Fotbalul divizionar românesc curge spre barajele finalului de sezon intern în nota-i obişnuită, tare slăbuţ valoric şi cu poalele-n cap, dar cu senzaţii aparte în această primăvară.
În anticiparea revenirii „tricolorilor” după 8 ani la turneul final european, programată peste nici 6 săptămâni în capitala Bavariei, la 17 iunie, în compania galben-albaştrilor statului bananier eşuat în deturnarea sa de către agitatorii spiritelor războinice în ideea împungerii prin gard a Marelui Urs.
Cât se poate de profitabilă aţâţare pentru conturile complexul industrial militar, căruia absolut puţin că-i pasă, ba dimpotrivă, depăşirea jumătăţii de milion de tineri de rând ucişi ca „miei la tăiat”, împinşi înadins la înaintare în acest scop de către guvernul marionetă zionist-nazist, o întreagă „floare” viitoare spulberată cu bună ştiinţă, încât îţi şi spui că noroc cu sportul şi recrutarea în masă de personal de către cluburile în general vestice, prevenind implicit măcar câteva alte dispariţii de prisos prin tranşee.
Vecinii carpatini cu morţii lor cu puşca-n mână bătând spre milion în 2 ani şi ceva de prefabricată depopulare forţată şi extirpată de orice Dumnezeu, încât te şi întrebi cât de mare ar fi contraperformanţa ca România să păşească la UEFA Euro 2024 cu stângul în faţa tinerilor unei naţii confruntându-se cu o asemenea autodevorare, alţii cu păcatele lor mai mici, pomenite vehement în a doua zi de Paşte prin glasul tribunei subcarpatine la o întâlnire obscură din grupa a II-a valorică a aşa-zisei SuperLigi sub egida LPF, în chiar penultima sa etapă, înaintea spargerii târgului.
Iar cum spectatorul jocului de fotbal ar trebui în mod normal să rămână suveran, este de dat citire vocii tribunei, mai ales că s-a manifestat în prima zi a Săptămânii Luminate.
Pe drept tăioasă şi nemiloasă la necaz luni după-amiază pe „Municipalul” Sibiului, la chiar ultima apariţie acasă a lui Hermannstadt în play-out, despărţire aducând o cât se poate de rea ultimă impresie: 0-1 cu ultima clasată, ACSM Politehnica Iaşi.
Care codaşă ameninţată cu retrogradarea directă pierduse pe rând absolut toate deplasările din play-out, prin a înscrie în acele 4 eşecuri un singur gol, pe când sibienii care încheiau sezonul regulat la doar 3 puncte şi două trepte în urma campioanei Farul şi aşadar a locurilor de play-off 1-6, nu mai cedaseră pe Cibin de aproape 10 luni, demarând în play-out cu un 3-0 victorios pe „Municipal” şi rămânând imbatabili pe propriul gazon în cele 4 apariţii din „zona 7-16”, astfel încât îi deţineau şi şefia după rundele a patra şi a şasea, în cea de-a şaptea mai semnând un triumf la zero acasă.
Unde să se fi înnecat pur şi simplu elevii lui Măldărăşanu aidoma ţiganului la mal? Sau ochii vigilenţi ai simpatizanţilor i-au descoperit cu cioara vopsită?
Cine se scuză, se acuză, iar în a treia zi de Paşte clubul Hermannstadt a şi reacţionat cu un aşa-zis „demers de transparenţă”, mergând până-ntr-acolo încât să solicite prezentarea de „dovezi organelor abilitate!” Asta tuturor celor „care au îndrăznit să lanseze acuzaţii de <blat> în spaţiul public…”
Şi dacă n-o fac, atunci ce, mai exact?
Se adaugă şi acest caz, precum nenumăratele din ultimii peste 4 ani, celor catalogate drept „teoria conspiraţiei”? Acest cel mai la modă fals termen perfid ticluit din timp tocmai pentru a discredita şi demonta orice dezbateri necesare şi pertinente despre relele reale ale deşertăciunii umane, cu minciuna şi corupţia sa morală, ducând la felurite nelegiuiri, din arena sportivă şi până în străfundurile celor mai tenebroase conflicte.
La vârful ierarhiei era deja mai limpede din sâmbăta de 27 aprilie, când liderul din play-off, FCSB, îşi fructifica cu 2-1 (1-0) pe Arena Naţională penultima apariţie acasă a sezonului, tocmai în dauna campioanei de pe locul secund, Farul, şi o lăsa astfel în urmă la o diferenţă de puncte insurmontabilă în ultimele 3 runde, asigurând readucerea titlului naţional în Bucureşti după 9 ani în care trofeul a tot dat rondul provinciei.
Mult mai agitate însă apele evitării retrogradării, ba chiar şi a barajului de menţinere în SuperLiga cu „caşcavalul mai gros”, cum precipitată a devenit şi pasarea trofeului intern, de la CFR Cluj la Farul iar în 2024 roş-albaştrilor lui Gigi Becali, nu departe de situaţia din 2015-2018, patru ediţii în care trofeul se plimba pe la tot atâtea cluburi, în ordinea Steaua, Astra Giurgiu, Viitorul Constanţa, CFR Cluj. Tot 4 deţinându-l pe rând şi între 2006 şi 2009, plecând tot de la Steaua, către Dinamo, CFR Cluj şi „buturuga mică” a lui Dan Petrescu, Unirea Urziceni, dintr-un judeţ care oferă din nou primei scene un club surpriză, Unirea Slobozia, campioană în avans în Liga 2.
Eşalon în care sibiana Hermannstadt se regrupa un singur sezon, 2021-2022, după care a revenit cu forţe proaspete în elita în care rula chiar 3 ediţii consecutive cu începere din 2018, anul trecut încheind sezonul regulat pe locul 11, în primăvara aceasta chiar pe 8, după ce înaintea ultimelor 3 etape era plasată tocmai pe o treaptă de play-off, în 1-6.
Grupă I valorică neschimbată în cele din urmă de la un an la altul, în premieră cu aceeaşi componenţă pentru două campanii la rând, şi-n care noua campioană a suferit în a doua zi de Paşte abia prima sa înfrângere la al optulea pas în play-off, dar fiind deja cu sacii în căruţă la ieşirea la Craiova, 2-0 pentru Universitatea, alb-albastră din cvintetul celor cu măcar deja câte 3 eşecuri fiecare.
AFC Hermannstadt l-a suferit tot pe-al treilea, dar de departe şi cel mai suspect fără termen de comparaţie pentru proprii simpatizanţi, când le era acestora lumea mai dragă, la despărţirea oficială până la vară de favoriţi, care se mândreau cu cel mai mic număr de goluri încasate în primele 7 etape din play-out, numai 5.
Încă unul stârnind scandările „Demisia!” şi „Ruşine să vă fie!”, prelinse ulterior pe aşa-zisele „reţele de socializare”, chiar „în vitrina” oficială a clubului de pe Cibin, săgeţile fiind ascuţite şi usturând rău, de unde şi reacţia „transparentă” a grupării.
Şi ce s-a comentat pe-acolo?
„O echipă mică, mică, mică, şi aşa o să rămână, caractere zero şi lipsă totală faţă de meseria lor şi de <proştii> care plătesc bilete sau abonamente… RUŞINE”
„Am fost astăzi nişte proşti cu fulare la gât, care participau la un concert nu live, doar play back; bravo mă, data viitoare măcar serviţi suporterii cu o apă, băi! Nici noi nu suntem chiar aşa de încuiaţi; bravo, mă! Aşa e sportul pentru voi, pentru noi e puţin altfel”
„Unde e capra? La Sibiu”
„Într-un fotbal sănătos, ambele echipe ar trebui retrogradate! O ruşine de fotbal!”
„RUŞINE. Dacă acţionarii nu penalizează echipa şi staff-ul după acest joc, înseamnă că totul e făcut cu acordul lor!”
„Penalizaţi” fiind cei care şi-au vărsat năduful, solicitându-li-se a prezenta „dovezi”, şi nu oricui, ci, conform limbajului de lemn pomenind despre „transparenţă”, taman „organelor abilitate”.
Cei cu „transparenţa” mai adăugând că „Altfel, noi ştim că nu merităm să fim acuzaţi pe nedrept şi în «bătaie de joc»”, ceea ce-ar trebui să determine opinia publică să-şi facă autocritica şi să nu mai alimenteze „teoriile conspiraţiilor”.
Ori nu chiar aşa şi dădăceşte la nesfârşit populaţia casta atotcunoscător conducătoare?
Indiferent însă de substraturile obscurei întâlniri din demisolul primei scene, realitatea e că, absolut deloc de mirare, străveziul fotbal intern şi-a ridicat expert poalele-n cap şi de Paşte, iar la urma urmelor „Nu iese fum fără foc”.
Un crâmpei din mizeria de fotbal românesc, caravana mergând însă imperturbabil înainte, mereu strunită de impetuoşii fără dubii ce întreţin interesul în jurul unei întreceri incapabilă în general a furniza scenei externe reprezentante în eurocupe după podul prea îndepărtat al serii de 31 august, făloasă caravană având însă acum şi-un duet toboşar-trompetist la înaintare, preaslăvind prezenţa în cadru a „tricolorilor” la turneul final.
Fără a preciza însă şi „compania selectă” din Germania, în patrulater într-adevăr cu Belgia, dar pe de altă parte şi cu Slovacia şi galben-albaştrii statului bananier eşuat înspre milionul de tineri cu bună ştiinţă sacrificaţi fără rost în doar 2 ani şi ceva de dragul psihopaţilor surâzându-le să asmută de la distanţă aţâţarea prin gard a Marelui Urs.
Încât ai zice, la asemenea „companie selectă”, că o fi vreun „Eurovision” cu minge rotundă şi nu ni se dă de ştire.
De unde că, la ditamai camuflajul în formă continuată, de diferite tipuri şi în felurite situaţii, una câte una conspiraţii de-a binelea şi-n toată regula, tinzi să asculţi vocea mai cristalină şi pură a tribunei. Fanul de vreme rea, ultim bastion ceva mai pur în „noua normalitate” pe cale de a-i veni de hac.
Iar celui sibian nu-i cade nicicum oferta federală de miercurea viitoare, când „Municipalul” de pe Cibin va găzdui finala ediţiei în curs a Cupei României, între o nou-promovată în Liga 2 fără drept de promovare şi-n elită, Corvinul 1921 Hunedoara, şi o nou-promovată în SuperLiga, Oţelul, inedite prezenţe în meciul cu trofeul pe masă, pierdut aşadar de Sepsi, câştigătoare a precedentelor două campanii.
Dar va urmări fanul sibian ce se va alege sâmbătă de ieşeni în ultima etapă din play-out, cu două locuri de evitat spre Liga 2, cu încă două de evitat spre barajul de supravieţuire în Liga 1, bătând într-adevăr la uşă vremea barajelor.
Mai puţin unul, scos de FRF din „meniul” ediţiei în curs a Ligii 2, cel al menţinerii în eşalonul secund, între antepenultimele clasate în grupele de play-out, ca o mânuşă pentru CSC Dumbrăviţa, actualmente tocmai pe o treaptă de baraj, de pe care şi-ar fi bătut capul tur-retur cu gorjenii lui Sarcină, deja în vacanţă înaintea rundei finale de sâmbătă, în care nu mai au de jucat.
Mai mult de jucat având terţ divizionarele constrânse a trece prin furcile caudine ale barajelor de promovare în Liga 2, cu semifinale şi finale în dublă manşă, o întreagă şandrama federală cu tot cu un turneu ulterior de recalificare, alocat învinselor în ultimele acte.
Pe de altă parte, cu toată prelungirea nesănătoasă a sezonului, o eventuală mânuşă potrivită pe mâna uneia dintre învinsele din cele 5 finale, nefiind exclus ca în asemenea calcule să intre şi timişene precum CSC Ghiroda şi Giarmata Vii ori Politehnica Timişoara.
Sortite pare-se a se vedea mai întâi pe „Electrica” în semifinalele barajului, verdict ce s-ar putea contura deja în Săptămâna Luminată, în funcţie de rezultatul de vineri seară al întâlnirii de pe „Emilian Pavel”, cu ACSO Filiaşi vizitatoare.
Ghirozenii lui Bălu fiind pe punctul, chiar la un singur punct distanţă, de a câştiga în premieră faza play-off în Liga 3, după ce au bisat deja triumful din 2022 la finele sezonului regulat, atunci cu Leucă la cârmă. Pas înainte drept semn că le-a priit aerul seriei sud-vestice, taman până-n Bănie şi aşadar mai puţin comprimat decât în corsetul strâns al Seriei 8, vestică.
Iar luna viitoare, cât să nu înceapă „Euro”, va face lumină, dacă timişenii din comuna periurbană vor urma într-adevăr ascensiunea dumbrăviţeană din 2022, atunci şi-n detrimentul celor de pe „Emilian Pavel”.
Până atunci însă, s-a dovedit din nou şi luni, fie şi de la ora 15, că-n fotbalul intern se poate lăsa negura chiar şi la începerea Săptămânii Luminate. Un fenomen tot mai îndepărtat de propria-i curăţire.
Iar dacă nici măcar după Înviere, atunci când?
Speranţa moare însă întotdeauna ultima în rătăcita tranziţie către nicăieri, cu banul ca rău suprem şi absolut, tinichea de coada Dracului gol.
