Boştină, 23 intervale la FC Timişoara II

Alexandru Boştină, golgeterul cu 12 reuşite al „satelitului” FC Timişoara II şi al seriei a V-a în Divizia C, a dovedit cu ocazia testului de rezistenţă fizică trecut cu brio în fruntea colegilor săi că tinerii polişti au luat în piept cu determinare şi demnitate starea de fapt ce i-ar fi putut copleşi la alb-violeţi, răspunzând în schimb cu profesionalism în debutul pregătirilor şi aşteptând zile mai bune, cu speranţa în şansa lor de a prinde cândva chiar lotul lui Uhrin jr.

Dinspre care au fost redirecţionaţi către divizionara C fotbaliştii Sandu, pe motivul întârzierii la unele antrenamente, şi Matei, care, cu un singur minut la activ în retur pentru polişti în Liga 1, şi-a exprimat dorinţa de a reveni la Botoşani, fiind însă nevoit a se pregăti la gruparea satelit polistă, care a demarat pregătirile luni, cu o întârziere de 5 zile faţă de planurile iniţiale trasate de antrenorul principal Adrian Stoicov (în foto prima pagină), ajutat de secundul Robert Fruşa, antrenorul cu portarii Sorin Frunză şi preparatorul fizic Alecu Ciorsac.

Între tinerii aliniaţi în aceste zile la testele de efort şi antrenamente se regăsesc Gârlea, Damian, Dubei, Toma, Petruş, Sava, Voiculescu, Pană, Velici, Homan, Ganea, Dobricean, Stancu, Leagu, Matei, Sandu, Szalkai, Magdaş, Boştină, Dudaş, Szilagyi, alături de care joi s-a mai pregătit juniorul Todorov, din generaţia 1995, iar vineri Belu, din grupa ´93, aflaţi înaintea unor convocări la loturile reprezentative respective.

Vinerea a fost rezervată unui antrenament fizic la sala de forţă, cu durata de 45 minute, urmat de alergări de 4 x 1000 metri şi exerciţii de tehnică individuală şi colectivă, în doi, cu pasare şi preluare, sau 5 contra 2, de posesie a balonului.

Pe măsură de provocatoare a fost sesiunea de joi seară, cu testele de forţă pentru braţe, trunchi şi picioare, urmând ca pe baza rezultatelor obţinute să se realizeze evaluarea individuală şi programarea încărcăturii pentru dezvoltarea forţei la fiecare jucător în parte.

Aceste antrenamente au urmat celor câte două de marţi şi miercuri, incluzând teste fizice pe pista arenei „Dan Păltinişanu”, remarcabile fiind atitudinea şi ambiţia tinerilor jucători polişti, conectaţi din start la febra reluării pregătirilor, imperturbabili parcă în faţa vremii caniculare şi a problemelor ce macină liniştea clubului. La pregătiri a asistat constant şi antrenorul coordonator Alin Artimon.

Divizionarii C au răspuns cu brio şi testului de rezistenţă pentru determinarea vitezei maxime aerobă, Alexandru Boştină reuşind nu mai puţin decât 23 de intervale, în condiţiile în care de la o alergare la cea imediat următoare trebuie acoperită o distanţă progresiv mai mare cu câte 6,25 metri, parcursă de fiecare dată în marja de 45 de secunde, începând de la distanţa iniţială de 125 metri. Pauza între intervale a fost de 15 secunde, pentru respiro înaintea atacării unei porţiuni cu 6,25 metri mai lungi.

S-a remarcat astfel în cazul unora pregătirea efectuată cu echipa „mare” a clubului şi acumulările rezultate, Răzvan Dobricean ori Narcis Damian izbutind la rândul lor câte 22 intervale, iar în general toţi componenţii încadrându-se în parametrii optimi perioadei de debut, semne foarte bune după vacanţă şi un sezon destul de lung şi încărcat.

Testul de rezistenţă fizică a fost abordat în 3 grupe de jucători, ţinându-se cont şi de nivelul lor valoric, şi s-a derulat pe suprafaţa sintetică a arenei „Dan Păltinişanu”, pretabilă unor asemenea alergări mici şi favorabilă în plan logistic chiar şi pistei olimpice de tartan de pe „Ştiinţa”, unde inconvenientele ţin de vestiarele relativ mici, de cele doar 2-3 cabine de duş.

Desigur, Marian Fuchs este în cantonamentul pregătitor al turneului final U19, unde se regăseşte mai nou şi portarul Paul Iordache, înlocuit temporar ca al treilea „înger păzitor” al poliştilor „mari” de Ostafie, iar Andrei Dăruială a fost direcţionat cel puţin momentan către prima garnitură, în schimb revenind la satelit după scurte absenţe atât Ganea cât şi Sava.

Desigur, şi în cazul satelitului, de la care ar putea fi redirecţionaţi spre divizionara D FC Poli 2002 inclusiv jucători consacraţi, şi în ceea ce o priveşte pe garnitura de liga a patra a alb-violeţilor, tot programul viitor şi modelarea loturilor depind indirect de decizia TAS. Până luni, sub soare şi incertitudini. Iar în cazul unui dorit verdict pozitiv, echipa din „D Timiş” ar putea avea trasat ca obiectiv promovarea…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 − = unu

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: