie de întăriri ca de aer. Se aude? Altfel... "Ne-am mobilizat cum trebuie şi am strâns maxim de puncte din această deplasare, şase, exact aşa cum ne-am propus, şi în condiţiile în care am rulat întregul lot convocat. Să fim serioşi şi concentraţi în continuare!" a spus profesorul Sorin Grădinaru, antrenor al Universităţii Timişoara, lideră în seria de sud-vest a Diviziei A2
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul, două succese şi un eşec, cu gazda Fundaţia U Transilvania

Juniorii categoriei de vârstă 1996 a LPS Banatul Timişoara au avut un adevărat tur de forţă cu ocazia turneului de pregătire din weekend de la Cluj Napoca, dar extrem de benefic în privinţa testării potenţialului competitiv al echipei în raport …

Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Diniăşanca bate Jimbolia la ea acasă, în „Prietenii Semicercului”

Caravana „Prietenii Semicercului” îşi continuă drumul, cele şase echipe prezentîndu-se sîmbătă la Jimbolia în cel de-al treilea turneu al competiţiei, după cele disputate în urmă cu două săptămîni la Peciu Nou respectiv acum 4 săptămâni la Giroc
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Chişoda, cu sosiţi de la Autocatania dar fără Viţan

„Într-adevăr, au plecat câţiva jucători dar cel mai important era să menţinem axul central al echipei iar cu cei cărora sperăm să le întocmim legitimările, punând în balanţă, cred că ne-am şi întărit”, a spus Adrian Şeţu, antrenorul …

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli 2002 – Chişoda 3-2

Iulian Vântură, gol în primul amical al lui Poli 2002, 3-2 cu Chişoda

Iulian Vântură, căpitanul liderei Poli 2002 în Campionatul Naţional de juniori I, a marcat pentru al-violeţi în jocul amical câştigat sâmbătă cu 3-2 în faţa divizionarei

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Selecţionata U16, patru jocuri înaintea debutului cu Caraş

Selecţionata Judeţeană sub 16 ani a perfectat patru jocuri de verificare înaintea debutului în faza a doua a competiţiei de juniori, convenit de comun acord cu oaspeţii din Caraş Severin pentru joi 3 martie, pe terenul Calor
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Atleţii Timişoarei, performanţi la Grand Prix II în Bucureşti

"În ansamblu, evoluţia LPS Banatul la concursurile de Grand Prix a fost pe măsura aşteptărilor, fiecare atlet îndeplinindu-şi obiectivul şi înregistrând recorduri personale, iar decizia de a ne antrena peste săptămână, între cele două weekenduri de întreceri, tot în Bucureşti, în condiţii de competiţie, adică în sală, a fost de bun augur" a caracterizat cele 9 zile de pregătire profesorul Marcel Grigorescu
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Grunberg: „AEM-Luxten cultivă spiritul de echipă”

Pe unul dintre rafturi, înalt aproape cît să atingă tavanul, vechiul trofeu al învingătoarei Campionatului Naţional de şah în varianta sa mixtă. 1955. Politehnica Bucureşti. 1956. Ştiinţa Timişoara. Şi tot aşa, an de an, câte un nume gravat. "La noi nu contează însă trecutul, ci totul este să te menţii", specifică Sergiu Grunberg, antrenor emerit cândva la cârma selecţionatelor României şi preşedinte încă din 1993 al clubului AEM-Luxten, care în ultimii trei ani a pierdut o singură dată titlul naţional pe echipe, în 2010, pe eşichierul băieţilor.
Publicat în Şah | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Regional 4 Banat-Crişana

Federaţia de Darts din România organizează sâmbătă în cadrul Campionatului Naţional concursul regional 4 Banat – Crişana, care va fi găzduit de Club Blackbox de la etajul III al complexului Iulius Mall.

Ca o modalitate de atragere a noi simpatizanţi …

Publicat în Darts | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Fercu, nu la Portugalia – România, dar trăgând pentru titlul cu RCM şi Mondial

"Este mândria noastră", îl prezintă şi îl bate uşor pe umăr. Nu umărul cu probleme, care îi mai dă bătăi de cap. Alexandru Domocoş îşi conduce antrenamentul lotului de rugby al RCM MVT UVT Timişoara şi, contrar obişnuinţelor în preziua unui meci interţări al reprezentativei României, Cătălin Fercu nu este cu grupul selecţionabililor, pentru jocul Cupei Europene a Naţiunilor 2011, ci rămas acasă, cu colegii de club
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Patrick Peter, „dublă” pentru LPS, 2-0 în finala în direct la TV

Peter Patrick a marcat golurile finalei categoriei 2000 la "Braşov Indoor Cup", cîştigată joi de la ora 15 de LPS Banatul, 2-0 cu Bucovina Scheia 2, într-un joc cu tribune pline în Sala Sporturilor de sub Tâmpa, transmis în direct via satelit pe DIGI Sat
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Andrei Zăgrean înscrie din nou, în Poli II – CSM Lugoj 8-1

"S-a adaptat uşor, se încadrează bine în jocul combinativ, are bune calităţi tehnice şi are simţul porţii. A sosit cam nepregătit fizic dar va recupera", s-a referit Viorel Vişan, director al Centrului de copii şi juniori polist la Andrei Zăgrean, atacantul de 24 ani şi 1,86 metri transferat de la Şimleu Silvaniei, care a marcat şi joi, în amicalul câştigat de Poli II cu 7-1 în faţa divizionarei D CSM Lugoj, după ce înscrisese şi în jocul de sâmbătă cu Poli 2002
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mihai Firiţeanu, revenit la CFR Timişoara de la Chiajna

Mihai Dan Firiţeanu, jucătorul în vârstă de 23 ani de bandă dreaptă, care egala pentru vişinii în remiza 1-1 de la Minerul Lupeni, ultimul joc înaintea excluderii lui CFR Timişoara din Seria B2, în octombrie 2009, a fost utilizat …

Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , | Lasă un comentariu

Recaş, la „Felix” cu Vucea, Trandu, Chivoiu, Dubou şi 3 juniori

Cosmin Petruescu include numeroşi jucători tineri între cei 23 convocaţi în cantonamentul divizionarei C AS Recaş, care se va axa la Băile Felix "pe acumulările fizice, fără jocuri amicale, între 5 şi 15 februarie. Ulterior ne vom concentra pe pregătirea tehnico-tactică". Vucea, jucătorul de 20 ani de la FC Timişoara II, este ultimul recrut al ocupantei locului 5 în seria a V-a a ligii a treia, care a achiziţionat "tineri şi foarte tineri, cu Chivoiu cel mai mare dintre ei, la 22 ani", după cum a menţionat Petruescu
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul în direct pe DIGI Sat, în finala de la Braşov

"A fost ca la antrenament. Le-am spus să-şi dea drumul la joc, ca între noi, şi să câştige cel mai bun" a dezvăluit filozofia prezenţei cu două echipe în aceeaşi semifinală a "Braşov Indoor Cup" profesorul Sorin Badea (în foto), antrenorul categoriei de vârstă 2000 la LPS Banatul, care din peste 20 de cluburi înscrise în această grupă a turneului a ajuns să-şi dispute un loc în finală cu ambele formaţii
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSU Timişoara nu-l poate readuce pe Schiesz, un localnic

Divizionara secundă CSU Timişoara se află înaintea dublei confruntări de la Râmnicu Vâlcea, cu CS Teo Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din localitate, contând ca prime jocuri oficiale în acest an, în Divizia A2, partide la care profesorul Sorin Grădinaru nu va deplasa liberoul titular, Ciprian Dîrnescu, respectiv un potenţial transferat înapoi la club, Sorin Schiesz, voleibalist ce a optat în cele din urmă pentru o altă prim-divizionară, SCMU Craiova
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoara, la naţional cu podiumul din 2010, concurând pentru AEM Luxten

Constantin Lupulescu, campion naţional en-titre în întrecerea individuală a şahiştilor seniori, va concura la ediţia din acest an pentru clubul timişorean AEM, fiind lider de echipă, cu un coeficient ELO 2619, între sportivii care vor reprezenta oraşul nostru la finala C.N. ce se va disputa la Sărata Monteoru, între 11 şi 20 februarie, unde se regăsesc 22 şahişti din judeţul Timiş şi 9 şahiste de la trei grupări de pe malul Begăi.
Publicat în Şah | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu