CS Unirea Tomnatic intenționează să se retragă din Divizia D Timiș. ”Conducerea vrea, unii jucători nu”

Clubul Sportiv Unirea Tomnatic a apelat astăzi telefonic Asociația Județeană de Fotbal Timiș în ideea înștiințării forului de pe Pop de Băsești în legătură cu intenția de retragere a grupării divizionare ”D” din competiția de campionat a ligii a patra.

CS Unirea cochetează cu înaintarea către AJF Timiș a solicitării de retragere din întreceri a formației din Tomnatic activând în Divizia D Timiș.

Gruparea din Tomnatic invocă motive de natură financiară în ceea ce privește intenția de abandonare a competiției, în cadrul căreia Unirea a învins cu 4-1 acasă sâmbătă în etapa a XI-a, în meciul cu nou-promovata din Moșnița Nouă, acumulând astfel 13 puncte, la egalitate la acest capitol pe locurile 14-15 cu CSU UVT.

Clubul din Tomnatic, cândva divizionar ”B”, n-ar mai fi tocmai dispus să achite drepturile financiare ale componenților colectivului Unirii, care, cu bilanțul 11 4 1 6 23-24 13 puncte, ar avea în program o deplasare la Atletico Liebling în cadrul rundei a 12-a.

Unul dintre sportivii Unirii semnalează aspectul că intenția de retragere aparține conducerii clubului, în vreme ce unii jucători se împotrivesc unui asemenea demers.

Astfel, dacă Unirea nu va mai continua într-adevăr în actualul campionat, va fi pentru a doua ediție la rând a Diviziei D Timiș în noul format cu 20 de cluburi în componență ca maximum 19 să și încheie returul. Unirea Grabaț juca în campania trecută doar în sezonul de toamnă, ediție 2021/2 pe care Unirea Tomnatic o încheia pe locul 7, cu bilanțul 38 18 8 12 84-55 62 de puncte, la 3 în urma ”tizei” Unirea Sânnicolau Mare.

Reprezentanții Unirii Tomnatic au întrebat totodată dacă este posibilă trecerea jucătorilor la alte grupări, însă secretarul general al AJF Timiș nu le-a oferit un răspuns clar pe loc.

Înaintea diversiunii Stupid-19, CS Unirea Tomnatic era situată tot în prima jumătate a ierarhiei din ”D”, pe locul 8 după o victorie acasă cu 3-2 cu CSU UVT în 7 martie 2020, având bilanțul 18 7 6 5 33-31 27 puncte, însă nu mai avea să joace la Ciacova în runda a 19-a din ediția 2019-2020, dat fiind startul mascaradei guvid-covrig, după care sezonul 2020-2021 era lăsat pe tușă.

CS Unirea a promovat în Divizia D Timiș în 2017, în urmă cu 5 ani, de-atunci fără întrerupere la acest nivel dar jucând însă în numai 3 sezoane pline în liga a patra, dat fiind farsele Stupid-19 din 2019-2020 și 2020-2021. Acesta ar fi fost al șaselea său sezon succesiv complet în ”D” dacă n-ar fi început oculta mai pe față punerea lumii pe butuci.

Ultimele rezultate din ”D” Timiș și programul viitor, pe coloana ierarhiilor la zi.  

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = zece

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: