
După un an 2018 în care, din 15 medalii decernate la Campionatul Național de popice masters, rezervat veteranilor, opt au fost cucerite de CS Buziaş, grupare antrenându-se la Hunedoara dar și în Ungaria, la Szeged, deoarece nu deține piste proprii, unul dintre performerii timișenilor, Aurel Deheleanu, va participa anul viitor în luna februarie la Campionatul European pentru veterani. Bănățenii se clasau pe locul 2 la ultima ediţie a ”Naționalului”, derulată la arena de popice ”Siderurgica” din Hunedoara.

Sala ”Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe a găzduit în februarie 2017 primul turneu final al Cupei României la baschet feminin într-un format cu 8 echipe, după ce până anul trecut sferturile s-au disputat tot în dublă manșă, iar Andreea Vlase a consemnat pentru Sporttim de la fața locului, meci de meci pe marginea evenimentului din județul Covasna, totul culminând cu apelarea la proba video pentru desemnarea câștigătoarei în actul final. Iată derularea competiției în ordine cronologică, de menționat fiind că doar două echipe din Liga Națională nu au participat la întrecere, în vreme ce formația gazdă a fost norocoasă la tragerea la sorți și a acces direct la turneul final, tot fără joc ajungând în Final 8 și CSM Târgoviște după ce a beneficiat de retragerea lui CSU Alba Iulia...
Etichete All Star Game, baschet feminin, CSM Târgoviște, Cupa României, Final 8, Foto, MVP, Pesovic, Porsche Poole, reportaj, sport
|

Echipele din Serbia au câștigat ambele întreceri ale seniorilor la Cupa Timișoarei, organizată în cadrul sărbătoririi zilei orașului. Naționala feminină a țării vecine s-a impus în finală în fața unei echipe românești la care a evoluat și timișoreanca Andra Haas. La masculin podiumul a fost în totalitate sârbesc, cu ELBA Timișoara pe locul 4. Orarul anunțat inițial a fost dat peste cap după ce suprafața de joc a ajuns târziu, iar meciurile din faza eliminatorie s-au disputat cu o lumină slabă. Copiii au jucat până la urmă pe terenul UVT-ului, iar concursul seniorilor a început cu trei ore mai târziu, astfel că finala băieților s-a încheiat aproape de miezul nopții. Dar iată toate amănuntele, conform consemnării Andreei Vlase de la faţa locului...

Ioan Dan Gașpar a ajuns în Spania dar nu la destinația finală, punând punct în avans, vineri 1 aprilie, călătoriei sale pe bicicletă Timișoara - Madrid. Medicul stomatolog timișorean n-a mai rulat până la capătul rutei propuse ci a tras pe dreapta, împărtășind cu noi decizia de a renunța. Ionuc a ajuns în Barcelona, unde în acest deceniu alerga popularul maraton, dar n-a mai completat în cele din urmă pelerinajul ciclist, abandonând pesemne mult mai călit și în mod cert chiar mult mai înțelept. De-aici, din comoditatea scaunului de la birou, îi spun ca unul știind prea bine cât de anevoios poate fi câteodată să duci de exemplu un maraton la bun sfârșit, că a izbutit un lucru demn de admirat doar prin temeritatea de a fi pornit la drum, scuturând inerția, conveniențele și tot ceea ce este de fapt banalul cotidian. Dar să-l lecturăm și pentru ultima oară, după ziua cea mai scurtă, a 19-a.

Ce-ați făcut începând de luni 14 martie? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și este deja în cea de-a treia săptămână pe drumuri europene, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 6 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, seara, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 18, în care a intrat în țara de destinație a pelerinajului său ciclist cu 3 steaguri la purtător. Din Barcelona, unde alerga nu demult maratonul, spre centrul țării...

Ce-ați făcut începând de lunea trecută? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și este deja în cea de-a treia săptămână pe drumuri europene, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 6 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, seara, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 17, în care a intrat în țara de destinație a pelerinajului său ciclist cu 3 steaguri la purtător. Come-back în Barcelona, unde alerga nu demult maratonul...

Ce-ați făcut începând de lunea trecută? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și a început deja a treia săptămână pe drumuri europene, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 5 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, seara, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 16.

Ce-ați făcut începând de lunea trecută? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și a început deja a treia săptămână pe drumuri europene, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 5 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, seara, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 15.

Timișoreanul care a plecat pe bicicletă spre Madrid a descălecat pentru o zi din șa, la finele celei de-a doua săptămâni, dar jurnalul său de călătorie nu rămâne cu o filă albă. Ioan Dan Gașpar scrie în ziua liberă...

Ce-ați făcut începând de lunea trecută? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și deja nu mai socotește zilele în cifre, ci în numere, pe drumuri europene, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 5 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 13.

Ce-ați făcut începând de lunea trecută? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și deja nu mai socotește zilele în cifre, ci în numere, pe drumuri europene, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 5 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre restul zilei 11, de joi, și ziua 12.

Ce-ați făcut începând de lunea trecută? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și deja nu mai socotește zilele în cifre, ci în numere, pe drumuri europene, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 4 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 11.

Ce-ați făcut începând de lunea trecută? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și deja nu mai socotește zilele în cifre, ci în numere, pe drumuri europene, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 4 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 10.

Ce-ați făcut începând de lunea trecută? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și este deja în cea de-a doua săptămână pe drumuri europene, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 4 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 9.

Ce-ați făcut începând de lunea trecută? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și a început deja a doua săptămână, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 4 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Polisportivul bănățean Ioan Dan Gașpar e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 8.

Ce-ați făcut începând de luni dimineață? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și a încheiat deja o săptămână, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 4 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Iar jurnalul său devine tot mai captivant, în nota provocărilor, tot mai mari. Dar după cum se destăinuia în urma uneia din precedentele sale încercări de succes, pe la maratoane sau IronMan, ”o zi pe care aș retrăi-o la fel și la nesfârșit”, e de așteptat că medicul stomatolog timișorean știe bine a strânge din dinți. Polisportivul bănățean e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 7.

Ce-ați făcut începând de luni dimineață? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și e deja departe, încropind totodată etapă de etapă, acum prin 4 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Iar jurnalul său devine tot mai captivant, în nota provocărilor, tot mai mari. Dar după cum se destăinuia în urma uneia din precedentele sale încercări de succes, pe la maratoane sau IronMan, ”o zi pe care aș retrăi-o la fel și la nesfârșit”, e de așteptat că medicul stomatolog timișorean știe bine a strânge din dinți. Polisportivul bănățean e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 6.

Ce-ați făcut începând de luni dimineață? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și e deja departe, încropind totodată etapă de etapă, prin 3 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Iar jurnalul său devine tot mai captivant, în nota provocărilor, tot mai mari. Dar după cum se destăinuia în urma uneia din precedentele sale încercări de succes, pe la maratoane sau IronMan, ”o zi pe care aș retrăi-o la fel și la nesfârșit”, e de așteptat că medicul stomatolog timișorean știe bine a strânge din dinți. Polisportivul bănățean e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja. Astăzi, despre ziua 5.

Ce-ați făcut începând de luni dimineață? Ionuc a pedalat, cu plecare din Timișoara și destinația Madrid, și e deja departe, încropind totodată etapă de etapă, prin 3 țări, și un reportaj de călătorie. Îl trimite negreșit, pe seară, pentru cititorii Sporttim. Iar jurnalul său devine tot mai captivant, în nota provocărilor, tot mai mari, cum a fost cazul acestei a patra zi, joi 17 martie. Dar după cum se destăinuia în urma uneia din precedentele sale încercări de succes, pe la maratoane sau IronMan, ”o zi pe care aș retrăi-o la fel și la nesfârșit”, e de așteptat că medicul stomatolog timișorean știe bine a strânge din dinți. Polisportivul bănățean e una cu șaua bicicletei pentru a cutreiera Europa până la Madrid, urmând a alerga apoi, în aprilie, la întoarcere, și semimaratonul Budapestei, toate ca ”încălzire” pentru turul lumii pe două roți, tentativă creionată cu începere din 2017. Și până atunci și-o găsi și companie de drum, căci admiratori are deja.

Povestea lui Ionuc continuă. Jurnalul este deja la pagina a treia şi devine tot mai interesant. Alte impresii şi fotografii, şi astăzi tot din Ungaria, pe drumul său din capitala Banatului spre ţărmul Atlanticului, în Spania. Polisportivul amator timişorean Ioan Dan Gaşpar, un medic stomatolog, tocmai a luat de luni în piept drumurile Europei, pe bicicletă, şi ne scrie la încheierea fiecărei zile. Să-l lecturăm. Iar începând de astăzi jurnalul său pe două roţi e găzduit în rubrica fixă Reportaj...

AllStar Game-ul fetelor s-a disputat în acest an la Brașov la o zi după decernarea Cupei. Nordul, cu Ancuța Stoenescu și Annemarie Părău în componență, a câștigat meciul stelelor cu 106-97, pe sferturi:28-26, 35-22, 27-25, 16-24. Sudul a câștigat concursurile individuale, cu Biljana Pesovic luând premiul la aruncările de trei puncte și Ana Ferariu pe cel de la concursul de îndemânare. Echipa care i-a avut în componență pe Dan Calancea și Gabriela Irimia și-a adjudecat întrecerea unde antrenorii au aruncat libere, fetele de la trei puncte și copiii din apropierea panoului. Sala a fost mai goală ca la final 4-ul Cupei, deși intrarea a fost liberă spre deosebire de competiția eliminatorie unde s-a intrat pe bază de bilete. Un reportaj de sub Tâmpa...

Universitatea Politehnica Timișoara a împlinit la mijlocul săptămânii trecute 95 de ani de existență și a marcat aniversarea printr-o săptămână de evenimente. Vineri a fost „ziua performanței sportive în Politehnică”. Atunci a avut loc și o cursă în care s-au alergat 95 de tururi, câte unul pentru fiecare an de existență. Pe 11 noiembrie 1920 regele Ferdinand I semna decretul regal prin care se puneau bazele institutului de învățământ superior. Politehnica a sărbătorit aniversarea celor 95 de ani printr-o săptămână de evenimente. Luni a fost ziua porților deschise, marți a fost ziua performanței studențești și a parteneriatului, iar miercuri 11 noiembrie a fost „Dies Academicus: Universitatea Politehnica Timișoara, 95 de ani”. Joi a avut loc celebrarea anului internațional al luminii la Timișoara, iar ziua de vineri a fost dedicată sportului.

Aproape 100 de bicicliști au răspuns prezent invitației de a pedala cu familia UVT joi la prânz. „Plutonul” a plecat după ora 12 din fața clădirii principale a Universității de Vest și după ce traseul a fost modificat a revenit la locul de start și sosire. Participanții au primit tricouri și diplome, a avut loc și o tombolă și s-a făcut și consacrata poză de grup. Acțiunea care s-a ținut chiar de ziua UVT face parte din Unisportvest.

Sala Mircea Albu din Timișoara a găzduit miercuri dimineață normele de control pe care baschetbaliștii de la categoriile U 18 și U 16 sunt obligați să le treacă pentru a putea participa la turneele semifinale și finale. Echipele U 18, respectiv U 16, de la Clubul Sportiv Școlar Bega Timișoara au început probele la ora zece, iar ceva mai târziu li s-au alăturat fetele de la Arad și Oradea. Formațiile care nu pot să alinieze 7 jucători care să îndeplinească baremul își pierd dreptul de participare în faza următoare.

La 3 ani după retragerea handbalului masculin lugojean, unul de tradiţie la nivel naţional, de pe semicercul divizionar de seniori, CSŞ Lugoj împărtăşeşte din fericire germenii speranţei pentru o reînnodare nu peste multe sezoane a bunului obicei ca municipiul de pe malurile Timişului să se alinieze din nou în Divizia A. „Pepiniera” Clubului Sportiv Şcolar e tot mai consistentă, numeric şi valoric, după cum ne-a explicat în exclusivitate, spre încheierea turneului juniorilor III, găzduit de vineri de CSŞ Lugoj, profesorul Nicolae Băban, ex-jucător polist antrenând grupele de juniori II şi III.
Etichete Adi Rădoi, CSM Lugoj, CSŞ Lugoj, CSS Lugoj juniori 1, handbal juniori, handbal masculin, juniori III, LTTV Reşiţa, Nicolae Băban, reportaj, sala Lavinia Miloşovici, sport, turneu juniori III
|