Vulturii Lugoj, obiectiv atins: calificarea în play-off

Vulturii Lugoj a câştigat ultimul meci acasă din returul seriei a IV-a în Liga 3, 2-1 (1-1) cu Jiul Rovinari, club suspendat cu 18 puncte, asigurându-şi astfel prezenţa în play-off, între cele mai bune 6 formaţii din serie, laolaltă cu celelalte timişene, din nou învingătoare astăzi pe linie, ca şi vinerea precedentă.

Ardelean a deschis scorul din lovitură liberă de la 20 de metri, la mijlocul primei părţi, iar după ce Jiul a egalat înaintea pauzei, Stoica a scăpat singur spre poartă şi i-a readus pe timişeni în avantaj, în minutul 57.

Gorjenii egalau pe fondul unor greşeli în lanţ ale defensivei gazdă, cu capacul pus de gafa lui Loga, la unica fază de poartă a celor din Rovinari.

„Fără exagerare, trebuia să fie 8-1 sau 9-1, pentru că am avut ocazii rarisime, pe când Jiul nu ştiu dacă a călcat de două ori în careul nostru, în prima parte. Sunt mulţumit de băieţi şi de joc, au avut atitudine, doar că au ratat prea mult!”, a spus Ilie Rotariu, antrenor al lugojenilor, care vor încheia returul în Gorj, la Turceni, vinerea viitoare.

*

CS Vulturii 2009: Iordache – Vlădia, Ştreangă, Loga (46, Roman), Neagu – Precupanu, Rogozinaru (85, Ivaşcu), Ploscariu, Ardelean (90, Dobra) – Radosav (46, Hîrdău), Stoica.

Dragostin – Ţoţu, Marta, Pop.

Miculescu a absentat din raţiuni medicale în vreme ce Ştreangă, Vlădia şi Ploscariu, acumulând 4 cartonaşe galbene, nu vor evolua în deplasarea la Turceni.

Rezultatele şi ierarhia, pe coloana dreaptă.

*

Rezultatele etapei a 21-a:

Vulturii Lugoj – Jiul Rovinari 2-1: Ardelean (21), L. Stoica (57) – Mainerici (40);
FCM Reşiţa 2012 – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 0-5: Silaghi (14, 28), Hodiş (48), Z. Radu (65), Zurbagiu (76);
Pandurii II Târgu Jiu – FC Hunedoara 0-1: Dârvaru (5);
Muncitorul Reşiţa – Millenium Giarmata 0-2: Leucă (20 – pen.), M. Călin (40);
FC Caransebeş – FC Avrig 3-0: oaspeţii, excluşi din campionat pentru două neprezentări. Ştiinţa Turceni a stat.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + 6 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: