Poli Timişoara

Galeriile salvează colocviul studențesc, echipele și centralul cad examenul, dar mai ales ”violeții”: ”U” Cluj – Politehnica Timișoara 3-0 (3-0). FOTO

Alb-violeții Timișoarei au început cum nu se poate mai rău sezonul 2021-2022 al Ligii 2, cu 3 goluri încasate în primele 35 de minute ale colocviului studențesc televizat de la ora 18 și un penalty refuzat la 1-0 pentru gazde, bănățenii consolându-se în schimb că i-au avut aproape trup și suflet pe suporteri, cu un recital ca-n zilele lor bune în peluza Cluj Arena, salvatori ai situației alături de omologii ardeleni într-un stadion altfel ca și gol, reamintind așa-ziselor ”autorități” că sportul este un spectacol-eveniment creat pentru și prin iubitorii săi, ceea ce nici cei cu deținerea drepturilor de difuzare nu vor să înțeleagă. Motiv pentru care au fost taxați verbal, de luat la bani mărunți fiind și jocul în sine, cel mult șters, dar și gafa centralului din minutul 30. Iar peste alte nici 5 minute avantajul alb-negrilor se tripla: Universitatea Cluj - Politehnica Timişoara 3-0 (3-0).
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Politehnica Timișoara înaintea startului în deplasare la Cluj. Declarații: președintele de club Șerban, antrenorul Toma și căpitanul Mera

Clubul alb-violet, unicul din actuala componență a Ligii 2 care a participat la toate edițiile eșalonului secund din anul 2016 încoace, se află așadar înaintea celui de-al șaselea sezon consecutiv în a doua divizie a țării, sezon pe care îl va aborda cu deplasări consecutive în seri de marți la oponente cu pretenții, mai întâi mâine de la ora 18 la Cluj cu ”Șepcile roșii” universitare alb-negre iar săptămâna viitoare la Călărași. Gruparea bănățeană s-a apropiat în această vară de rădăcina denumirii sub a cărei titulatură este mediatizată de ani buni în categoria ”Poli Timișoara” a secțiunii Fotbal din Sporttim, trecând la Politehnica fără prefixul ASU, poliști căutând în schimb să nu uite că nu demult anul acesta jucau în play-off-ul Ligii 2, cu vedere spre elită. Datele s-au mai schimbat, caz valabil și pentru Universitatea de sub Feleac, context în care penultimul duel al etapei inaugurale se anunță a fi atractiv. 
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica Timişoara – Club Atletic Oradea 4-0 (2-0): FOTO + declarații

Într-o săptămână la începutul căreia ”violeții” au aflat că vor juca mai multe meciuri în deplasare decât pe teren propriu în sezonul regular al noii ediții 2021-2022 a Ligii 2, dintre care nu mai puțin de 3 afară în primele 4 etape, și anume în ordine la Cluj, Călărași și Constanța, pe când prima partidă acasă se lasă așteptată până în 14 august, cu FC Buzău, bănățenii au trecut astăzi la scor de o formație din eșalonul inferior: ASU Politehnica Timişoara - Club Atletic Oradea 4-0 (2-0). 
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Unic gol din penalty în jocul-școală al alb-violeților

Echipa formată preponderent din sportivi în trial a câştigat cu 1-0 azi dimineaţă pe arena "Ştiinţa" meciul de pregătire în care au fost văzuţi în acţiune jucătorii aflaţi în probe la ASU Politehnica Timișoara, avându-i oponenţi pe juniorii de la grupele 2003, 2004 şi 2005.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Constituirea noii societăți pe acțiuni, oficializată. Societatea Sportivă Universitară Politehnica Timișoara SA, prezentată public

Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit vineri de la ora 11 o conferință de presă referitoare la constituirea și planurile de viitor ale Societății Sportive Universitare Politehnica Timișoara SA, la eveniment fiind prezenți Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, precum și membrii board-ului de conducere al noii societăți pe acțiuni, printre care Viorel-Aurel Șerban, președintele Asociației Clubul Sportiv ASU Politehnica, Cristian Romonița, reprezentantul Asociației Druckeria, Cosmin Contra, fost jucător și antrenor la Politehnica Timișoara, Gheorghe Iova, director general la Cramele Recaș, și Dușan Filipaș. Capitalul social subscris la constituirea societății pe acțiuni este împărțit în 1.000 de acțiuni nominative, 90% reprezentând contribuția Asociației Clubul Sportiv ASU Politehnica, iar 10% cea a Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ASU Politehnica, reunire estivală. Toma: ”Încercăm zilele viitoare să aducem jucători la valoarea lotului.” Sâmbătă, joc-școală ”pentru alegerea celor mai bune soluții pe pozițiile de 2001 și 2003”

Alb-violeții au început în această dimineață pregătirile de vară în vederea abordării sezonului 2021-2022, primul sosit la ora 9:45 fiind tocmai noul antrenor principal Dorin Toma, care s-a referit de astă dată la aspecte legate de lotul de jucători, după ce ieri era prezentat oficial de ASU Politehnica.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Dorin Toma, noul antrenor al lui ASU Politehnica. ”Corespunde din toate punctele de vedere profilului de antrenor pe care noi îl căutam în acest moment al clubului”

ASU Politehnica l-a prezentat oficial astăzi de la ora 11 pe noul antrenor principal al echipei de seniori din Liga 2, maramureșeanul Dorin Toma, în cadrul unei conferințe de presă organizată de clubul timișorean la parterul Căminului 1MV de lângă arena ”Știinţa” și la care au mai participat Viorel Șerban și Marius Cociu. Fostul jucător de la CFR Cluj a semnat pe un sezon, cu opțiune de renegociere pentru încă un an, vara viitoare.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , | Lasă un comentariu

Dan Alexa, cuvânt de încheiere la ASU Politehnica: ”Asta nu se poate cu doar câţiva oameni.” Cristian Romoniță: ”Până în ultima clipă am sperat că vom găsi o cale să continuăm”

După aproape 4 săptămâni de la remiza în Harghita care o lăsa pe ultimul loc în play-off la finele Ligii 2, ASU Politehnica a venit în sfârșit și cu altceva decât șprițuri slabe a la Recaș pe recomandări federale sau vernisaje centenare fără titlu național în palmares, și anume cu acel cuvânt de încheiere promis de Dan Alexa dar și lăsat mult, mult în așteptare după respectivul 2-2 de la Miercurea Ciuc. Mai bine mai târziu decât niciodată.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica, din 2-2 în 2-2: egalează pe final în Harghita dar încheie pe 6

ASU Politehnica Timișoara a revenit de la 2-0 în ultimele nici 20 de minute ale deplasării din această seară la încheierea campionatului Ligii 2, remizând pentru a doua oară 2-2 în această săptămână, ultimă bună impresie dar insuficient pentru a urca pe locul 5 peste gazda AFK Csikszereda, care, spre deosebire de ”violeți”, deținea șanse matematice de calificare la barajul de promovare în Liga 1, cu condiția depășirii bănățenilor dar și a unei victorii acasă a fruntașei FC U Craiova 1948 cu Dunărea, ambele nematerializate. Ciucanii au sperat prin golurile ex-polistului Marvin Schieb și argentinianului Bauza din prima repriză, însă și-au marcat un autogol în minutul 71 iar căpitanul Ioan Mera a egalat cu capul în minutul 80 după o lovitură liberă: 2-2 (2-0). 
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

FOTO antrenament. ASU Politehnica joacă ultimul meci în play-off duminică în Harghita. Alexa: ”Pare așa, ilogic. Și mie mi s-a părut ciudat acest criteriu”

ASU Politehnica este singura grupare din play-off care nu mai deține șanse de baraj înaintea rundei finale în zona 1-6 a Ligii 2, programată duminică, ultimele șanse risipindu-se luni seară odată cu remiza acasă cu CS Mioveni, iar ieșirea prematură din cursă este datorată stipulării conform căreia la egalitate de puncte departajarea se efectuează în favoarea clubului mai bine clasat după turul sezonului regular, astfel încât, chiar dacă timișorenii ar învinge în weekend în Harghita iar Dunărea ar pierde la Craiova, ”violeții” egalându-i astfel la 43 pe cei din Călărași, elevii lui Pustai ar avea întâietate în baza celor 34 de puncte în primele 19 apariții din campionat, față de cele 32 ale bănățenilor. Care însă sunt și singurii din play-off fără victorie în deplasare în primele 9 etape din grupa I valorică, pe când gazdele lor din Miercurea Ciuc s-au impus în play-off strict în deplasare, inclusiv luni la Dunăre, menținându-se astfel în extremis în cursă.  
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ASU Politehnica – CS Mioveni 2-2 (1-1)

Fotografii realizate de Iosif Canea la meciul de fotbal ASU Politehnica - CS Mioveni, jucat luni de la ora 18:30 pe stadionul ”Dan Păltinișanu” din Timișoara în etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 2, penultima, și remizat 2-2 (1-1) după ce galbenii argeșeni de pe primul loc de baraj au egalat în urma unei lovituri libere și a unui corner în minutele 26 și 76 prin Vereș și Garutti, replici la reușitele ”violeților” Ivanovici și Ignea din minutele 15 și 55. Astfel, regățenii timișoreanului Alexandru Pelici și-au asigurat în avans prezența la barajul de promovare în Liga 1. Cronica jocului și declarația lui Dan Alexa, în consemnarea anterioară. 
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica, egalată în fiecare repriză din faze fixe de Mioveniul lui Pelici

Alb-violeții Timișoarei au abordat în această seară ultimul meci acasă din play-off cu șansa în plus de accedere la baraj conferită de rezultatul primului joc al zilei, de după-amiază, Dunărea - Csikszereda 0-2 (0-0) la Călărași, un râvnit triumf bănățean cu CS Mioveni apropiind-o pe ASU Politehnica la două puncte de argeșeni și la unul singur de dunărenii lui Pustai înaintea rundei finale de sâmbătă, însă ceea ce au reușit oaspeții lui Alexandru Pelici în prima repriză au izbutit apoi și în minutul 76 după un corner prin înaltul Garutti, intrat la pauză, și anume să egaleze, lăsându-i pe Mera și compania pe ultimul loc în 1-6: 2-2 (1-1). Gazdele au fost așadar în graficul celui de-al treilea succes consecutiv cu 2-1 pe ”Dan Păltinișanu” însă nu i-au depășit în cele din urmă pe galben-verzi nici la a treia încercare în acest campionat al Ligii 2, remizând de două ori pe Bega, ceea ce a asigurat matematic Mioveniului prezența la baraj, chit că i-a retezat complet șansele promovării directe în Liga 1, în favoarea Rapidului...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica, unică soluție pentru baraj: victoria cu Mioveni, de pe 3. Alexa: ”Să păstrăm evoluțiile bune din ultimele 3 jocuri”

ASU Politehnica este încă la mâna ei cum s-ar spune înaintea ultimei săptămâni din play-off în Liga 2, însă numai cu varianta victoriei luni seară acasă cu ocupanta locului 3, CS Mioveni, de care s-ar apropia în acest caz la două puncte. Doar un deznodământ favorabil în această penultimă etapă i-ar menține așadar pe timișoreni în cărți în raport cu argeșenii și în runda finală de sâmbăta viitoare, cu ”violeții” în Harghita și elevii lui Pelici acasă cu Rapid. Iar bănățenii ar mai putea spera și că la startul ultimei apariții acasă de luni vor fi recepționat buna veste a unei surprize în primul meci al zilei, de la ora 16 la Călărași, Dunărea - Csikszereda, în care un ”2” i-ar pironi pe băieții lui Pustai la 43 de puncte, față de 41 ale ciucanilor. Se fac calcule încă, poliștii de la 39 de puncte...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica, tot fără gol marcat și în penultima deplasare din play-off, în 10 la Buftea de Ilfov. Coza nostra din Cernica de Ilfov apăra cauza Rapidului București: ”Un arbitraj, o rușine!” I-a, i-a FRF cu delegările

Alb-violeții Timișoarei și-au pus toate speranțele în această seară în cea de-a patra deplasare din play-off-ul Ligii 2, la ocupanta locului 2, Rapid, dar n-au înscris nici la Buftea, precum la Călărași, Craiova și Mioveni, cel care îi ”îngropa” în minutul 90 al întâlnirii tur de pe ”Dan Păltinișanu”, Antonio Sefer, marcând unicul gol la mijlocul reprizei a II-a, după ce bănățenii jucaseră fără Bocșan încă dinaintea mijlocului primei părți, eliminat cu cântec la o fază în care bucureștenii s-au ales cu un penalty însă ratat, în continuarea unei alte faze în care băieții lui Alexa solicitau o lovitură de la 11 metri. 1-0 (0-0) care echivalează cu 10 puncte avans ale giuleștenilor față de poliști, ieșiți matematic din cursa promovării directe, dar nu și din cea pentru baraj, handicapul fiind de 4-5 puncte față de ocupantele locurilor 3-4, CS Mioveni - luni seară vizitatoare pe ”Dan Păltinișanu” și Dunărea Călărași.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Alexa (ASU Politehnica): ”E important să avem o organizare foarte bună, determinare şi curaj în momentul în care avem mingea.” Plazonja: ”Mergem cu un moral bun la Rapid”

Play-off-ul Ligii 2 este în fața liniei drepte spre final, miercuri și joi fiind programată antepenultima etapă, luni după-amiază penultima iar sâmbătă 22 mai căderea de cortină spre finele săptămânii viitoare, ASU Politehnica având deplasări la singurele grupări din zona 1-6 în fața cărora n-a obținut nici un punct atât în sezonul regular cât și în turul acestei grupe I valorice, mai întâi joi seară de la ora 20:30 la a doua clasată FC Rapid, la Buftea, iar ulterior primirii lui CS Mioveni luni de la 18:30 pe ”Dan Păltinișanu”, ieșirea în Harghita. ”Violeții” merg în Ilfov după victoriile acasă cu 2-1 cu Dunărea Călărași și liderul FC U Craiova 1948, pe când Rapid va aborda mijlocul returului în play-off după a doua deplasare pierdută la rând, 3-2 vineri seară la Călărași, duelul dintre ”vișinii” și bănățeni fiind al echipelor cu cele mai puține remize în primele 7 runde din zona 1-6.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ASU Politehnica – FC U Craiova 1948 2-1 (2-0) în play-off-ul Ligii 2

Fotografii realizate de Iosif Canea la meciul de fotbal ASU Politehnica - FC U Craiova 1948, jucat vineri de la ora 18:30 pe stadionul ”Dan Păltinișanu” din Timișoara în etapa a 7-a din faza play-off a locurilor 1-6 în Liga 2 și câștigat de alb-violeți cu 2-1 (2-0) prin golurile lui Axente și Codrea din minutele 17 din lovitură de la 11 metri respectiv 28, liderul reducând din handicap prin Compagno în minutul 47. Declarațiile și cronica, incluzând clasamentul detaliat la zi și programul până la finalul grupei I valorice, în consemnări anterioare. 
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica bate liderul și speră ceva mai mult la baraj: 2-1 (2-0). Craiova, prim eșec în play-off și primă șansă ratată de promovare înainte de termen

Alb-violeții au câștigat a doua oară la rând cu 2-1 și tot acasă, de astă dată în fața liderului învins în premieră în play-off, iar regula nescrisă a întrecerilor pe grupe valorice a fost activată, două victorii consecutive schimbând mult datele problemei, reintroducându-te în cărți. Timișorenii au deschis scorul din lovitură de la 11 metri în prima jumătate a reprizei I și s-au desprins deja în prima jumătate de oră, apropiindu-se astfel la numai 4 puncte de ocupanta locului 3 cu 3 etape rămase de jucat: ASU Politehnica - FC U Craiova 1948 2-1 (2-0).
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Alexa, 2-1 ASU Politehnica: ”E o victorie foarte importantă, Craiova nu a pierdut de foarte mult timp”

ASU Politehnica a legat în premieră victorii în anul 2021, și tocmai când avea mai mare nevoie, la startul returului în play-off, și tocmai împotriva primelor două clasate după sezonul regular, depășite cu 2-1 pe ”Dan Păltinișanu”, în Vinerea Mare Dunărea Călărași iar în această seară liderul FC U Craiova 1948, de care ”violeții” s-au desprins la 2-0 în prima jumătate de oră, pricinuindu-i întâia înfrângere în zona 1-6, la al șaptelea hop: 2-1. Succes în urma căruia timișorenii au intrat cu șanse reale în cărțile locurilor de baraj iar antrenorul Dan Alexa a subliniat importanța victoriei.  
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Vine liderul U Craiova 1948. Alexa: ”Să jucăm cu dezinvoltură, să ne asumăm riscuri şi să avem încredere că putem bate pe oricine.” Denis Radu: ”Cred că vom arăta foarte bine”

Cu prima victorie la purtător la a 11-a încercare în întâlnirile directe din această ediție a Ligii 2 cu formațiile din play-off, 2-1 acasă în Vinerea Mare cu Dunărea Călărași, ASU Politehnica s-a reapropiat întrucâtva de locurile de baraj, la 3 puncte, puțin peste acel punct-două la care a navigat în primele 3 runde după ocupanta poziției a patra, imbold făcând-o să uite că deja nu mai deține absolut nici o șansă matematică pentru a prinde fotoliul fruntaș, ceea ce n-o împiedică în schimb s-o învingă vineri seară pe ”Dan Păltinișanu” pe unica trupă imbatabilă în cele 6 etape scurse din grupa I valorică, U Craiova 1948, care, din punctul ei de vedere, și-ar putea asigura promovarea directă în Liga 1 încă de la Timișoara, în cazul unei victorii coroborate cu un eșec al celor din Mioveni în Harghita, tot mâine, în partida inaugurală a rundei a VII-a. 
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ASU Politehnica – Dunărea Călărași 2-1 (1-1) în play-off-ul Ligii 2

Fotografii realizate de Iosif Canea la meciul de fotbal ASU Politehnica Timișoara - Dunărea Călărași, jucat vineri de la ora 15 pe stadionul ”Dan Păltinișanu” la startul etapei a VI-a și al returului fazei play-off în Liga 2, câștigat fiind de alb-violeți cu 2-1 (1-1) prin golurile lui Ivanovici și rezervei Casado din minutele 32 și 90+3, după ce galben-albaștrii egalau în minutul 35 și rămâneau în 10 din minutul 44. Cronica și declarațiile într-o consemnare anterioară; rezultatele, programul viitor și clasamentul din play-off, pe coloana datelor tehnice.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

”Violeții” învie în Vinerea Mare în prelungiri: ASU Politehnica, 2-1 (1-1) cu om în plus cu Dunărea. Alexa: ”N-am avut o evoluție reușită dar am câștigat”

Ceea ce n-au reușit în 5 etape din turul fazei play-out, alb-violeții au izbutit în Vinerea Mare la debutul returului în zona 1-6, să obțină victoria, după 7 meciuri fără succes. Mai bine de o repriză în superioritate numerică, bănățenii au fost ținuți în șah de o fostă echipă a lui Alexa, însă unul dintre jucătorii intrați din minutul 55 a înscris în prelungiri, 2-1 ”Poli”, doar pentru a doua oară două goluri într-un meci din 2021, precum în cel inaugural. Iar astfel a înjumătățit diferența de puncte față de ocupanta celui de-al doilea loc de baraj, cu 4 runde rămase de disputat, pentru poliști acasă cu craiovenii, la Rapid, acasă și cu CS Mioveni și la Miercurea Ciuc. Pentru moment, învierea... ASU Politehnica Timişoara - Dunărea Călăraşi 2-1 (1-1).
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Alexa: ”Ar cam fi ultima șansă de a spera la un loc de baraj” În Vinerea Mare, ASU Politehnica – Dunărea Călărași

ASU Politehnica a avut un tur de coșmar în faza play-off a Ligii 2, cu înfrângeri acasă și tot atâtea în deplasare, terenuri adverse pe care n-a marcat în 270 de minute de fotbal, dar speranța moare ultima iar ”violeții” Timișoarei trag nădejde să anticipeze cum se cuvine Învierea printr-o trezire la realitate în Vinerea Mare, împotriva unicului adversar căruia i-a dat gol în turul sezonului regular dintre cele 5 oponente din grupa I valorică dar totodată și singurului adversar din 1-6 căruia i-a smuls apoi un punct în primele 5 runde din play-off, și anume Dunărea Călărași. 
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ASU Politehnica – Csikszereda Miercurea Ciuc 0-1

Fotografii realizate de Iosif Canea la meciul de fotbal ASU Politehnica - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, jucat sâmbătă de la ora 12:30 pe stadionul ”Dan Păltinișanu” din Timișoara în etapa a V-a și ultima din tur în play-off-ul Ligii 2 și câștigat de roșu-negrii din Harghita cu 0-1 (0-1) prin golul ex-violetului Marvin Schieb în minutul 14. Oaspeții au luat astfel 3 puncte avans față de bănățeni, rămași pe ultimul loc în zona 1-6. Cronica și declarațiile, în consemnări anterioare.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica schimbă placa dar nu sparge gheața: al 4-lea joc fără gol marcat din 5 meciuri în play-off. 0-1 cu Csikszereda

”Poli” n-a pierdut astăzi promovarea prin a ceda și pentru a doua oară acasă în play-off, dinamitarea șanselor survenind pe finalul precedentului meci pe ”Dan Păltinișanu”, joia trecută cu Rapid, plumb în bocanci cu consecințele ulterioare de rigoare, însă ”violeții” au ratat astăzi prilejul de a sparge gheața în play-off în cel mai abordabil test pe hârtie, pe teren propriu cu cea mai slab clasată dintre oponentele din zona I valorică. Iar dacă mai ales la Mioveni timișorenii au dovedit că n-au echipă de promovare, de astă dată au arătat că n-au nici lot de promovare, Alexa schimbând placa de luni pe sâmbătă prin a nu convoca unii rutinați și a titulariza sau introduce pe parcurs tineri cu kilometraj redus în acest sezon, precum Jurj, Pamfile, Rus sau Andrei: ASU Politehnica Timişoara - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-1 (0-1).
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Alexa: ”Ne-a lipsit execuția finală” Suciu: ”Unul dintre cele mai slabe jocuri ale noastre” ASU Politehnica – Csikszereda 0-1

ASU Politehnica a pierdut și cel de-al doilea meci acasă în play-off, de astă dată nu pe final, precum joia trecută cu Rapid, când înregistra primele eșecuri la rând în ediția în curs a Ligii 2, ci prin a încasa gol deja în minutul 14 de la ex-alb-violetul Marvin Schieb, și de astă dată nu în fața unei echipe care venea în Banat cu un șirag de victorii la zi, ci a colegei de suferință din subsolul fără acces la baraj al grupei I valorice în Liga 2, AFK Csikszereda, care a spart gheața la finele turului în zona 1-6, strângând 180 de minute de fotbal fără gol primit de la timișoreni în acest campionat: 0-1.  
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu