Mihai Firiţeanu, revenit la CFR Timişoara de la Chiajna

Mihai Dan Firiţeanu, jucătorul în vârstă de 23 ani de bandă dreaptă, care egala pentru vişinii în remiza 1-1 de la Minerul Lupeni, ultimul joc înaintea excluderii lui CFR Timişoara din Seria B2, în octombrie 2009, a fost utilizat de antrenorul Florin Bugar în meciul amical pierdut cu 1-0 miercuri la Recaş, pentru divizionara C înscriind Andronic.

Firiţeanu revine astfel la vişinii, după periplul său pe la Juventus Bucureşti şi Concordia Chiajna. Constantin Popa, de la CFR Timişoara, a suferit o entorsă în minutul 20 al partidei de la Recaş, fiind înlocuit cu Petroca. „George Smultea a fost şi el substituit, după un sfert de oră, cu nigerianul Nweke, tot datorită unei accidentări. Terenul a fost acoperit cu zăpadă şi jocul a avut de suferit, n-a prea adus a fotbal. Ne aşteptam la mai bune condiţii organizatorice”, a spus Florin Bugar, antrenor la CFR Timişoara.

CFR a jucat în formula Toma – Firiţeanu, Smultea (15, Nweke), Andrei, Tescu – Pătraşcu, Constantin Popa (20, Petroca), Ivanov, Ionuţ Popa – Ionaş, Nicolae.

Vişiniii vor evolua vineri împotriva juniorilor mari ai LPS Banatul iar duminică se vor alinia în sferturile de finală ale „Cupei de iarnă” a Campionatului Judeţean, în meciul de la ora 10 cu Utvin.

Duminică, în sala „Constantin Jude”, programul jocurilor „Cupei de iarnă” este deschis de Topolovăţu Mare şi Bucovăţ, de la ora 9, urmate de CFR Timişoara – Utvin, Ictar Budinţ – Valcani, de la ora 11, şi Bobda – Sânpetru Mare, de la amiază.

În prima semifinală, de la ora 13, se vor înfrunta învingătoarele disputelor Topolovăţu Mare – Bucovăţ respectiv Ictar Budinţ – Valcani, iar de la ora 14, în cazul unei victorii în jocul cu Utvin, feroviarii antrenaţi de Florin Bugar vor evolua împotriva învingătoarei dintre Bobda şi Sânpetru Mare. Finala mică este programată la ora 15 iar jocul pentru cîştigarea celei de-a XIV-a ediţii a „Cupei de iarnă” are loc de la ora 16.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: